Era să nu ajung la propria mea nuntă!

Mă aflam, cum se spune, în toiul pregătirilor de nuntă. Despre Alis, logodnica mea, vă pot spune cu mândrie că e foarte frumoasă și are un suflet mare. Am cerut-o de ne-vastă la doar două luni după ce ne-am cunoscut. Nu mi-a mai păsat de viața independentă pe care o duceam, de faptul că nu prea mi-a plăcut niciodată să dau socoteală pentru ceea ce fac, unde mă duc sau când mă întorc acasă.

Lucram ca agent de vânzări. Eram destul de bun pe postul pe care-l ocupam, dovadă că șefii, adică patronii firmei pentru care îmi exercitam „talentul”, mă trimiteau pe mine acolo unde se așteptau ca treburile să fie ceva mai greu de rezolvat. Făceam destul de des drumuri prin țară.

Necazurile au început tocmai când eram mai fericit, numărând săptămânile rămase până când aveam să-mi unesc destinul cu Alis. Mă întorceam dintr-unul din marile orașe ale țării. Treceam pe lângă un lan imens de porumb, când mi-a apărut în față, ca de nicăieri, o căprioară. Am tras de volan, ca să o evit, și, până să-mi dau seama, m-am proptit într-un stâlp. Noroc că nu aveam viteză prea mare, altfel m-aș fi făcut praf. Nu s-a întâmplat așa, dar oricum am ajuns la spitalul din localitatea cea mai apropiată, unde am fost examinat. Doctorul mi-a recomandat să rămân sub observație până a doua zi. N-am avut încotro. Am sunat-o pe Alis, care a insistat să vină imediat la spital.

Recomandări

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

— Stai liniștită, iubito, că sunt bine! i-am spus. Nu are rost să vii până aici. Nu am pățit mare lucru, dar știi cum e cu medicii ăștia. Când încapi pe mâna lor, nu-ți mai dau drumul.

— Nu ai nevoie de nimic? m-a întrebat ea.

Ești sigur că nu vrei să vin?

— Nu, nu-ți mai face atâtea griji, nu scapi de mine așa ușor! Am tot ce-mi trebuie. Acum trebuie să închid, a sosit asistenta să-mi facă o injecție. Te mai sun eu, stai liniștită!

în rezerva în care mă aflam intrase o asistentă cu o tăviță în brațe. M-am cam albit când mi-am dat seama că mă așteaptă o injecție. Să nu râdeți de mine, dar întotdeauna mi-a fost frică de ace. Mi-am fixat privirea într-un colț al camerei, să nu văd cum se pregătește să-mi introducă „arma albă” în partea dorsală. Mi se făcuse pielea de găină.

— Să nu vă mișcați! m-a atenționat asistenta.

— Dar știu că doare, domnișoară! Ce fel de injecție mai e și asta?

— Ei, haideți, fiți bărbat, domnule! mi-a dat ea cu tifla. Ce fel să fie? 0 injecție ca oricare alta!

M-am întors și am privit-o. Era drăguță. Nu din cale afară, dar se apropia bine de „standardele” mele în ceea ce privește fizicul unei femei.

— Ia să vedem, aveți febră? mi-a zis, punându-mi o mână pe frunte.

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

Dar mai degrabă mă mângâia decât să-mi verifice temperatura. După spaima pe care o trăsesem cu accidentul, chiar aveam nevoie de o mângâiere. Mă relaxa. știa și ea asta, se vedea…

— Nu aveți febră! Sunteți bine, dom-nule…

— Radu, am completat eu.

Nu-mi puteam lua ochii de la trupul ei. Observase și, pe un ton mieros, m-a întrebat:

— Ați văzut ceva, domnule Radu?

— Nimic! am dres-o repede, tresărind. Mi s-a pus un junghi la spate, dar acum să știți că mi-a trecut…

— Chiar vă este frică de injecții? Parcă așa am avut impresia…

— Mi-e cam groază! Am avut în școala generală o doctoriță severă; avea o mână grea, cum se zice. Când ne chema la vaccin, ne ascundeam ca șoarecii pe sub bănci. De atunci am rămas cu o slăbiciune….

— Sigur, sigur că ați rămas! râse ea. Bine, acum trebuie să vă odihniți. Cred că iubita dumneavoastră ar fi destul de tristă dacă n-ați ajunge acasă nici mâine seară. Nu ar fi bine s-o dezamăgiți.

— Așa e, i-am răspuns, puțin încurcat.

— Cred și eu! Cu așa o frumusețe de bărbat alături, ți-e și greu să dormi sin-gură… Sunteți din București, nu?

— Da, domnișoară…

— Flavia! îmi întinse ea mâna. îmi pare bine de cunoștință!

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

— și mie. Da, sunt din București și…

— Gata, gata cu vorbăria! mi-a tăiat ea brusc apetitul de discuție. Odihniți-vă! Sau vreți să se supere domnul doctor și să vă mai țină o zi, două?

Pe vremuri i-aș fi răspuns sigur: „Da! Mi-ar plăcea chestia asta, domnișoară Flavia. Am avea timp să ne cunoaștem mai bine…”. Dar peste puțin timp urma să port ditamai verigheta pe deget și nu se cădea. și totuși, fără să-mi dau seama, tot mi-a scăpat o „perlă”, chiar când asistenta ieșea din rezervă:

— Sunteți de gardă în seara asta?

Nu mi-a răspuns. A ieșit zâmbind. Un timp, m-am gândit numai la sânii ei. Am adormit, însă, închipuindu-mi ce „show” mi-ar fi făcut Alis dacă ar fi știut că-mi lasă gura apă după „bibelourile” care împodobesc fizicul unei asistente medicale, cu care s-a întâmplat să am de-a face timp de o clipă din existența mea. Of, ce bine ar fi dacă femeile ar putea înțelege partea asta vulgară și al naibii de sălbatică din noi!

M-am trezit în miez de noapte, copleșit de sărutări și mângâieri mai mult erotice, decât terapeutice. Parcă eram la spital, nu la bordel, m-am gândit, încercând cu disperare să-mi reconstitui trecutul și prezentul. Dar mi-am amintit de asistenta cea expertă în ale relaxării. Buimăcit de terapia de șoc ce mi se apli-ca în beznă, am răspuns cu poftă provocărilor. Ah, ce șocuri de-a dreptul electrizante îmi putea provoca nebunatica de Flavia! Mă săruta sălbatic, în timp ce mâinile ei îmi explorau frenetic cor-pul.

— Flavia? am șoptit scăpat din menghina buzelor ei voluptuoase.

Mi-a pus mâna la gură.

— Hei, mai încet! Vrei să trezim tot spitalul? Ce, te-ai speriat? Mă vrei?

Parcă am mai apucat să-i răspund! și dacă aș fi făcut-o, ce-aș fi putut să-i spun? Că nu? Mi-a luat mâinile și mi-a așezat palmele pe sânii ei fermi, după care a început să și-i maseze apăsat. M-a sărutat din nou, cu poftă, pe urmă a început să coboare cu sărutările mai jos… și mai jos… N-am mai rezistat tentației…

Pe la șapte dimineața, a țârâit telefonul mobil. Era Alis.

— Radu, iubitule, ce faci? Mai respiri? Cum te simți? Poți veni acasă?

— Alisuca! Mi-e mai bine, dragă, acum m-am trezit. Dar ce-i cu telefonul ăsta așa matinal?

— Doar nu-ți închipui că am putut închide un ochi astă-noapte. Spune-mi, când te întorci?

— Nu știu încă. Aștept să văd ce-mi spune doctorul, la vizita de dimineață. Cât mai repede posibil, sper că azi. Fii liniștită!

Nu mai puteam vorbi cu ea. Mi se făcuse rușine de mine. Ea, sărăcuța, se perpelise toată noaptea de grija mea, iar eu… După ce m-a pipăit bine din cap până în picioare, doctorul m-a înștiințat că mă pot întoarce în București, cu condiția să-i promit că voi face o tomografie, să nu cumva să fi pățit vreo comoție, adică o zgâlțâială prin zona cerebelului. Am vrut eu să-i răspund că celulele mele gri sunt „comoționate” din născare, dar nu cred că ar fi gustat gluma.

— Vă rog, dați-mi un telefon, mi-a zis el, cu un zel amabil. As vrea să stiu rezultatul tomografiei. Intr-un fel, e responsabilitatea mea și n-aș dori să-mi pară rău că v-am dat drumul fără un control complet… Sau mai bine dați-mi numărul dumneavoastră, văd că aveți mobil. Vă sun eu.

I l-am dat, să-l calmez și să scap. Subiectul cu telefonul mi-a amintit că trebuia să sun la firmă, să trimită pe cineva să aducă mașina în Capitală, la un service. Era cam zob, rămăsese pe șosea, într-o îmbrățișare contorsionată cu stâlpul. Pe urmă, am căutat-o pe Flavia. Ieșise din tură. Se întorcea la lucru după-amiază.

Așadar, n-aveam s-o mai văd. La urma urmei, cu atât mai bine. Urma să-mi reiau traiul obișnuit, fără să spun cuiva ce mi se întâmplase cu asistenta. Nici măcar Alisei, deși, în sinea mea, îmi doream să-i mărturisesc „incidentul”. Nu merita să-i ascund asta, cum nu merita nici ceea ce-i făcusem, infidelitatea mea. Așa că de ce s-o fac să sufere inutil, doar pentru că n-avusesem tăria să refuz o partidă de sex mai ceva ca-n filmele porno?

Au trecut două săptămâni de la accident. Timp în care, mărturisesc, nu o dată m-am surprins gândindu-mă la Flavia. Dar, încet-încet, începeam să uit. îmi dedicam toată energia iubitei mele și planurilor pe care ni le făcuserăm împreună. Am tăcut mâlc în privința aventurii mele spitalicești. Nu eram inconștient să dau cu piciorul unei relații fericite, unui viitor minunat, din cauza unei nebunii de-o noapte. De aceea, până avea să-mi treacă cu totul amintirea acelui moment de slăbiciune, eram în alertă, ca să nu mă dau de gol în vreun fel.

— Radu, îți sună mobilul! a strigat Alis din bucătărie, trezindu-mă la reali-tate, adică în seara aceea de joi, cu două zile înaintea nunții noastre.

— Da, dragă, vin acum! am răspuns, părăsind leneș fotoliul și meciul de la televizor.

Am luat telefonul uitat pe bufetul cu farfurii și am răspuns mecanic, fără să mă uit pe ecran, să aflu cine mă sună. Vocea mieroasă care mi-a susurat în ure-che m-a înghețat.

— Radu? Domnul Radu? Cum e cu tomografia aceea? Domnul doctor m-a rugat să vă sun… Dar te sunam eu, oricum, fiară ce ești!

Da, ea era. Flavia! 0 băgasem pe mânecă! Fiindcă Alis se afla lângă mine, m-am prefăcut că vorbesc cu o clientă.

— Da, doamna Flavia! îmi puteți spune la telefon. Aha! Nu v-a ajuns marfa? Am să verific mâine, la firmă. Sigur, vă sun imediat ce aflu ceva! i-am dat eu de înțeles că nu pot vorbi atunci.

— Domnule Radu, rugămintea mea ar fi să veniți până la firma mea, să verificăm împreună, a intrat ea în joc. și asta cât mai repede, chiar mâine, dacă se poate. Altfel s-ar putea lăsa cu pagube…

Ce-i venise? Doar nu fusesem unicul pacient căruia îi aplicase tratamentul ei favorit. Am intrat într-o ușoară panică. „Sper să nu-mi facă probleme”, m-am gândit, închipuindu-mi ce scandal s-ar putea isca.

A doua zi, am făcut ce am făcut și am aranjat o delegație de serviciu în orașul cu pricina. îmi imaginam că, dacă mă eschivez, Flavia ar fi fost în stare să insiste cu telefoanele, mai ales că-mi tre-cuse o amenințare voalată pe la nas. Eram hotărât să-i anihilez orice tentativă de a se infiltra în vreun fel în viața mea. Voiam să i-o spun verde-n față, s-o intimidez puțin.

Ne-am întâlnit la spital, de unde am plecat la o terasă. Nici n-am apucat să comandăm ceva, că i s-a făcut rău.

— N-ai vrea să mergem la mine, să vorbim în liniște? m-a întrebat ea.

— Nu-ți face iluzii, Flavia! Mergem unde vrei, numai să-mi spui odată ce dorești de la mine. în ceea ce mă privește, îți spun de pe acum: vreau să uităm acea noapte.

Ajunși acasă la ea, Flavia m-a informat că e… însărcinată.

— știu sigur! Doar sunt cadru medical!

— Bine, dar de unde știi că e copilul meu?

— Mă așteptam să-mi pui întrebarea asta… Eram despărțită de prietenul meu de două luni, când am făcut dragoste cu tine. Mi-ai plăcut foarte mult. și acum îmi placi la fel de mult. N-am vrut să-ți fac probleme, dar…

— Dar ce?

— S-a întâmplat… și când l-am auzit pe doctor, zilele trecute, că intenționează să te sune, m-am oferit să-i fac serviciul ăsta.

— Dragă Flavia, sunt sigur că între noi s-ar putea închega o minunată relație… 0 dragoste fermecătoare… Dar mâine mă însor. și nu doar tu ești însărcinată, ci și logodnica mea…

Flavia s-a înroșit la față, pe urmă s-a calmat și, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, m-a întrebat dacă beau o cafea. Am acceptat și am greșit. Fiindcă m-am trezit după niște ore bune, încuiat în apartamentul ei. A fost felul ei de-a se răzbuna, împiedicându-mă să ajung la propria mea nuntă. M-a adormit cu o cafea! Ea știe ce mi-apus înăuntru… Am spart ușa, firește, fără să-mi pese dacă aud vecinii. Abia am avut timp să ajung acasă, să-mi pun costumul de mire și să mă înființez la… propria mea nuntă!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News