Cele mai supraapreciate filme ale secolului XXI, de la La La Land la Oppenheimer

Aceeași formă de regret întârziat se regăsește și în cinematografie, unde filme mediocre sunt adesea ridicate la rang de capodoperă. Doar după ce se stinge hype-ul și revine simțul critic, ne putem recunoaște singuri că ceea ce părea aur cinematografic era, de fapt, o biată tablă vopsită, scrie sursa citată.

În acest context, mai jos sunt câteva filme extrem de apreciate în ultimii 25 de ani, dar pe care timpul le-a expus drept producții slabe sau supraevaluate.

1. The Banshees of Inisherin (2022)
O poveste irlandeză clișeizată, încărcată de stereotipuri „Oirish” pentru audiențele americane. Deși cu o distribuție remarcabilă, filmul perpetuează o imagine deformată și nostalgică a Irlandei rurale.

2. Requiem for a Dream (2000)
Un film anti-drog șocant, dar lipsit de subtilitate, care pare că se complace în propria mizerie emoțională. Mesajul este important, dar forma este excesiv de apăsătoare.

3. Casino Royale (2006)
Deși a fost aclamat pentru reinventarea lui Bond, versiunea cu Daniel Craig a fost criticată pentru că a eliminat farmecul și ironia clasicului agent 007, înlocuindu-le cu un erou posac și rigid.

4. La La Land (2016)
Un musical încărcat de autosuficiență, cu melodii uitabile și o atmosferă dulceagă. Chiar dacă Emma Stone și Ryan Gosling au chimie, filmul se îneacă în propria superficialitate nostalgică.

Recomandări

Dosare grele aflate de 12 ani în instanță, cu prejudicii de zeci de milioane de euro.  Judecătorii se plâng de volumul de muncă, dar țin dosarele pe loc până la prescrierea faptelor

5. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004)
Regizat de Alfonso Cuarón, filmul a fost văzut ca o versiune „arthouse” a seriei. Totuși, revăzut azi, pare o lucrare lipsită de pasiune, realizată de un regizor care pare că nu crede în materialul sursă.

6. Oppenheimer (2023)
Deși povestea reală a lui Robert J. Oppenheimer este fascinantă, filmul lui Christopher Nolan o transformă într-un biopic greoi și pompos. Cillian Murphy încearcă să salveze rolul, dar scenariul rămâne plat. Stilul lui Nolan, cunoscut pentru comploturi confuze și pretenții vizuale, duce aici la un rezultat lipsit de profunzime – culminând cu o recreare a testului nuclear care pare desprinsă dintr-un film SF ieftin.