Un film românesc ce merită văzut în weekend. Viața unei tinere care vrea mai mult

În cea mai bună scenă a filmului, Irina (Ioana Chițu) îl confruntă pe Tudor (Emil Măndănac), un actor cu care a avut o aventură de-o noapte, la o petrecere din oraș. Scena e pe muchie. Amândoi erau băuți, Irina dormea, dar Tudor își mai amintește câte ceva, printre care faptul că nu a ejaculat – lucru pe care-l recunoaște din greșeală, doar ca s-o asigure pe Irina că nu sunt șanse să fi rămas însărcinată. 

Recunoașterea presupusului viol (noi nu am văzut scena) se face căznit, cu păreri de rău spuse cu jumătate de gură și neasumate până la capăt. E cea mai bună scenă a filmului, pentru că replicile scrise de Alina Grigore și jocul inteligent al celor doi actori ne fac să urmărim mecanismele subtile prin care fiecare personaj încearcă să preia controlul – Tudor să se disculpe, iar Irina să-l facă să recunoască abuzul.

Ceea ce face ca scena să fie și mai terifiantă e tonul normal al conversației. Tudor nu e decât un bărbat civilizat (și familist) care a abuzat de o tânără căreia nu îi poate explica altfel decât civilizat că n-a fost viol, chiar dacă ea, tot civilizat, îi repetă că dormea. 

Mi-ar fi plăcut ca întregul film să fie în acest registru discret și alunecos, dar Alina Grigore a avut alte planuri. În principiu, ea a vrut să dea fiecărei scene încărcătura emoțională pe care Irina o preia de la personajele cu care intră în contact. De pildă, scenele unde Irina interacționează cu istericul văr Liviu (Mircea Postelnicu) sunt pline de stres, pentru că Irina e sub presiune din pricina lui Liviu, lucru redat nu doar prin jocul actoricesc, dar și prin mișcările de cameră și zgomotele puternice din jur. 

În același registru, ba chiar mult mai stridente sunt scenele de familie, când numeroasele rude ale Irinei și invitații din afară nu mănâncă discutând discuții în jurul tradiționalei farfurii de ciorbă, ci și-o varsă-n cap. Chiar dacă înțelegi strategia regizoarei, amestecul acestor registre nu e omogen și îi poate crea dificultăți spectatorului, mai ales că agitația numeroaselor personaje nu are mereu firescul scenelor de familie cu care ne-a obișnuit neorealismul românesc. Uneori ele nu par să funcționeze nici în convenția lor, care nu e una asumat realistă.

Surprinzător, Irina cultivă relația cu Tudor și până la urmă devin amanți, el oferindu-i după același mecanism al lichelismului serviabil stropul de tandrețe de care ea are nevoie, mai ales că e din București, iar ea ar vrea să plece la facultate în Capitală. 

Treptat începem să bănuim ce se află în spatele carcasei de calm forțat a Irinei și a neputinței de a părăsi pensiunea verilor de la țară, unde e tratată ca o servitoare. Dar scenariul e destul de stufos (o mare provocare pentru un regizor debutant) și trauma originară (care îl implică pe Liviu) se pierde cumva printre detaliile realiste legate de întreținerea unei pensiuni ori de cum crești puii de găină. 

Ioana Chițu e perfectă și duce personajul până și prin felul în care merge adusă de spate, încercând să-și protejeze interioritatea fără a-i provoca pe ceilalți, dar păstrându-și demnitatea. Fără mult dialog ori gestică, ea ne face să o simțim pe Irina permanent prezentă în spatele hainelor ei negre (culoare care respinge energiile negative, dar și pe cele pozitive). 

Lansată ca actriță și fondatoare de aproape 10 ani a școlii de actori InLight, Alina Grigore a muncit la acest proiect cu multă implicare emoțională, pentru că a plecat de la cazuri de abuzuri pe care le-a documentat în satul unde a copilărit din județul Neamț și care se refereau mai ales la dificultatea tinerelor de a învinge prejudecățile mediului și de a pleca la oraș ca să învețe. 

Vezi aici interviul acordat de Alina Grigore cotidianului Libertatea.

Alina Grigore a scris scenariul plecând de la o carte pe care tot ea a scris-o mai de mult și a lucrat scenariul cu actorii mai bine de un an și jumătate, utilizând o metodă folosită la școala ei de actorie, care presupune ca actorul să vină cu propriile sale amintiri și experiențe. Asta a făcut ca implicarea actorilor să fie maximă, dar uneori era poate nevoie ca regizoarea să mai potolească tumultul. 

Asumându-și un film de debut dificil, pe o temă de actualitate insuficient asumată de autorități și de opinia publică, Alina Grigore lansează o temă de reflecție și, încurajată și de trofeul de la San Sebastian (despre care spunea recent la proiecția filmului din cadrul ciclului ESTE Filmul de miercuri de la Sibiu că nu-i pasă dacă i s-a dat și pentru că e femeie), e probabil suficient „înarmată” pentru al doilea lungmetraj. 

„Crai nou” îi are în distribuție pe Ioana Chițu, Mircea Postelnicu, Emil Măndănac, Vlad Ivanov, Ioana Ilinca Neacșu, Mircea Silaghi, Robi Urs, Ioana Flora, Ion Arcudeanu. Filmul e un proiect independent coprodus de Atelier de Film, Avanpost, Forest Film, InLight și Smart Sound Studios. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE