Ca să scăpăm de fostul soț, a trebuit să plecăm din țară

Atunci când am împlinit 38 de ani, familia mea – adică părinții și sora mea Mihaela – a ținut să-mi amintească, printr-un cadou simbolic, că ar fi timpul să-mi întemeiez și eu o familie. Mihaela, deși mai mică decât mine cu 6 ani, a fost precoce din acest punct de vedere, s-a măritat la 21 de ani și avea deja doi copii măricei. Sigur că eu participam cu bucurie și dragoste la viața copiilor ei, pentru care am devenit „unchiul preferat”, dar asta nu era de ajuns. Trebuia să intru și eu în rândul lumii, să am pe cineva lângă mine care să-mi calce o cămașă, să-mi facă o mâncare caldă și să-mi dăruiască niște copii. Sigur că, în principiu, nu aveam nimic împotrivă, dar voiam să ajung acolo în ritmul meu, neîmpins de la spate. Le-am mulțumit pentru gândurile bune, m-am ospătat cu drag din bucatele gătite de mama și de Michelle (cum îmi place mie să-mi alint sora) și le-am promis că voi reflecta mai mult la această problemă.

— Aș vrea să-mi promiți ceva, mi-a spus Michelle la plecare. Mi-am permis să-ți aranjez o întâlnire cu o fostă colegă de facultate, o fată bună, care tocmai a divorțat și are nevoie de siguranța pe care i-o poate oferi un bărbat. Fostul ei soț n-a fost tocmai un înger, au avut un divorț cu scântei, iar ea se simte acum complet descoperită și-i e teamă să stea singură în casă. El a amenințat-o în tot felul. Sigur că nu-și va pune în practică amenințările, nu e chiar atât de nebun, dar ea se teme totuși pentru liniștea și siguranța ei. Nu mă refuza, du-te la întâlnire, poate îți place, poate între voi se înfiripă ceva, iar dacă nu, te las să te descurci singur de acum înainte. Jur că e ultima încercare de acest fel! Poate că acum o fac mai mult pentru ea decât pentru tine. Ce zici?

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

După câte întâlniri îmi aranjase sora mea de-a lungul anilor, una în plus nu mai conta, așa că am acceptat senin. Michelle a pus la punct toate detaliile: urma să ne întâlnim într-o librărie, așteptând cu o carte anume în mână, pe care ne recomanda astfel amândurora s-o citim, iar de acolo urma să mergem, dacă prima impresie era bună, la un mic restaurant, unde ne rezervase o masă, la o anumită oră. Aveam timp, între librărie și restaurant, să mai facem și o plimbare, să schimbăm câteva vorbe. I-am admirat întotdeauna surorii mele talentul de a convinge oamenii și eforturile de a le veni în ajutor. Deși foarte tânără încă, „salvase” multe vieți, adică ajutase mulți oameni să treacă peste perioade dificile din existența lor, învățându-i să-și recapete încrederea în ei și în ceilalți.

Întâlnirea era programată pentru sfârșitul săptămânii. Era o zi frumoasă, mai toți bucureștenii aleseseră să-și petreacă weekendul departe de capitală, așa că străzile păreau aproape pustii. Nu era prea cald, adia un vânt plăcut și m-am simțit bine imediat ce am ieșit din casă. M-am îndreptat alene spre librăria cu pricina și aveam timp berechet la dispoziție, pentru că îmi place să fiu punctual, așa că plec întotdeauna mai devreme. Mergeam agale și mă bucuram de liniștea care domnea în oraș. Am ajuns la locul indicat cu vreo zece minute mai devreme și am intrat să savurez un ceai plin de arome și să frunzăresc noile apariții. N-am mai ținut cont de timp, aveam cartea cu pricina în mână, așa că m-am pierdut printre rafturi. La un moment dat, am simțit o mână pe umăr. Când m-am întors, n-am știut ce să cred.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

— Anca, nu te-am văzut de câțiva ani, e o coincidență că te afli aici sau tu ești femeia pe care trebuia s-o întâlnesc?

Anca mi-a arătat cartea.

— Michelle nu știe nimic? Nu i-ai vorbit niciodată despre noi?

— Nu. M-am înțeles întotdeauna minunat cu ea, dar în anumite privințe avem păreri contrare. Eu eram căsătorită pe atunci, cred că n-ai uitat, iar sora ta n-ar fi fost de acord cu relația noastră, indiferent de felul în care se purta soțul meu cu mine. Nu, nu i-am spus nimic. E convinsă că nu ne cunoaștem.

— Ce întâmplare! știi că m-am gândit în ultima vreme la tine? Mă întrebam cum îți mai merge și dacă ți-ai luat inima în dinți și ai reușit să divorțezi.

— Mi-a luat ceva timp, dar am făcut-o până la urmă. Imi pare rău că n-am putut s-o fac atunci, așa cum ți-am promis, dar mi-era teamă că Gigi ar putea să-ți facă rău. Am vrut să te protejez, să nu te bag în gura lupului. țineam prea mult la tine ca să te expun pericolului.

— Poate era bine să-mi explici toate astea.

— Dacă ți le-aș fi explicat, nu ne mai despărțeam și, până la urmă, Gigi te-ar fi descoperit. Nu puteam risca așa ceva. Intotdeauna a avut multe relații și te putea distruge, dacă voia.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

— Mă bucur că ai reușit și că acum ești liberă.

— N-aș putea spune că sunt tocmai liberă. Deși am divorțat, încă mă mai sună și mă trezesc cu el la ușă, dar măcar a acceptat că nu mai putem conviețui, ceea ce e mare lucru. Slavă Domnului că n-am avut copii, altfel probabil că n-aș fi divorțat niciodată.

— și ce facem acum? Ne ținem de programul ticluit de Michelle sau… nu știu, spune tu.

— Hai să ne plimbăm puțin, e tare reconfortant orașul când e atât de pustiu… Cred că n-am mai făcut de mult o phmbare. și stăm și de vorbă în timpul ăsta, ne punem la curent cu ultimele noutăți. Tu ce-ai mai făcut?

— Să încep cu începutul sau să sar peste perioada în care am suferit după tine?

— Începe cu începutul.

— Mi-a fost greu fără tine, mai ales că gestul tău nu avea nicio logică pentru mine. Trăiai alături de un soț pe care nu-l iubeai, mie îmi spuneai că sunt totul pentru tine și, cu toate astea, m-ai părăsit pe mine, și nu pe el. Ca orice om, mi-am căutat o evadare, nu sunt genul care să-și înece suferința în alcool, așa că am fost plecat doi ani în străinătate, am făcut un doctorat. Puteam rămâne acolo, poate ar fi fost mai înțelept s-o fac, dar ceva m-a tras înapoi. Acum înțeleg ce anume. N-am stat singur, firește. Am avut diverse relații, nimic important. Cel mai mult mă irită interesul pe care și-l dau ai mei, mai ales Michelle, să-mi găsească o soție. In ultima vreme, parcă n-ar mai avea altă preocupare decât asta. țin mult la ea, știu că îmi vrea binele, ea are o familie reușită și-și dorește să mă bucur și eu de aceeași împlinire pe plan sentimental. Nu vrea să înțeleagă că… Mă rog, știu că-mi vrea binele. Până la urmă, uite că datorită ei ne-am revăzut după atâția ani.

— Ce facem? Îi spunem că ne cunoșteam, că…

— N-am nici cea mai vagă idee. Michelle e o puritană. Uneori mă întreb ce ar face dacă ar afla că o înșală soțul ei, deși știu, bineînțeles, că el n-ar face niciodată așa ceva, pentru că o divinizează, dar mă întreb pur și simplu. Ea și soțul ei par desprinși dintr-o poveste, în tot cazul, din altă lume decât cea reală. Am ocolit întrebarea asta până acum, dar am să ți-o pun până la urmă, e foarte important să știu: în tot timpul ăsta, te-ai mai gândit la mine? Mi-ai simțit lipsa?

— În fiecare clipă.

— și atunci de ce nu m-ai căutat măcar după ce ai divorțat?

— Mi-am imaginat că poate te-ai căsătorit și nu voiam să-ți stric viața. Eu am fost cea care a plecat, aveai tot dreptul să… încerci să mă uiți.

Ne-am plimbat o vreme în liniște. N-aveam chef de niciun restaurant, aș fi preferat s-o duc la mine acasă, s-o țin din nou în brațe, după atâția ani. N-am vrut însă s-o sperii, să-i dau impresia că nu simt pentru ea decât o atracție fizică.

Era schimbată, se vedea că trecuse printr-o experiență care o marcase profund, era preferabil să am răbdare, să las lucrurile să se desfășoare de la sine, să nu le forțez în vreun fel. Când s-a întunecat, obosiserăm amândoi de atâta plimbat. Ne dureau picioarele.

— Poate ar fi mai bine să mă duc acasă acum^ Cred că prima noastră întâlnire a fost un succes, nu? Ii putem mulțumi surorii tale că ne-a făcut cunoștință, s-o lăsăm să se bucure de roadele strădaniilor ei. Ce zici? Sau poate ar fi mai bine să-mi oferi ceva de băut? Ai ceva de băut pe-acasă? Cred că mi s-a făcut si foame. Câti kilometri om fi făcut?

Ne-am îndreptat spre blocul în care locuiam. Pe drum, am cumpărat ceva de băut, am lăsat-o pe ea să aleagă, am comandat niște mâncare, și restul serii a fost ca pe vremea când eram împreună. Un singur amănunt a lipsit. Anca nu s-a mai uitat tot timpul la ceas. Nici nu avea ceas. ținând-o în brațe, am avut impresia că am reluat povestea de acolo unde o lăsaserăm, că, pentru un timp, cineva ne-a împietrit sau adormit, ca-n povești, noi am rămas îmbrățișați, iar când ne-am trezit, totul a continuat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Era atât de odihnitor și de plăcut, încât nu-mi venea să cred că mi se întâmplă așa ceva. Anca dormea respirând ușor lângă mine, îi simțeam parfumul delicat și mirosul pielii, era lângă mine, nimeni nu mi-o mai putea lua… M-au trezit din visare niște bătăi puternice în ușă.

— Anca, ieși afară, știu că ești acolo! Nu te mai ascunde degeaba!

Anca dormea adânc, nu s-a trezit, așa că am închis ușa de la dormitor și am stat nemișcat, sperând că nebunul va pleca. Mi-am dat seama că o urmărea și că, probabil, se ținuse după noi, iar acum avea chef de scandal. Unii oameni nu-și pot dovedi dragostea decât dându-se în spectacol. M-am îmbrăcat și am ieșit. Nu mai era pe coridor. Am crezut că se săturase de așteptat și plecase. Am coborât, voiam să cumpăr câte ceva. L-am găsit în fața blocului.

— Să nu mă înțelegi greșit, n-am nimic cu tine. Eu cu ea am ce am. Ea îmi aparține și nu vrea să înțeleagă asta. Am lăsat-o să divorțeze, am lăsat-o să facă tot ce a vrut, dar ea știe foarte bine că eu nu pot trăi fără ea. Până la urmă, o să se întoarcă la mine. Înțelegi?

— Măi omule, nici eu n-am nimic cu tine. Anca are nevoie de liniște, dă-i pace! Nu vreau să fiu brutal, dar nu te mai iubește și vrea să-i dai pace. Uit-o, omule, ți-ai face un serviciu!

— Tu nu pricepi că între noi e ceva special, dar ea nu vrea să recunoască? Am să plec acum, dar mă întorc, fii sigur de asta.

Când am urcat, Anca se trezise. Nu știu dacă țipetele lui o treziseră, n-am pomenit nimic despre asta.

— A fost aici, nu-i așa? Mi s-a părut că-i aud vocea. Așa face. Mă urmărește zile întregi și apare când te aștepți mai puțin și mă imploră să mă întorc acasă. Nu știu cum să-l fac să înțeleagă că între noi nu mai poate fi nimic, că nu simt nimic pentru el, în afară, poate, de teamă. Mă sperie ori de câte ori îl văd. Pare un om nebun. Mi-e milă de el, aș vrea să-și vadă de viața lui, dar el, nu, se ține după mine.

Peste câteva minute, a sunat telefonul. Amândoi ne-am temut că e el, dar i-am auzit vocea soră-mii, care îmi lăsa un mesaj. Am ridicat receptorul. M-a întrebat cum a mers întâlnirea, firește. Eu uitasem de ea cu desăvârșire. I-am spus că foarte bine, că ne-am plăcut, i-am mulțumit și am vrut să închei convorbirea cât mai repede.

— E acolo cu tine, nu? Vai, ce mă bucur! Am știut eu că vă potriviți! Bine, bine, pa!

Anca începuse să tremure. Era speriată, stresată, era o descărcare nervoasă. I-am făcut o cafea, am ținut-o în brațe și ne-am gândit ce soluții puteam găsi.

— Ar fi bine dacă am pleca o vreme din țară, i-am spus. Am avut niște oferte, pot să-i sun pe cei pe care mi le-au făcut, aș câștiga îndeajuns de bine încât să trăim amândoi. Am sta acolo până se mai liniștesc lucrurile.

— și dacă se sinucide din cauza mea?

— Anca, e om în toată firea. Doar n-o să-i porți de grijă toată viața!

— știu, tu ai dreptate, dar n-aș putea trăi cu gândul că… E în stare de orice, nu vrea să înțeleagă că… Nici nu-ți poți imagina cât de mult s-a schimbat omul ăsta. Când l-am cunoscut, era rușinos ca o fată. Abia deschidea gura. Era timid, delicat. A vrut să-mi demonstreze că poate fi cineva, s-a înhăitat cu tot felul de oameni și a devenit ca ei. Nu m-a lovit niciodată, dar întotdeauna mi-a fost frică de el. Mi-a pus la picioare tot ce mi-am dorit. Cred că ar fi fost în stare să-mi dea și luna de pe cer, dar mie îmi era frică de el. Nu știu dacă voi putea scăpa vreodată de el, dragul meu. Asta trebuie să fie crucea mea pentru dragostea noastră. Așa trebuie să plătesc faptul că am fost fericită cu tine. Poate că era mai bine să nu ne mai revedem.

— Să nu-mi spui că ai de gând să pleci din nou!

— Nu știu ce să fac, dar nu vreau să-ți fac viața un calvar.

— Hai să plecăm! N-o să ne dea de urmă, îți garantez.

— și cu părinții mei ce fac? Plec și-i las baltă? Au nevoie de mine, sunt singurul lor copil. Se duce tot timpul și pe capul lor. Ii imploră să vorbească cu mine, să mă convingă să mă întorc la el. Ii terorizează. Poate că, pentru toată lumea, singura soluție ar fi să mă întorc la el. Imi terorizează și vecinii, și prietenii.

Nu-mi venea să cred că am regăsit-o pe singura femeie pe care am iubit-o vreodată și, cu toate astea, nu mă puteam bucura de ea. Mă simțeam neputincios, nu știam cum s-o ajut, cum să ne ajut.

Până la urmă, a acceptat să plecăm împreună, cu părinții ei cu tot, în străinătate. Am să muncesc cât pot ca să-i întrețin. Angajatorii mei mi-au pus la dispoziție și o locuință, cu o chirie simbolică, locuim în apropiere de campusul universitar unde predau. Anca s-a mai liniștit, dar uneori tot mai are impresia că-l vede pe fostul ei soț, că ne urmărește și acum. Nu știu ce să cred, poate că doar i se pare… Oricum, deocamdată nu și-a făcut simțită prezența nicicum. Anca se simte însă ca un animal hăituit, și de așa ceva se scapă greu. Fericirea are un preț întotdeauna…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News