Acuarelele reginei Maria, alături de peisajele regelui Charles

Expoziția „Maria a României. Regina artistă” prezintă acuarele florale ale reginei Maria, reproduse fidel după manuscrisele Academiei Române. 

Acestea vor fi expuse alături de lucrări din colecția Transylvania Florilegium, un proiect inițiat de regele Charles III, care include reprezentări ale florilor rare din România.

De asemenea, vor fi expuse două peisaje rurale românești pictate chiar de regele Charles.

Curatorul principal al expoziției este dr. Shona Kallestrup, istoric de artă la Universitatea St Andrews, în colaborare cu istoricul Sorin Mărgărit, potrivit News.

Aura Woodward, directoarea ICR Londra, subliniază importanța evenimentului.

„Această expoziţie reprezintă un moment remarcabil pentru România şi Marea Britanie deopotrivă. Regina Maria este o punte culturală şi diplomatică între cele două ţări, iar expunerea creaţiilor sale la Londra, în dialog cu lucrările botanice susţinute de regele Charles, oferă o perspectivă unică asupra moştenirii regale şi artistice”.

Publicul poate vizita expoziția de luni până vineri între orele 10.00 – 17.00, iar sâmbăta și duminica, între 10.00 – 16.00.

Regina Maria, o personalitate marcantă

Născută în 1875, regina Maria a fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Ea a jucat un rol crucial în recunoașterea internațională a României Mari la Conferința de Pace de la Paris din 1919, după Primul Război Mondial.

Pe lângă activitatea sa diplomatică, regina Maria a fost și o artistă și scriitoare talentată, lăsând în urmă o moștenire culturală semnificativă.

Expoziția, deschisă până pe 12 octombrie, este însoțită de o serie de conferințe:

  • 19 septembrie: „Moștenirea extraordinară a florei spontane din România” – Dr. John Akeroyd
  • 3 octombrie: „Maria a României. Regina artistă” – Dr. Shona Kallestrup
  • 9 octombrie: „Semnele cusute ale Reginei” – Ioana Corduneanu

Expoziția este organizată în colaborare cu Academia Română, Universitatea St. Andrews și The King’s Foundation. Evenimentul beneficiază de sprijinul Ambasadei României și al Consulatului General al României la Londra.

Printre sponsori se numără: Macromex, Rețeaua privată de sănătate „Regina Maria” și Impactum. Fundația EIDOS și Upgrade100 sunt coorganizatori ai evenimentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.