MENIU CAUTĂ
, de Sebastian Vizan

CRONICĂ DE FILM/ «Drumul unui câine către casă» e o bucurie pentru iubitorii de animale, dar nu și pentru cinefili

Distribuie

“Un câine separat de stăpânul său, aflat la 600 km distanță, pornește într-o aventură epică pentru a se întoarce acasă” - dacă ți s-ar cere să scrii o poveste pornind de la premisa asta, îți garantez că ai născoci ceva mult mai creativ și interesant decât au fost în stare scenariștii filmului.

Bella, a cărei voce e furnizată de Bryce Dallas Howard, este un pui de Pit Bull, care trăiește sub o casă abandonată. Cățelușa e descoperită de Lucas (Jonah Hauer-King), un tânăr care-și dedică timpul liber salvării animalelor maidaneze, și simte pe loc că și-a găsit ”omul-pereche”. E dragoste reciprocă la prima vedere. Bella ajunge să locuiască împreună cu Lucas și cu mama lui (Ashley Judd) într-un mediu călduros unde cunoaște bucuria de a trăi.

În căutarea familiei

Paradisul familial se clatină în momentul în care hingherii pun ochii pe Bella și anunță că deținerea unui Pit Bull e ilegală în Denver, unde se petrece acțiunea. Cățelușa e capturată o dată, dar suntem avertizați că la a doua abatere va fi eutanasiată. Lucas exclude varianta renunțării la animal, așa că începe să-și caute o nouă locuință în alt oraș.

Între timp, Bella e lăsată temporar în grija unei familii din New Mexico, la 600 km distanță, departe de legi absurde. Evident, patrupedul nu pricepe ce caută acolo. Știe doar că trebuie să se întoarcă la stăpân, deci sare gardul și pornește în căutarea lui.

Prin ochii și inima unui câine

Să începem cu plusurile, pentru că terminăm mai repede. ”A Dogs Way Home” e plin de optimism și naivitate, pentru că urmărim totul din perspectiva Bellei. Te face să zâmbești, ca atunci când auzi un copil spunând că va deveni astronaut când se face mare. E ceea ce se cheamă un ”Feel-Good”, adică un film care te încarcă cu pozitivism și te lasă cu o senzație plăcută.

Ni se amintește că dragostea nu ține cont de timp sau de distanță și că cel mai bun prieten al omului este câinele. Niște truisme care nu aveau nevoie de reconfirmare, dar care la care nu strică niciodată să te gândești.

În plus, filmul face o treabă destul de bună în a ilustra mentalitatea unui cățel: îi înțelegem confuzia atunci când e abandonat într-o debara; ne molipsim de entuziasmul lui când își primește bucățica minusculă de cașcaval seară de seară; îi simțim atașamentul față de stăpân, chiar dacă nici noi, nici Bella, nu știm mare lucru despre el.

«Fracturi» de logică

Totuși, întreaga aventură e posibilă mulțumită unei gigantice găuri în logică. De ce nu putea Lucas s-o țină pe Bella închisă în casă, unde hingherii nu se puteau atinge de ea, câtă vreme el căuta o nouă locuință? Încuia ușa, închidea geamurile și nimic rău nu se putea întâmpla. Hingherul chiar subliniază că are mâinile legate câtă vreme cățeaua se află pe o proprietate privată.

De ce a trebuit Lucas să i-o încredințeze temporar altei familii, aflate la sute de kilometri depărtare? Doar pentru ca Bella să aibă de unde ”evada”, iar noi să avem un pretext să crănțănim popcorn.

Imaginația scenariștilor se oprește la conceptul unei cățele căreia îi putem auzi gândurile, idee care nu mai impresionează nici un spectator de zeci de ani încoace. Poți include și prietenia ei cu o pumă în lista ideilor trăsnite, dar e tratată ca o relație banală între un câine și o pisică. O pisică imensă, creată pe calculator, care nu beneficiază mereu de cele mai bune efecte speciale.

 E clar de la bun început cum va decurge călătoria Bellei și cum se va încheia. Sunt încorporate toate clișeele posibile din filme cu animale, iar rezultatul e la fel de savuros ca o bere stătută.

Jocul actoricesc nu e deosebit de convingător, mai ales în cazul lui Jonah Hauer-King, care-l joacă pe stăpânul Lucas. Tocmai ”omul principal” e veriga slabă, desprins parcă dintr-o reclamă TV cu buget modest. Se comportă artificial, crispant, amintindu-ne constant că e doar un actor în timpul programului.

Un film de duminică dimineața

Dacă vrei să te bucuri vreun pic de ”A Dogs Way Home”, te sfătuiesc să eviți cu orice preț trailerul. Tot filmul e rezumat în 2:30 minute, inclusiv finalul. O strategie de marketing halucinantă, care-ți satisface toate curiozitățile în loc să ridice semne de întrebare. E echivalentul unui trailer pentru ”Star Wars V” în care vedem momentul ”Eu sunt tatăl tău”.

”Drumul unui câine către casă” e genul de film care merge urmărit duminică dimineața, în pat, în timp ce-ți bei cafeaua. Când vrei să-ți începi ziua cu o poveste drăguță, simplă și scurtă, dar creierul nu ți-e încă suficient de treaz încât să se concentreze pe minusuri. Până una-alta, ajunge în cinematografe pe 25 ianuarie.

Nota: 6/10

Comentarii