Știm deja miturile conform cărora bebelușii nu dorm toată noaptea, ba din contră, se pot trezi din două în două ore în fiecare noapte, din diferite motive. În realitate, însă, există o rutină pe care o poți crea şi care va ajuta, pe termen lung, la un echilibru în ceea ce privește somnul copilului. Așadar, iată ce trebuie să știi despre somnului celor mici! Cum să adormi un bebeluș.

Ce trebuie să știi despre somnului bebelușului

Programul de somn al bebelușilor depinde de mai mulți factori, iar printre cele mai importante amintim: intervalele maxime de activitate între somnuri, dar și orele biologice de somn, atunci când organismul are nevoie de odihnă și este pregătit să o primească.

Pentru ca somnul bebelușului să fie de calitate, odihnitor, intervalele de activitate se adaptează întotdeauna vârstei copilului. Și activitățile pe timpul zilei se adaptează în funcție de programul de somn.

Numărul de somnuri într-o zi diferă și el în funcție de vârsta bebelușului, astfel că în primul an de viață al unui bebeluș vorbim despre mai multe somnuri pe zi, spre deosebire de vârsta de peste un an, atunci când un copil poate avea unul, maxim două somnuri pe zi.

Ce înseamnă perioadă de veghe pentru bebeluși

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Programul de somn pentru copii are la bază o perioadă de veghe, respectiv intervalele maxime de activitate dintre somnuri. Astfel că, fiecare bebeluș în funcție de vârstă, va putea sta treaz o anumită perioadă de timp, având energie, ulterior, corpul său să aibă nevoie de odihnă.

Într-un interval de 24 de ore, somnul bebelușilor diferă în funcție de vârsta lor biologică, și poate fi explicat astfel:

Un nou născut, până la vârsta de 2 luni, are nevoie de un număr total de ore de somn pe zi între 14 și 17 ore. Acesta va sta treaz, respectiv va avea perioadă de veghe, între 45 și până la 70 de minute, apoi va avea un somn. Pe întreaga zi, numărul de somnuri poate fi între 4 și 6, fără somnul de noapte. Sunt absolut normale ciclurile scurte de somn în cazul bebelușilor.

După vârsta de 3 luni, până la 4 luni, un bebeluș își va mări perioada de veghe, timpul în care va sta treaz, între 70 și 115 minute, iar asta înseamnă că va avea mai puține somnuri într-o zi, exceptându-l pe cel de noapte, adică între 3 și 5 somnuri. Numărul total de ore de somn în 24 de ore este tot între 14 și 17 ore.

După 4 luni, până la 6 luni, un bebeluș este capabil să stea treaz, să admire și să facă activități potrivite vârstei, între 90 de minute, până la 2 ore jumătate. Astfel că, numărul de somnuri pe zi se poate reduce la 2,3, iar numărul total de ore de somn în 24 de ore poate fi între 14 și maxim 16.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Între 7 și 10 luni, un bebeluș poate sta treaz de la 2 ore, până la 3 ore jumătate. Acesta va avea până la maxim 3 somnuri pe zi, deseori doar două somnuri, iar numărul total de ore de somn pe zi este între 13 și maxim 15 ore.

De la 12 luni, mai exact un an, bebelușul își va schimba perioada de veghe, astfel că va putea sta treaz între 3 și 4 ore, și va avea unul, maxim două somnuri pe zi. Numărul total de ore de somn într-o zi este între 12 și 15.

De la 13-14 luni, un bebeluș poate avea o perioadă de veghe de până la 6 ore, aceasta va fi perioada în care poate desfășura diferite activități potrivite vârstei, și poate trece doar la un singur somn pe zi, respectiv somnul de prânz. Numărul total de ore de somn într-o zi este între 12 până la 15 ore.

Tranziția de la două somnuri în timpul zilei, la unul singur, se face după vârsta de un an și două sau trei luni, depinde de fiecare copil în parte. După vârsta de 2 ani, copiii rămân cu un singur somn, acela de prânz, somn ce specialiștii îl recomandă până la vârsta școlară.

Semne că bebelușul are nevoie de somn

Fiecare copil în parte este diferit, iar asta va face ca acțiunile să fie diferite în fiecare caz. Orele de somn sunt orientative, deoarece unii copiii pot rezista mai mult fără somn, în timp ce alții vor avea nevoie de mai multă odihnă.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Însă, pe fond de oboseală, toții copiii, începând de la nou născuți și bebeluși, vor da semne care au nevoie de odihnă. Aceste semne pot fi:

  • Agitație continuă;
  • Plâns fără motiv, dacă este deja mâncat, schimbat și nu îl deranjează niciun alt factor;
  • Frecarea ochilor;
  • Căscat des;
  • Uitatul îndelung către un punct fix;

Cum să adormi un bebeluș

Respectă un orar de somn, pe care ți-l poți face în funcție de programul copilului, și pune întotdeauna bebelușul în pătuțul de somn la ora la care ar trebui să adoarmă. Poți încerca să pui bebelușul la somn cu 10 minute mai devreme decât ora la care ar trebui, pentru a forma o rutină.

Dacă se frământă și adoarme greu, în mai mult de 20 de minute, atunci fie a fost pus prea devreme la somn, fie, în cazul în care este mârâit, plângăcios, a fost pus la somn prea târziu. În funcție de acești factori poți stabili o oră aproximativă de somn în fiecare zi.

Fii consecvent în ceea ce privește programul de somn. Fiecare copil are nevoie de o perioadă de adaptare, iar asta ar putea însemna un timp de câteva zile până când bebelușul se va obișui cu un program.

Construiește o rutină zilnică. Respectă programul de joacă, de masa, de igienă, dar și programul de somn.

Stabilește câțiva pași pe care să îi respecți înainte de fiecare somn, precum: Pentru somnurile de zi, pune bebelușul în pătuțul de somn, fă întotdeauna întuneric în cameră cu ajutorul draperiilor. Pentru somnurile de noapte, respect programul de băiță, aerisește camera în care urmează să dormă bebelușul.

Înainte de fiecare somn, asigură-te că ai schimbat scutecul înainte, pentru a fi uscat, că l-ai îmbrăcat adecvat temperaturii din cameră, dar și că ai evitat expunerea, pe cât posibil, la stimuli externi precum ecranele. În caz contrar, somnul poate fi deranjat de acești factori.

Bebelușii sunt obișnuiți cu sunetele albe încă din burtica mamei, așa că, la vârste fragede pot funcționa sunetele albe pe fundal pentru liniștire.

Oferă-i jucăria de atașament, dacă este cazul și are una preferată;

Unii bebeluși adorm cu suzetă, până la o anumită vârstă, iar asta îi ajută să se liniștească și să adoarmă mai repede.

Cum înveți copilul să adoarmă singur

Încă de la naștere bebelușul doarme în pătuțul lui, însă până la câteva luni de viața va împărți camera cu părinții, din motive de siguranță. Specialiștii susțin faptul că un bebeluș poate începe să doarmă singur, în camera special amenajată pentru el după minim 6 luni de viață, evident timpul poate fi diferit în funcție de fiecare copil în parte. Însă, cum înveți un bebeluș să adoarmă singur după ce o lungă perioadă de timp a dormit doar alături de părinți. Iată câteva idei:

Amenajează-I un spațiu de dormit atrăgător. Un pat special pentru el în care să se simtă confortabil și în siguranță.

Dacă copilul este mai mare, peste 12 luni, poți comunica cu el despre această nouă etapă. Înainte de a face această tranziție, discutați împreună care sunt beneficiile unui somn odihnitor pe care îl poate avea la el în cameră.

Ajută-l să se adapteze schimbării. Asta înseamnă să fii alături de copil în camera până în momentul în care adoarme, ori să îl pui la somn și să îl asiguri că vii în mod regulat la el pentru a-l supraveghea. În caz contrar, se poate simți speriat că a rămas singur în cameră și nimeni nu îl supraveghează.

Folosește întotdeauna încurajări pozitive care să îl ajute să înțeleagă etapa în care se află.

Respectă rutina și ritualul de liniștire ori de câte ori este nevoie până se adaptează noilor schimbări. Pentru somnul de noapte, după băiță, cititul unei povești sau poate cântatul unui cântecel de leagăn poate fi pasul către un somn liniștit.

Păstrează consecvența deoarece adaptarea poate dura câteva zile sau câteva săptămâni, iar pentru asta este nevoie de reguli pe care să le respecți înainte de fiecare somn.

Ce înseamnă sleep training pentru bebeluși

Auzim tot mai des în ultima vreme despre termenul de sleep training în ceea ce privește somnul bebelușilor. Ce înseamnă mai exact această sintagmă?

Sleep training reprezintă adormirea independentă a bebelușului prin câteva metode pe care alegi să le urmezi. Adormirea independentă este o abilitate care se poate dobândi și se poate dezvolta treptat, într-un ritm blând cu explicații oferite copiilor, oricând, la nevoie.

Așa cum copiii sunt încurajați să facă primi pași, susținuți și ajutați, la fel sunt învățați și să adoarmă independent, fără alte asocieri care le-ar putea perturba somnul.

Sleep training-ul reprezintă un antrenament de somn care îi ajută pe copii să adoarmă singuri, respectiv să adoarmă independent. Evident că există mai multe metode de sleep training, potrivit specialiștilor, însă fiecare părinte alege metoda care consideră că i se potrivește.

Specialiștii recomandă metodele de sleep training după vârsta de 6 luni, deoarece din acel moment, bebelușii sunt capabili să reziste chiar și până la 6,7 ore fără să mănânce peste noapte. Din momentul în care începe diversificarea, alimentația cu mâncare solidă, iar copilul se obișnuiește și consumă în cantitățile potrivite, acesta este un semn că pe timpul nopții nu mai are nevoie de un plus de hrană, și poate dormi mai multe ore legate.

După vârsta de 10 luni, bebelușul poate dormi toată noaptea, mai multe ore legate, fără a mai avea nevoie de hrană pe timpul nopții.

Adormirea independentă nu reprezintă o traumă pentru copil, nici o îngrijorare, ci doar o acomodare absolut normală cu odihna, pentru a evita oboseala pe termen lung.

Sursă info: stanfordchildrens.org; whattoexpect.com

Citește și: Rețete cu broccoli pentru bebeluși

Sursă foto: 123rf.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Gore24   •   27.12.2023, 18:12

Un articol foarte interesant.

tinca   •   20.12.2023, 08:30

Informații și sfaturi bune pentru părinți cu bebeluși

Nicoleta1807   •   19.12.2023, 16:00

Depinde foarte mult și de bebeluș!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI