”Trebuia să fiu în avionul căzut în Atlantic, în 2009” Folkistul-inginer Daniel Iancu adoră și acum să cânte piese românești peste hotare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Probabil că mulți cunosc melodia ”Vine valu’ îmi ia calu’”, însă folkistul Daniel Iancu a preferat să stea retras, în ultimii ani, și să cânte doar atunci când job-ul de zi cu zi – acela de inginer de foraj în domeniul petrolier– i-a permis. Deși cariera lui muzicală a avut o pauză de 18 ani, solistul a depănat cele mai frumoase amintiri în exclusivitate pentru cititorii Libertatea.
Job-ul tău, de inginer-petrolist, te-a purtat în multe țări. Unde ți-a plăcut cel mai mult?
Am lucrat în câteva tari din Africa, Italia, SUA, Brazilia și Kazahstan. Cel mai mult mi-a plăcut în două dintre ele, Gabon și Brazilia. Lucram câte patru săptămâni, cu patru libere acasă, dar dacă socoteam la final de an, acolo stăteam mai mult ca aici. Din această cauză nu am putut onora multe invitații la concerte și festivaluri importante.
Te-ai întors vreodată în țară special pentru un eveniment?
Am venit odată pentru că mi-am scrântit glezna din prima zi de lucru la platformă, undeva în Brazilia. Picasem pe tură cu o colegă braziliancă, fostă top-model! Şefii de acolo au chemat elicopterul de urgenţă să mă ducă la doctor în oraş şi apoi să plec acasă. Nu vă imaginaţi cum mă uitam la platformă după decolarea elicopterului, cum se făcea ea din ce în ce mai mică, cu colega mea cu tot.
Odată s-a întâmplat să amân o plecare din cauza unui eveniment din ţară, şi anume Gala ”Om Bun” din 2009. Am avut bilet de dus spre București pe 1 mai, cu întoarcere în Rio pe 1 iunie. Am amânat (de regulă, nu se aprobau astfel de schimbări de program) pentru 3 mai, cu întoarcere pe 3 iunie. Pe 1 iunie 2009, avionul Air France cu care trebuia să mă întorc în Brazilia via Paris s-a prăbuşit în ocean. 228 oameni la bord, niciun supraviețuitor.
Când ești plecat, le cânți colegilor de altă naționalitate? Înteleg tâlcul textelor tale?
Când lucram în Angola, am fost cooptat în trupa rock a celor de la ELF, ca solist vocal şi chitarist. Am susţinut în total vreo 6 concerte în Luanda cu diverse ocazii. În Brazilia, am cântat într-o trupă înfiinţată ad-hoc la bordul platformei de foraj Petrobras-10. În fiecare vineri după-amiază, organizau la bord o petrecere cu grătar (Festa do Chorrasco) și muzică live. “Stranierii” nu prea înţeleg textele mele, dar le-am spus povestea cu “Vine valu’ îmi ia calu’” şi inundaţiile din 2005 de la noi. Pe platforma Petrobras-10 m-au rugat colegii să îl cânt şi, ce să vezi?, a început să plouă. Imediat am primit o ofertă serioasă şi generoasă să mă mut în Brazilia, undeva într-o zonă foarte secetoasă.
Povestea ta muzicală a început în studenție, când te-ai înscris la un concurs unde nu s-a prezentat nimeni la categoria folk! Cum a fost?
Nu aveau folkist pentru acel concurs, care se numea “Contemporani cu viitorul”. Și atunci, am decis că eu voi fi acela. Prima mea compoziţie s-a numit “Spitalul de nebuni” şi a fost scrisă chiar “acolo”. Făcusem o depresie fiindcă eram foarte îndrăgostit. Piesa a avut mult succes încă de la prima cântare.
După ce ai cunoscut succesul în viața artistică, meseria de inginer a trecut pe locul doi. Cât timp muzica a fost doar un hobby pentru tine?
Cele două meserii, cea de inginer şi cea de artist, au început să se îmbine cumva în cantităţi egale, după o pauză de 18 ani. Timp în care am fost doar inginer. După ce am câştigat marele premiu al Festivalului “Om Bun”, am reînceput să cânt. Îmi placea să glumesc la serviciu spunând că meseria mea este cea de artist, iar hobby-ul meu este să sap sonde prin oceane.
