Imnul Franței – versuri „La Marseillaise” și istoric

Despre imnul național al Franței

Scris în Franța revoluționară la sfârșitul secolului al XVIII-lea, imnul național al Franței a traversat de-a lungul a peste două secole perioade de interdicție, numeroase controverse politice și reinterpretări culturale, însă a rămas un reper fundamental al statului francez. Astăzi, acest imn este cunoscut sub numele de „La Marseillaise”, dar la început s-a numit „Chant de guerre pour lArmée du Rhin” („Cântec de război pentru Armata Rinului”). Armata Rinului era una dintre cele trei armate revoluționare existente la acea vreme în Franța, care era desfășurată la granițele franco-germane, de-a lungul fluviului Rin. Cântecul a fost redenumit așa cum îl știm astăzi după ce voluntarii din Marsilia l-au cântat în marșul lor către capitală, la 30 iulie 1792, relatează classical-music.com. „La Marseillaise” nu este doar un cântec patriotic, ci un simbol al rezistenței și al unității naționale.

Cum a luat naștere „La Marseillaise”. Cine l-a compus

Pentru a înțelege contextul în care a fost compusă „La Marseillaise”, trebuie să ne întoarcem în timp până în 1789, anul izbucnirii Revoluției Franceze, o perioadă de profunde transformări politice și sociale. Mișcarea republicană era în ascensiune, iar monarhia se prăbușea, iar în acea perioadă deviza „Liberté, égalité, fraternité” (Libertate, Egalitate, Fraternitate) începea să prindă contur. Istoria a transformat acest cântec revoluționar de război în imn național cu accente de libertate, care însoțește astăzi majoritatea manifestărilor oficiale.

„La Marseillaise” a fost scrisă în aprilie 1792, la Strasbourg, de către Claude Joseph Rouget de Lisle. Născut în 1760 la Lons-le-Saunier, acesta era la acel moment căpitan de geniu în timpul Revoluției Franceze (1789-1799). În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1792, Rouget de Lisle se afla în casa primarului din Strasbourg, pe nume Dietrich, care a organizat o mare recepție pentru a marca momentul în care Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a declarat război împăratului Austriei. Aflat printre invitați, Rouget de Lisle a fost solicitat să compună un imn.

Nu a fost conceput ca un cântec revoluționar

Potrivit legendei, Rouget de Lisle a scris imnul francez într-o singură noapte și l-a intitulat „Chant de guerre pour larmée du Rhin”. Imnul a fost inițial difuzat în regiunea Alsacia sub formă de manuscrise, însă treptat a fost preluat de mai mulți editori parizieni și tipărit. Cântat de federalii din Marsilia care au participat la insurecția de la Tuileries, la 10 august 1792, cântecul s-a răspândit rapid pe cale orală, iar succesul său a fost atât de mare încât, la 14 iulie 1795, a fost recunoscut oficial ca imn național al Franței. Cântecul a devenit rapid extrem de popular, inclusiv în armată, și s-a răspândit în toată Franța. Un batalion din Marsilia a ajuns la Paris cântând acest imn, iar din acel moment parizienii au început să-l numească „La Marseillaise”, după orașul de proveniență al soldaților. În 1795, a devenit oficial imnul național al Franței.

Câte versiuni a avut „La Marseillaise”

Nu există o versiune unică a Marseillaisei, deoarece încă de la început a fost pusă pe muzică în forme variate, cu sau fără acompaniament vocal. Primele variante nu erau semnate, fapt care a ridicat o serie de întrebări cu privire la autor, întrucât Rouget de Lisle era considerat un compozitor mediocru. Copleșit de succesul pe care îl avea opera sa, el a revenit la anonimat după Revoluție, compunând doar câteva lucrări fără succes.

La mai puțin de zece ani după ce a fost scris, imnul francez a fost interzis în timpul domniilor lui Napoleon Bonaparte, Louis XVIII și Charles X (1804-1830). Istoricii spun că, cel mai probabil, conducătorii de atunci se temeau că acesta ar putea reaprinde pasiunea revoluționară și ar duce la înlăturarea lor de la putere… lucru care avea să se și întâmple într-un final. Deși a fost reintrodus în timpul Revoluției din 1830. Atunci, Hector Berlioz a realizat o orchestrație dedicată lui Rouget de Lisle. Cu toate acestea, Regele Louis Philippe I a preferat un alt imn, mai moderat, intitulat „La Parisienne”. Marseilleza a fost din nou interzis în timpul domniei lui Napoleon III. De atunci, însă, existența sa a fost relativ liniștită. „La Marseillaise” este sinonimă cu Revoluția Franceză (1789-1799) și este cântată cu entuziasm în fiecare an de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie (astăzi, ziua națională a Franței), când se comemorează asaltul asupra Bastiliei și căderea monarhiei, potrivit Elysee.fr. Ritmul imnului francez a variat de-a lungul anilor. În secolul al XX-lea avea un ritm mai alert decât în varianta originală. Președintele Valéry Giscard d’Estaing a încetinit ușor tempo-ul, însă succesorul acestuia, François Mitterrand, a revenit la varianta mai rapidă, care este utilizată și astăzi.

De câte ori a fost interzisă „La Marseillaise”

Cea de-a Treia Republică Franceză, regimul republican care a guvernat Franța între 1870-1871 și 1940 și care a fost proclamată după înfrângerea lui Napoleon al III-lea în războiul franco-prusac, a ales „La Marseillaise” drept imn național în 1879, fără a stabili o armonizare oficială. Din cauza haosului muzical apărut atunci când mai multe orchestre se reuneau, Ministerul de Război a decis, în 1887, să stabilească o versiune de referință. La 14 iulie 1915, cenușa lui Rouget de Lisle a fost transferată la Domul Invalizilor. Apoi, același mecanism s-a repetat sub ocupația germană din Franța, iar imnul a fost din nou interzis. În schimb, Mareșalul Pétain a vrut să impună cântecul „Maréchal, nous voilà!”, forțele de Rezistență și-au asumat Marseilleza ca imn propriu, începând cu 1940, iar generalul de Gaulle l-a impus, în 1942. Doi ani mai târziu, în septembrie, Ministerul Educației Naționale a dat o circulară prin care recomanda cântarea imnului în școli „pentru a celebra eliberarea noastră și a martirilor noștri”. Caracterul de imn național a fost reafirmat în articolul 2 al Constituțiilor din 1946 și 1958. După cum informează info.gouv.fr, de-a lungul celor două secole de existență, „La Marseillaise” a inspirat multe creații muzicale, de la operă până la jazz.

Versuri „La Marseillaise” – imnul Franței

Textul original al imnului cuprinde șapte strofe și un refren. Ultima strofă, al cărei autor rămâne necunoscut până astăzi, a fost adăugată în 1792. În practică, la ceremonii oficiale este interpretată de obicei doar prima strofă și refrenul.

Allons enfants de la Patrie,
Le jour de gloire est arrivé !
Contre nous de la tyrannie,
L’étendard sanglant est levé, (bis)
Entendez-vous dans les campagnes
Mugir ces féroces soldats ?
Ils viennent jusque dans vos bras
Égorger vos fils, vos compagnes !

Refren:
Aux armes, citoyens,
Formez vos bataillons,
Marchons, marchons !
Qu’un sang impur
Abreuve nos sillons !

Que veut cette horde d’esclaves,
De traîtres, de rois conjurés ?
Pour qui ces ignobles entraves,
Ces fers dès longtemps préparés ? (bis)
Français, pour nous, ah ! quel outrage
Quels transports il doit exciter!
C’est nous qu’on ose méditer
De rendre à l’antique esclavage!

(Refren)

Quoi ! des cohortes étrangères
Feraient la loi dans nos foyers !
Quoi ! ces phalanges mercenaires
Terrasseraient nos fiers guerriers ! (bis)
Grand Dieu ! par des mains enchaînées
Nos fronts sous le joug se ploieraient
De vils despotes deviendraient
Les maîtres de nos destinées !

(Refren)

Tremblez, tyrans et vous perfides
L’opprobre de tous les partis,
Tremblez ! vos projets parricides
Vont enfin recevoir leurs prix ! (bis)
Tout est soldat pour vous combattre,
S’ils tombent, nos jeunes héros,
La terre en produit de nouveaux,
Contre vous tout prêts à se battre !

(Refren)

Français, en guerriers magnanimes,
Portez ou retenez vos coups !
Épargnez ces tristes victimes,
À regret s’armant contre nous. (bis)
Mais ces despotes sanguinaires,
Mais ces complices de Bouillé,
Tous ces tigres qui, sans pitié,
Déchirent le sein de leur mère!

(Refren)

Amour sacré de la Patrie,
Conduis, soutiens nos bras vengeurs
Liberté, Liberté chérie,
Combats avec tes défenseurs ! (bis)
Sous nos drapeaux que la victoire
Accoure à tes mâles accents,
Que tes ennemis expirants
Voient ton triomphe et notre gloire !

(Refren)

Nous entrerons dans la carrière
Quand nos aînés n’y seront plus,
Nous y trouverons leur poussière,
Et la trace de leurs vertus, (bis)
Bien moins jaloux de leur survivre,
Que de partager leur cercueil,
Nous aurons le sublime orgueil,
De les venger ou de les suivre.

(Refren)

Imnul Franței „La Marseillaise” – versuri traduse în limba română

Marseieza

Înainte, copii ai patriei!
Glorioasa zi a sosit!
Împotriva noastră, al tiraniei
Însângerat stindard s-a înălțat,
Însângerat stindard s-a înălțat.
Prin câmpiile noastre auziți
răcnetele nemiloșilor ostași?
Ei vin până în brațele voastre
Să vă măcelărească fiii și soțiile!

Refren:
La arme, cetățeni,
Formați batalioanele,
Înainte! Înainte!
Fie ca sângele lor impur
Brazda să ne-o ude

Ce vrea această hoardă de robi,
de trădători și regi conspiratori?
Pentru cine-s aceste lanțuri infame
Aceste fiare pregătite din vreme?(bis)
Francezi, pentru noi! Vai, ce jignire,
Ce furie trebuie să stârnească!
Pe noi îndrăznesc să plănuiască
Să ne readucă în sclavia de altădată!
(Refren)

Doar nu veți vrea ca străinele cohorte
Să facă legea în căminele noastre!
Cum! Aceste falange mercenare
Să-i doboare pe mândrii noștri războinici! (bis)
Dumnezeule Mare! Cu mâinile înlănțuite,
Frunțile noastre sub jug s-ar pleca.
Despoți mârșavi ar deveni
Stăpâni ai destinelor noastre!
(Refren)

Tremurați, voi tirani, precum și voi, viclenii,
Disprețuiți de toți
Tremurați! intențiile voastre paricide
În cele din urmă-și vor primi răsplata!(bis)
Toți sunt soldați, pentru a vă înfrunta.
Și, de tinerii noștri eroi vor cădea,
Pământul va zămisli alții
Gata să lupte împotriva voastră!
(Refren)

Francezi, ca războinici milostivi ce sunteți
Loviți sau vă-nfrânați loviturile!
Cruțați acele triste victime
Care silite-au fost să ridice arma asupra noastră!(bis)
Dar pentru acel despot însetat de sânge,
Dar pentru părtașii lui Bouillé,
Fiți toți ca tigrii care, fără milă,
Hăcuiesc sânul mumei lor!
(Refren)

Sfântă iubire de Patrie,
Condu și îmbărbătează brațele noastre răzbunătoare.
Libertate, scumpă Libertate!
Luptă alături de apărătorii tăi!(bis)
Fie ca sub drapelele noastre, victoria
Să vină în grabă la chemarea bărbătească,
Ca dușmanii tăi, în ceasul morții,
Să-ți vadă triumful, iar noi, a noastră glorie!

(Refren)

Vom păși pe calea vieții noastre
Când bătrânii noștri n-or mai fi,
Și pe acea cale le vom găsi țărâna
Și urma virtuților lor! (bis)
Mai bine să împărțim cu ei sicriul
Decât să le supraviețuim,
Vom avea sublima mândrie
De a-i răzbuna sau de a-i urma.
(Refren)

Semnificația versurilor „La Marseillaise”

„La Marseillaise” este, în esență, o chemare pentru apărarea patriei și la mobilizarea cetățenilor împotriva tiraniei. Nu este un imn liric sau contemplativ, ci unul militant, revoluționar.

Imnul începe cu un apel direct, și anume „Allons enfants de la Patrie, le jour de gloire est arrivé” („Să mergem, copii ai Patriei, ziua gloriei a sosit”), care simbolizează chemarea cetățenilor la luptă pentru a apăra valorile revoluției și libertatea recent câștigată. Patria este Franța, adesea personificată ca o mamă, iar cetățenii sunt copiii ei. Aici se regăsește ideea de fraternitate din deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, se menționează pe francaisavecnelly.com.

„Contre nous de la tyrannie, létendard sanglant est levé” („Împotriva noastră, tirania, steagul sângeros este ridicat”) este un apel la apărarea libertății și înseamnă că steagul însângerat al tiraniei este ridicat împotriva poporului francez. „Étendard” este steagul inamicului, iar „sângeros” face referire la sângele francezilor.

În versul „Entendez-vous dans les campagnes mugir ces féroces soldats?” („Auziți în câmpie urletele acestor soldați feroce?”), verbul „mugir” este folosit de obicei pentru animale, sugerând brutalitatea soldaților inamici, care vin să ucidă „fiii și soțiile”, adică familia, adică ceea ce este cel mai prețios.

Refrenul celebru „Aux armes, citoyens! Formez vos bataillons! Marchons, marchons! Quun sang impur abreuve nos sillons!” („La arme, cetățeni! Formați batalioanele! Să mergem, să mergem! Să udăm solul cu sângele celor impuri!”) este un apel direct la acțiune. Expresia „sang impur” a generat dezbateri moderne, fiind considerată de unii critici xenofobă sau excesiv de violentă. Istoricii subliniază însă că aceste termen se referea la armatele străine ale monarhiilor europene, considerate apărători ai tiraniei, nu la un concept rasial în sens modern.

În epoca modernă, unii politicieni și intelectuali au propus modificarea sau reinterpretarea versurilor, considerându-le prea violente pentru o societate contemporană. Totuși, majoritatea francezilor văd în „La Marseillaise” un document istoric care trebuie înțeles în contextul său.

Foto: Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE