Dragostea pentru o femeie fatală m-a făcut praf!

Ana a apărut peste noapte în echipa de dansatoare a localului nostru. Din câte am aflat, în ultimii cinci ani studiase baletul clasic chiar la el acasă, în Rusia. Dar, din pricina unor necazuri în familie, fusese recent nevoită să abandoneze cariera pentru care avea chemare și care promitea s-o ducă pe culmile gloriei.

Am rămas cu gura căscată când am dat cu ochii de ea. Absolut incredibil, dar printre frumusețile acelea care ne băgau în toți dracii pe noi, băieții din personal, și care extaziau noapte de noapte publicul masculin, s-a ivit una și mai și. Până atunci, mă ținusem tare, respectând regula jocului, impusă sub angajament scris de către patron: nici cel mai mic semn de flirt, nici măcar în afara localului. Greșeai, o roiai repejor. Dar mai puteam oare să respect regula în condițiile unei asemenea provocări? La doar câteva minute de când am văzut-o prima oară dansând, am știut răspunsul. Unul negativ. Trebuia să-mi fac cumva drum spre inima ei, cât mai repede, chiar cu prețul de a mă pomeni, Doamne ferește, dat afară din pricina unei reclamații.

— Bă, Vlade, m-a prevenit pe ocolite Marian, un coleg de-al meu de tură la bar, băiat de maximă încredere, asta nouă le rupe pe toate. Dinamită, nu alta! Se cer distanță și cască de protecție! Parcă văd că șefu’ o să aibă probleme din cauza ei. Or să-l sfâșie Katty și barosana lui ca tigroaicele! Crede-mă!

„Barosana” era nevasta patronului, femeie cumsecade, pe care o îndrăgeam. Katty era dansatoare, șefa neoficială a trupei și amanta superoficială a șefului, acceptată ca atare chiar de nevastă-sa, care prefera să-și știe bărbatul înlănțuit din când în când în brațele unei femei independente, fără vise de măritiș, decât pierzându-și capul în cine știe ce pasiune secretă.

— Cică-i pe jumate rusoaică, bestia! i-am răspuns, făcându-mă că nu înțeleg mesajul abscons. Dar le zice bine pe românește.

— O fi moldoveancă. Poate a inventat toate balivernele alea doar ca să-l aburească pe șefu’.

— O fi, dar ce clasă are! Ai zice că a scăpat din Lacul Lebedelor, nu alta!

— Vezi să nu nimerești tu în baltă, Vlade! îți ies ochii din cap ca la melc, de câte ori trece fata asta pe lângă tine. Lucrurile astea se observă, se notează…

— Să mă pupe gaia, măi Mariane, dacă n-aș da orice să petrec măcar o noapte cu ea! N-are decât să mă dea șefu’ afară cu surle și tobe!

— Mergi pe burtă, omule. Am senzația că nu e doar frumoasă și talentată, ci și rea de gură. și din câte mi-au auzit ure-chile, ar fi și foarte cuminte. Cică a venit la noi fiindcă s-ar fi dat patronul vechi la ea. Când o vezi cum dansează, ai crede una, și când colo…

— Păi o fi cuminte, ce-i așa greu de crezut?

— Da, o fi chiar sfântă… Atunci, ce caută într-un local de noapte?

— Bani, amice! N-auzi că are greutăți în familie?

—Aici ai nimerit-o, Vlade! Caută bani, ca toate celelalte. și un amant pe măsură. Nu unul ca noi, fii pe pace.

— Asta rămâne de văzut, omule…

— Ai grijă, să nu rămâi tu imposibil de văzut pe aici! Te-ai săturat cumva de bine?

Am abordat-o pe Ana în ușa camerei de schimb, unde nici patronul nu intra.

— Am vrut doar să-ți spun că ești mi-nunată… Dansezi ca o zeiță… am bâiguit eu, transpirat până-n buricul degetelor de emoție.

— Chiar așa? Vriei și un autograf? îmi pare rău, n-am pixul la minie, vino la anul! a fost răspunsul dur al idolului meu.

M-am gândit că nu găsisem cuvintele potrivite și că trebuia să reiau asaltul, cu un alt stil de abordare. Ei, era greu, război de uzură, dar nici nu-mi imaginasem că va fi ușor. Când să bat în retragere, în ușă a apărut Katty, tunând și fulgerând:

— Ce cauți aici? Ai uitat cumva reguli-le? Sau nu-ți mai convin? O.K, în cazul ăsta…

„O.K pe dracu’!”, mi-am zis, în sinea mea, după ce tipa mi-a trântit ușa-n nas și am auzit-o cum îi promite „victimei” hărțuite că va vorbi cu patronul. Asta însemna pentru mine punerea pe liber instant.

Eram de-a dreptul pierdut: tura următoare cădea peste o zi și o noapte, exact cum era mai rău. în vremea asta, Katty avea ocazia să mă toarne cu vârf și-ndesat, eu neavând posibilitatea să dreg busuiocul și s-o înduplec în vreun fel. De ce? Fiindcă o altă regulă a locului ne interzicea prezența în afara programului, chiar și în calitate de clienți. Acolo puteam deveni clienți doar ca șomeri.

Ziua și noaptea de pauză au trecut pentru mine ca un șir de melci bolnavi. Când am ajuns la job, am auzit mare zarvă. Parcă era nuntă, nu alta!

— Ce ai, mă, ești prost dispus tocmai acum? m-a abordat vesel patronul. Ia înviorează-te, că mă supăr! Fii atent, eu nu pot sta mult cu voi, că am oaspeți. în noaptea asta, îți las restaurantul în grijă. Dimineața plecați în ordine, ca de obicei. Treci pe la Katty, are nu știu ce treabă de discutat, personal. Ai grijă, să nu fie ceva prea personal…

Fiindcă totul era spus în fugă, nu-mi trecuse spaima; nu pricepeam că peri-colul trecuse ca prin minune. Marian a râs, văzându-mă complet năucit:

— Mă, baftă chioară ce ești, ai uitat că azi e ziua șefului? în noaptea asta, tot localul e al nostru, frățioare! Face șeful cinste mare! Să știi că ăsta ți-a fost norocul… Cum putea Katty să-l deranjeze cu reclamații tocmai acum? Dar tot are draci pe tine, amice.

— Mie îmi spui? Hai, că mă duc acum la ea! Sper s-o dreg complet și să petrecem strașnic, că am un chef pe mine…

Am fost primit cu o răceală teatrală. încă o dată mi s-au scos ochii pentru norocul meu, dar mi s-a atras atenția că boacăna era încă destul de caldă. Pericolul plutea în aer.

— Vlad, ar fi corect să-ți ceri iertare în genunchi. și să promiți că o lași pe Ana în pace.

Bucuros, am îngenuncheat în fața ei, ca în cartea de bune maniere.

— Drăguț din partea ta, dar eu n-am nevoie, mi-a tăiat Katty avântul. Mai bine cere-i Anei scuze în maniera asta. Le merită, fiindcă ea ți-a luat, de fapt, apărarea. Eu eram hotărâtă să te aranjez. Ce-ți spu-neam? Ești băftos, Vlade!

Abia puteam să-mi stăpânesc încânta-rea. Da, eram norocos cu carul: nu numai că nu pățisem nimic, dar, după câte se părea, nu-i eram indiferent splendidei „lebede”. Cererea de iertare am făcut-o în genunchi cu cea mai mare plăcere, iar felul în care mi-a zâmbit după ce i-am sărutat delicat mâna mi-a dat curaj:

— Aș putea spera măcar la o cumplită pedeapsă din partea ta? am întrebat-o, cu un zâmbet jucăuș.

— Orice pedeapsă ie o plăciere pentru mine, mi-a răspuns ea, întorcându-mi zâmbetul. Numiește-o!

Am fost aproape nedespărțiți în noaptea aceea. Am dansat, am vorbit, am râs, ne-am sărutat… Ce mai, eram într-al nouălea cer! O cucerisem. De fapt, mă cucerise. Putea să-și facă pantofii cu mine!

Săptămâna următoare, am asediat baricada cu tot armamentul din dotare: vorbe drăguțe cât mă ducea inspirația, mici atenții, surâsuri la care aveam convingerea că mi se răspunde pe măsură. Dar când mi-am luat inima-n dinți și am invitat-o într-o seară la mall, să vedem un film tare, am luat-o peste bot. M-a refuzat scurt și categoric, pretextând aceleași probleme care o așteaptă acasă. Ba, mai mult, când am urmat-o la ușa localului, am asistat la o scenă de groază: Ana s-a urcat sprintenă într-un Mercedes ultimul tip, care-a demarat în trombă. Dar nu destul de repede încât să nu observ la volan un tip grizonant și elegant.

— Ce ți-am zis eu, moșule? mi-a replicat Marian, căruia m-am plâns instanta-neu. și-o fi găsit fata un amant pe măsură. La valoarea ei, nici nu era greu…

— De unde știi tu că nu e taică-său? Sau un unchi? și ce, eu nu pot fi un amant pe măsura ei?! Ai să vezi!

Discuția asta m-a ambiționat. Am pândit un moment propice și am atacat-o frontal. I-am mărturisit că sunt mort după ea, că sunt în stare să fac orice ca s-o câștig, că nu mai suport chinurile la care mă supune cu bună știință.

— Cere-mi tot ce vrei! mi-am încheiat eu tirada. Nu vreau în schimb decât un pic de iubire. Atâta tot.

— Doar atât? Fără promisiuni? Fără întrebări? Fără sâcâieli?

— Fără, fără, fără!

— Binie, fie…

Prima porție de iubire am primit-o în nesperat de scurtă vreme. Au urmat și altele. Orele acelea mirifice se petreceau în garsoniera mea și, când mi-era lumea mai dragă, Ana sărea ca arsă din pat, se îmbrăca în fugă, exclamând „vai die mini” și-o zbughea pe ușă ca o nălucă. Mă abțineam să-i pun întrebări, doar îi promisesem… Dar mă duceam la Marian, cu jalba-n proțap.

— Măi Vlade, Ana face mișto de tine! Dar degeaba-ți spun… Are un amant. L-ai văzut și tu, dar n-ai priceput nimic. Probabil că tipul o întreține pe bani serioși.

— Se vinde pe bani? Să vezi ce scandal îi fac!

— Ești nebun de legat!

„Niebun de legat” m-a declarat și Ana, după ce a râs pe seama „scandalului” meu. Dar ce simplu a procedat ca să mă calmeze!

— Fii cuminte acum! Vorbim mâine siară, când suntem liberi amândoi și ieșim undeva. Nu asta vriei?

— Putem lua masa împreună?

— Da, numai să nu plângi după bani.

— Asta să-mi fie paguba…

Paguba mi s-a părut minoră în comparație cu câștigul. Am avut o discuție pe față, sfârșită cât se poate de limpede, deși începuse cu eterna de-acum condiție „fără întrebări, fără sâcâieli”.

— Da, am un amant, Vlad, a recunoscut ea deodată, lecuindu-se ca prin farmec de adorabilul accent molatic cu care mă obișnuise. Nu mă mândresc deloc cu asta. Am nevoie de bani, de foarte mulți bani. Tu nu știi ce înseamnă să ai în familie pe cineva bolnav și să fii singurul care poate să-l ajute. A trebuit să-l accept pe omul ăsta. De fapt, el mi-a înlesnit angajarea aici. E un domn, să știi.

— Te implor, Ana, nu-l lăuda… Sunt prea gelos, nu suport asta!

— Ba e cazul s-o faci. Banii din muncă și ce primesc de la el sunt singurii de care dispun.

— și banii mei ce ar avea, Ana?

— Doar nu vrei să spui că…

— Spune-mi cinstit, cât investește tipul în tine? Nu te supăra că te întreb…

Mi-a spus și, fiindcă o iubeam cu adevărat, mi s-a părut că era prețuită prea puțin. îi ofeream eu mai mult, cu riscul să îmi toc destul de grabnic rezerva de bani strânsă din ciubucurile, destul de grase, oferite seară de seară de clienții cu mână spartă, majoritari în localul nostru. Eram gata s-o plătesc ca să nu se culce cu altul! Restul nu conta pentru naivul de mine. Ana a acceptat târgul surâzătoare, ca pe o eliberare. Iar eu am luat reacția ei ca pe un dar minunat.

și am început să-i fac, la rândul meu, daruri pe măsură, haine și cosmeticale scumpe, cu ocazia serilor fierbinți de iubire. Dar cadourile astea s-au dovedit a fi insuficiente. Am realizat asta într-o dimineață, când veneam la lucru, iar Ana ieșea, urcându-se în același Mercedes cu tipul grizonant la volan. în ziua următoare, i-am reproșat, fierbând de gelozie.

— Spune-mi în față, Ana, nu ești mulțumită de cât cheltuiesc cu tine? Vrei mai mult? Cât?

— Zece mii de euro! a fost răspunsul prompt. De aceea m-am văzut cu… el. îmi trebuie repede, nu mai pot aștepta.

— De ce nu mi-ai spus? ți-i dau eu, Ana. Cu o condiție…

— Ce condiție?

— Să-mi spui de ce-ți trebuie.

— Binie, las-o baltă…

— Te rog, măcar atât îmi datorezi! Vorbește-mi cât de puțin despre tine. Ce probleme atât de grave ai?

Cu voce gâtuită, mi-a povestit atunci că tatăl ei era foarte bolnav, motiv pentru care se întorseseră din Rusia.

— Acolo a avut el grijă de mine. M-a întreținut din concerte și meditații. Tata e pianist, știi? Pe urmă, când s-a îmbolnăvit, a pierdut contractul… Mai aveam de stat încă trei ani. Acum, am eu grijă de el. Doar o operație în Italia îl mai poate salva… Asta e, ți-am spus tot…

Evident, n-am mai stat pe gânduri. Aveam șase mii de euro în bancă. Pe ceilalți patru mii i-am împrumutat de la colegi. Doar Marian n-a vrut să-mi dea o para.

— Nu te supăra, amice, dar asta minte de-ngheață apele! Te lasă cu ochii-n soare, Vlade! Ascultă-mă, spre binele tău!

Dar eu am preferat să ascult vorbele ei de fericire și mulțumire o săptămână mai târziu, când i-am dus banii plocon. N-am să uit niciodată cuvintele ei. Nu de alta, dar au fost ultimele. De a doua zi, a dis-părut. Nici la lucru n-a mai venit. A pus patronul niște băieți s-o caute, să vadă ce-i cu ea. Dar adresa și numărul de telefon pe care le dăduse la angajare s-au dovedit a fi false.

Să tot fie vreo jumate de an de-atunci. Mi-am păstrat slujba și trag tare ca să-mi acopăr datoriile. Dar mi-am pierdut inima. Oricât aș încerca s-o urăsc pe Ana, mi-e din ce în ce mai dor de ea. Deunăzi, a mai pus și amicul Marian gaz pe foc.

— știi pe cine-am întâlnit aseară, în disco? Pe fostul tău „rival”!

— Eu, asta-i! Ce să caute moșul ăla în discotecă?

— Căuta tinere „talente”, că Ana l-a părăsit…

— De unde știi tu?

— știu, fiindcă omul era abțiguit și pus pe vorbă. Rusoaica ta, fostă balerină de mare clasă, e, ce-i drept, dansatoare profesionistă, dar făcută pe banii lui nea Jean – așa s-a recomandat – aici, pe malul mării. Asta-i una din afacerile lui: culege tinere speranțe din discoteci, bagă investiția și culege roadele… Nu doar materiale, mă-nțelegi. De aia e și el necăjit, ca tine. Nu-i vine să creadă că l-a lăsat Ileana, că nu l-a iubit niciun pic…

— Care Ileana, moșule?

— Ileana din Slobozia, aia de-i ziceai tu Ana din Sankt Petersburg!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE