În acest an, tânărul actor s-a remarcat și în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat de Antena 1, dar și în filmul „Hoții de subiecte”. Iar Libertatea a stat de vorbă cu Ștefan Iancu, pentru a afla cum s-a simțit în aceste producții, ținând cont că în ambele joacă aproape aceiași actori, inclusiv Karina Jianu, în rolul protagonistei.

Laude pentru Karina Jianu

„A fost o surpriză plăcută să aflu că o să lucrăm împreună. Bineînțeles, faptul că te știi cu cineva de dinainte și ați mai colaborat aduce un plus. Mă bucur pentru Karina Jianu și pentru parcursul pe care îl are și îi țin pumnii să continue tot așa. Am avut șansa să nu mă prea despart de «lumea filmului» în ultimii ani și am lucrat constant. De la «lumea serialelor» luasem o pauză de ceva vreme și am revenit acum, odată cu serialul «Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN».

E un pic alt sport, e ceva mai antrenant și ritmul e mai alert, dar odată ce te prinzi de cum merg lucrurile, te adaptezi. E plăcut, e o constantă care cred că îi face bine oricărui actor. La fel ca teatrul, te ține în priză și nu te lasă să ai pauze prea mari în care nu joci. Ceea ce cred că e esențial pentru orice actor”, a spus Ștefan Iancu.

Actorul Ștefan IancuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Întrebat cât de diferit este ritmul de filmare la seriale și la filme, tânărul actor ne-a dezvăluit că la seriale se simte mai relaxat.

„La serial, în general se filmează ceva mai multe secvențe pe zi, cantitatea e mult mai mare și atunci trebuie să ții pasul. Cumva, știi la ce să te aștepți de la o nouă zi de filmare la un serial, nu prea are cum să fie complet diferită față de celelalte. La film, de regulă lucrurile sunt ceva mai așezate, dar nu tot timpul. În general zilele nu seamănă între ele, se schimbă multe locații și de regulă și actorii cu care joci în ziua respectivă.

N-aș spune că mă simt neapărat mai confortabil undeva anume, dar, pentru că are un grad de predictibilitate ceva mai ridicat, la serial e puțin, doar puțin, mai relaxată treaba”, a afirmat Ștefan Iancu în exclusivitate pentru Libertatea.

Ștefan Iancu debutează ca dramaturg

Actorul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, serial al cărui prim sezon s-a încheiat, dar care urmează să revină la Antena 1 cu sezonul doi, ne-a dezvăluit și cum este el în spatele camerelor de filmat, dar și ce planuri are pentru restul anului.

„Am două pisici și un câine și, dacă aș putea, aș sta numai cu ele. Pe 15 iulie, la Sala Ion Caramitru de la Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti o să aibă loc premiera spectacolului «Antiportret de familie», un text scris de mine care marchează, totodată, debutul meu ca dramaturg. Am emoții.

Iar alte planuri… Nu chiar tot anul, dar pentru o perioadă să îmi închid telefonul, să las munca mai deoparte și să îmi acord niște timp liber”, a încheiat Ștefan Iancu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.