Sore e tare mândră de părinții ei cu care are o relație specială.Ieri am avut parte de 3 super premiere: 1 – Andreea Esca mi-a luat interviu, 2 – părinții mei au fost în direct la radio și 3 – am cântat cu tata pentru prima dată după 10 ani, Killing me softly. Ce zi”, a scris Sore pe contul de socializare.

Sore

Sore a revenit în studioul de înregistrări

Anul trecut, Sore a anunțat că se retrage din showbiz pentru o perioadă nedeterminată, pentru a avea grijă de fiica ei Erin. Deși inițial a declarat că vrea să stea cât mai mult timp acasă, pentru a nu pierde niciun gângurit, nicio căzătură sau ghidușie de-a fiicei sale, se pare că artista nu s-a putut ține prea mult departe de scenă. O perioadă, Sore a încercat să împace atât viața familială, cât și cariera profesională și a sperat că va face față cu brio. Din păcate s-a dovedit a fi mult mai obositor să meargă cu cea mică pe la diverse emisiuni, la studioul de înregistrări sau la negocieri de contracte, așa că a decis să o lase mai mult în grija tatălui și a bunicilor. Așa se face că, de ceva vreme, Sore a revenit în studioul de înregistrări a lui Smiley, însă fără fiica ei, unde lucrează intens. Ba mai mult, solista a acceptat și unele concerte și recitaluri, însă, deocamdată nu se distanțează prea mult de casă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.