Tradiția pomenirii morților în Biserica Ortodoxă

Tradiția respectului față de părinți, bunici, față de strămoși este una ce datează din cele mai vechi timpuri. Încă din vremea Sfinților Apostoli, după cum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur, se țineau zile de pomenire a strămoșilor adormiți în speranța fericirii veșnice.

Slujbele de pomenire a celor adormiți poartă numele de parastas. Numele de parastas sau pomană vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva. Potrivit tradiției creștine, numele vine tocmai de la faptul că noi, cei vii, mijlocim către Dumnezeu pentru cel mort.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor adormiți, mijlocind astfel pentru odihna și pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire, care trece dincolo de prăpastia morții. Biserica spune că prin rugăciunile noastre se realizează comuniunea cu cei plecați la Domnul. Îi pomenim, îi aducem în fața lui Dumnezeu, mijlocim pentru ei, îi includem într-un dialog al rugăciunii cu Dumnezeu.

Așadar, pomenirea morților și parastasul se fac în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte sau Bogdaproste. Bogdaproste înseamnă slăvit să fie Domnul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Vezi și când sunt Moșii de Iarnă 2024 și ce se împarte de Sâmbăta Morților.

Ce este sărindarul

Sărindarul provine de la cuvântul neogrec ”ta sarantaria”, care se traduce prin grup de patruzeci. În slavonă acesta se numește soroc.

Sărindarul reprezintă cel mai adesea rânduiala de pomenire nominală a unui mort sau a unui pomelnic întreg de morți, pe parcursul a 40 de Liturghii consecutive, mai ales în primele 40 de zile după moartea cuiva. Potrivit tradiției creștine, în zilele de pomenire a morților se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniți cei adormiți, arată basilica.ro.

Această practică se întemeiază pe credința populară că în a 40-a zi de la moarte, după ce sufletul a străbătut vămile văzduhului și a vizitat raiul și iadul, se înfățișează la judecata particulară, pentru a i se hotârî soarta până la Judecata de Apoi, soartă care se poate ușura prin rugăciunile și milosteniile făcute de cei vii pentru cei adormiți.

Credincioșii care aduc un sărindar la biserică trebuie să se roage mai mult în toată această perioadă și să participe la slujbe, în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morților, dar, mai ales, în ziua dezlegării sărindarelor, când pregătesc coliva și alte daruri spre a fi împărțite ca milostenie.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Tot un fel de sărindar sunt și așa-numitele capete, care se fac mai ales în Muntenia și Dobrogea și care constau în aducerea la biserică sau direct la mormânt a unei colive, cu un colac sau covrig mai mare, puțin vin și lumânări, arată crestinortodox.ro

Tipuri de sărindare

Sărindarul presupune, deci, săvârșirea de către preot a 40 de liturghii neîntrerupte. Totuși, în cadrul slujbelor se pot pomeni atât sărindare pentru cei morți, cât și pentru cei vii.

Sărindarul poate fi de două feluri – individual sau cel de obște.

Sărindarul de obște se săvârșește de asemenea timp de 40 de Liturghii și este folosit pentru a marca un eveniment special din viața bisericii sau din tradiția creștin ortodoxă.

Sărindarul individual reprezintă pomenirea celor vii sau celor morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive. Credincioșii cer prin aceste pomelnice iertarea de păcate.

Când se face sărindarul

Creștinii ortodocși aduc sărindare la biserică, de obicei, la începutul posturilor mari și cu precădere la începutul Postului Sfintelor Paşti. În toate sâmbetele acestui post mare, Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului. Dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Sărindarul individual se poate da în orice perioadă în cadrul mănăstirilor unde are loc zilnic Sfânta Liturghie.

După cele patruzeci de Liturghii, daca sărindarul este dat pentru morți, se vă săvârși Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului, iar dacă sărindarul este dat pentru vii, se săvârșește Sfânta Liturghie cu Tedeum.

Cum folosește sărindarul credincioșilor

Sărindarul este o tradiție creștină importantă și poate fi dat pentru sufletul unui decedat, pentru mai mulți decedati ai familiei sau pentru sporul casei și binele familiei celor vii, scriindu-se în pomelnic numele viilor și/sau al morților. În acest timp, credincioșii se roagă la Dumnezeu pentru dezlegarea de păcate și iertare.

Când se pomenesc morții

Creștinii ortodocși respectă aproximativ 20 de zile de Moși, zile în care sunt pomeniți oamenii dragi care nu mai sunt printre noi. Cele mai importante astfel de comemorări colective sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Moșii de Toamna, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului.

Moşii de vară

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților reprezintă o sărbătoare dedicată pomenirii morţilor, care pică înainte de Rusalii. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice. De Moșii de vară se împarte mâncare în vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn, împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă.

Moşii de toamnă

În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta morților sau Moșii de toamnă. Ca și în ceilalți ani, tradiția spune că, în această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați. Potrivit ritualului și rânduielii bisericii, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr

Moșii se Florii se pomenesc în ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor, adică cu o zi înainte de Florii. În tradiţia populară, Moşii de Florii se mai numesc şi Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta Morţilor.

Află când sunt cele mai importante sărbători și posturi din calendar ortodox 2024.

Când nu se fac parastase

  • În Duminicile de peste an, pentru că duminica e zi de bucurie, amintind de Ziua Învierii Domnului.
  • În cele douăsprezece zile dintre Nașterea și Botezul Domnului.
  • De la lăsatul secului de carne până la prima sâmbătă din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
  • Din sâmbăta Floriilor pana în Duminica Tomei.
  • La praznicele împărătești sau sărbători mari.

De asemenea, în timpul Postului Mare nu se face parastas în zilele de rând (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face liturghie obișnuită. Recomandarea Bisericii este ca pomenirile să se facă legate de săvârșirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei adormiți.

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți

Pe lângă slujbele și rugăciunile care se fac la biserică, credincioșii care obișnuiesc să se roage pot spune și ei înșiși, cu ocazia pomenirii moșilor de iarnă, o rugăciune pentru mântuirea celor adormiți.

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Liviu015   •   18.12.2023, 10:01

Traditii care se pierd...

Andrissima   •   07.12.2023, 13:22

Articol interesant si util! :)

Andreeafunduc   •   07.12.2023, 00:13

Multe traditii 🙂 Un articol foarte interesant

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI