Dragostea vieții mele a apărut în urma unui apel telefonic greșit

Deodată, la câteva minute după ora zero, a sunat telefonul fix. „Doamne, cine să mă sune pe mine noaptea?” M-am repezit să răspund.

Era o voce de femeie, o voce care nimerise aiurea. Adică tipa greșise numărul. Dar, pentru început, deși eu spusesem „Alo” cu vocea mea inconfundabilă, de contrabas, gagica de la celălalt capăt al apelului nu și-a dat seama că nimerise în altă parte și s-a răstit la mine:

— Să știi că am terminat-o cu tine, nemernicule!

— De ce? m-am interesat eu.

— Pentru că nu mai pot trăi cu un bou! Cât credeai că o să-ți mai bați joc de mine?

— Un an? Doi?

— Bineînțeles că ai fi vrut să tărăgănezi această relație!

— Păi de ce să renunț la o comoară ca tine?

— Dar… ce-i cu vocea ta?

— Mi-a ascuțit ursul limba, ca în povestea „Capra cu trei iezi”. și, în loc să-mi iasă vocea subțire, a ieșit dogită, cum o auzi.

— Omule, nu ești Carol!

— Aș vrea eu să fiu Carol… Din păcate, sunt Mișu.

— Am greșit numărul de telefon! Te rog să mă ierți, îmi dau seama că e miezul nopții…

— Să știi că nu dormeam. Ba chiar aveam chef să vorbesc cu cineva.

— Vai, ce gafă am putut să fac!

— Lasă, că nu-i sfârșitul lumii…

— Domnule Mișu, nici nu știu cum să-ți cer scuze pentru deranj și pentru prostiile pe care le-am spus.

— Câți ani ai, doamnă?

— Domnișoară. Treiștrei.

— Ai putea să te compensezi cu… o cafea, la o cafenea.

— Poftim?

— O cafea, la o cafenea.

— Glumești?

— Nu.

— Adică… îmi dai întâlnire? Ca urmare a unui apel stupid? Fără să mă cunoști?

— Mda…

— Dumneata… câți ani ai?

— Treizeci și cinci.

— Cum arăți?

— Cu indicatorul.

— Ce meserie ai?

— Inginer.

— Ar fi nostim…

— Ce anume?

— Să mă întâlnesc cu un tip de care am dat la miezul nopții din pricina unei butonări eronate… Bine, hai să ne întâlnim! De ce n-aș face și eu o năzbâtie? îmi place neprevăzutul…

— A dat norocul peste mine, la miez de noapte!

— Dar te avertizez: dacă nu-mi convine ceva, îmi rezerv dreptul de a pleca mintenaș, urgent, fulgerător.

— N-are de ce să nu-ți convină la mine. Sunt bărbat bine, manierat, fără obligații, sănătos tun, stau bine și cu mălaiul…

— Cu ce?

— Cu lovelele.

— Bine că mi-ai tradus științific!

— Ești bucureșteancă?

— Da.

— Unde ai vrea să ne întâlnim?

— Dacă ar fi după mine, în Caraibe. Dar prefer să propui dumneata.

— știi intrarea în parcul Carol?

— Da.

— Hai să ne întâlnim sâmbătă, la șapte seara, la intrarea în parc.

— Bine.

— Sunt înalt și o să țin în mână un buchet de frezii albe.

— Mersi!

— Dumneata?

— Eu? Ruxandra. Stai acolo, la intrare, că te găsesc eu! O să mă ghidez după frezii.

— De ce nu-mi spui cum arăți? Ca să te poți fofila în caz că nu corespund?

— Nu, vreau să fie o surpriză.

— și Carol? Nu parcul, celălalt Carol, boul…

— Dă-l în pisici!

— Atunci, stimată domnișoară, noapte bună!

— Pe sâmbătă!

Când a venit la mine, la intrarea în parc, și mi-a spus că ea este Ruxandra, am constatat că arată binișor la trup și că are mutrișoară haioasă. Dar părul ei nu mi-a plăcut, căci semăna cu o mătură electrocutată. Singura problemă pe care mi-o făceam era aceea că mă apucase tracul, căci umăr la umăr sau față în față eu nu pot dialoga la fel de dezinvolt ca la telefon.

Ca să-mi înfrâng sincopa, i-am povestit Ruxandrei că în Antichitate ușile caselor din Atena se deschideau spre exterior. Dat fiind că străzile erau înguste și șerpuite, locuitorii băteau în propriile uși înainte de a ieși din casă, ca să nu izbească vreun trecător.

După ce ne-am plimbat prin parc, am căutat o cafenea (căci, din câte îmi aminteam, așa rămăsese vorbit la telefon) și am găsit-o pe o străduță de lângă parc, una dintre străzile rămase din orașul vechi, neatinse de valul transformărilor.

Am făcut legătura mentală și orală cu străzile din Atena antică, dar n-am ciocănit la ușa cafenelei când am ieșit. în schimb, am bătut la poarta unei relații promițătoare, dar asta numai după ce i-a trecut Ruxandrei o anumită supărare.

Șucărul de moment a fost cauzat de comportamentul meu cam brutal, care contrazicea lauda mea cu bunele maniere. Când am înșfăcat-o ca un animal s-o sărut, a scăpat freziile din mână. Dar nu s-a zbătut prea tare… Puțin mai târziu, mi-a mărturisit că, după ce o dezamăgise și o scârbise numitul Carol, voia să fie sărutată de alt bărbat.

Am s-o iau pe scurtătură și o să vă spun că, în continuare, în perioada care a urmat, Ruxandra a devenit amanta mea, dacă e bine zis amantă. Mai degrabă aș spune parteneră, tovarășă, deoarece cuvântul „concubină” îmi repugnă.

De patru luni, simpatica și temperamentala Ruxandra s-a mutat la mine. și declar că ne merge bine împreună. Eu, cel puțin, mă simt în al nouălea cer.

Pot spune, fără să exagerez, că telefonul de la miezul nopții mi-a schimbat viața.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE