Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic celebru: „Partenera mea”

Comentează
Monica Bîrlădeanu

Monica Bîrlădeanu a plecat din România câteva zile chiar înainte de Paște. Vedeta a dezvăluit unde se află și ce castel deosebit a vizitat, dar și cine îi e alături.

În decembrie, Monica Bîrlădeanu a fost la Viena, acolo unde a vizitat Castelul Schonbrunn pe exterior. Atât de mult i-a plăcut încât acum a revenit în Austria și a văzut și pe interior palatul deosebit. „Am văzut castelul Schonbrunn doar pe dinafară în decembrie și pentru că atunci nu l-am putut vizită, acum că m-am întors la Viena câteva zile, am vrut neapărat să văd toate cele 40 de camere, pe îndelete”, și-a început ea mărturisirea pe rețelele de socializare.

„Am ascultat fiecare explicație, m-am oprit și-am google-it ce nu mi-era clar și-așa am satisfacția că plec știind câteva lucruri mai serioase despre Habsburgi și dinamică vieții lor de la Schonbrunn. La hotel am descoperit că e un serial pe Netflix, "Împărăteasa", centrat pe Împărăteasa Austriei, zis și Sissi, așa că mi-am propus să-mi întregesc din toate unghiurile ( inclusiv cinematic) înțelegerea asupra acestui subiect.

Din câte am văzut până acum, așteptați-va la povești despre soacre dominatoare și bagarete, țalii cu dimensiuni imposibile și urzeli de tot felul. La 7,8 pe imdb nu poți da greș”, a adăugat ea.

La Palatul Schönbrunn a filmat întreaga experiență, camerele deosebit decorate, mobilierul de lux, totul a impresionat-o pe Monica Bîrlădeanu. Și seara a avut parte de o experiență excepționala, a asistat la un spectacol în cadrul unei catedrale din Viena. S-a pozat alături de partenera ei, nimeni alta decât Emma Marinescu, soția medicului Adrian Marinescu.

Rămâne de văzut dacă acestea sunt plecate într-o escapadă a fetelor sau Valeriu Gheorghiță și Adrian Marinescu le însoțesc la Viena.

Cine e soția lui Adrian Marinescu

În 2022, medicul Adrian Marinescu a fost invitat în emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV. Acesta nu a mers singur, ci a fost însoțit de soția lui, de Emma Marinescu. Cei doi au povestit cum a început povestea lor de iubire, acum aproape 10 ani.

„Suntem împreună din 2015. Mama a avut o problemă medicală la un moment dat, nu am fost mulțumită de medicul la care mergea și așa am ajuns la Adi. Se întâmpla în 2012. Eu am crezut atunci că nu se poate întâmpla ceva între noi, nu-mi permiteam să mă gândesc așa. A fost dragoste la prima vedere, de-abia în 2015, după trei ani, el a făcut primul pas.

Mama a mai avut nevoie de niște evaluări, un control de rutină și s-a reaprins atunci flacăra între noi. M-a sunat domnul doctor și a zis că vrea să ne întâlnim să ieșim puțin. Eu chiar l-am întrebat dacă nu a greșit numărul! Când ne-am văzut, ne-am topit amândoi. Ne-am dat un punct de întâlnire într-o parcare”, a povestit Emma Marinescu, în emisiunea „La Măruță”, de la ProTV.

Emma Marinescu are 34 de ani, este mai mică cu 17 ani decât medicul, și este de profesie arhitect, dar este pasionată de călătorii, are și un blog în acest domeniu. „Eu am lucrat mult în proiectare, acum fac arhitectură de interior. Am și un hobby, un blog de călătorie. Mama e profesoară de limba română și mă controlează la virgulă. Am văzut undeva la peste 25 de țări! În pandemie, însă, n-am mai călătorit!”, a mai spus ea în emisiunea de la Pro TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
19:41
Gardienii Revoluției impun noi restricții maritime după distrugerea a cinci petroliere iraniene de către SUA
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală