Fără să știu, i-am făcut zestre nevestei mele

M-am îndrăgostit de Ada când avea doar douăzeci de ani și se pregătea să intre în câmpul muncii, mai exact să se angajeze în firma mea. Mi-a plăcut de ea din ziua în care s-a prezentat la interviu și i-am dat imediat de lucru, deși văzusem că nu era prea hotărâtă. Dar fiindcă era frumușică și părea serioasă și amabilă, am pus-o să se ocupe de facturarea mărfurilor aduse de furnizori. Cu timpul, eram tot mai mulțumit de ea, singurul lucru care mă deranja fiind că toți clienții mei ar fi vrut să-i câștige simpatia, iar eu voiam să o păstrez doar pentru mine…

Au trecut câteva luni în care eram tot mai plictisit de prietenele mele, femei de afaceri pe care le cunoscusem în cercul meu de cunoscuți și care nu vorbeau decât despre bani. Gândul meu era la Ada și nu știam cum să-i arăt că sunt interesat de ea ca bărbat, nu ca ditamai șeful…

Cel mai la îndemână mi-a fost să pro-cedez așa cum procedează mai toți patronii, cu deosebirea că eu aveam cele mai serioase gânduri cu angajata mea: i-am cerut să mă ajute în probleme de secretariat, deși aveam deja o secretară, o luam cu mine de câte ori plecam în delegații.

Nu-i arătasem că o plac: voiam să văd ce simte ea pentru mine și i-aș fi fost recunoscător dacă ar fi făcut ea primul pas. Nu de alta, dar, fiind cu opt ani mai mare decât Ada, mă simțeam stânjenit și chiar timid în prezența ei.

Ceea ce nu se poate spune însă despre ea, care a intuit repede unde bat și n-a pier-dut timpul. La a treia delegație la care o luasem cu mine, mi-a spus, în timp ce luam cina:

— Eu urc în cameră mai repede. Dacă vrei, te aștept să bem ceva și, poate, data viitoare n-o să mai fii atât de… precaut. N-ar trebui să mai iei două camere…

— și te gândești la ceva serios sau, știu eu, vrei doar ceva nou în viața ta?

— în niciun caz nu caut o aventură, mi-ar plăcea să fiu cu tine tot timpul.

Gheața se spărsese și am urcat în camera ei, deși cu emoție. Ada mă aștepta schimbată întru totul: și în ținută, dar și în atitudine. Citeam în privirea ei mai multă căldură, sinceritate, dorință…

În câteva zile, m-am declarat îndrăgostit lulea. I-am spus Adei că nu mai trebuie să muncească pentru mine și că mai bine ne pregătim de nuntă. în nici patru luni, eram la casa noastră, eu fericit că îmi reușiseră planurile în viața sentimentală, iar Ada, încântată de viitorul ce se întrezărea la orizont.

O vreme, am profitat din plin de dragoste, mândru că am o soție frumoasă și care, chiar dacă nu o mai lăsam să muncească, mă ajuta în multe privințe. Scăpasem de grijile casei fiindcă le pre-luase ea și nici nu mai înfulecam pe fugă prin restaurante, deoarece Ada reușise să-mi facă un program mai normal și să mă tenteze cu bucatele gătite de ea. Toate astea erau lucruri firești, dar pentru mine însemnau mult, crezând că soția mea face toate astea din dragoste pentru mine.

După vreo doi ani, în care m-am simțit un om împlinit, am propus să ne construim o casă în afara Brașovului, iar Ada n-a zis nu.

E drept că, la început, nu a părut prea entuziasmată, dar apoi s-a implicat ea însăși în tot ce ținea de lucrările la noua casă, lucru mai neobișnuit pentru o femeie. Chiar ea a găsit și amplasamentul: pe un drum principal, înspre Prejmer, unde oameni la fel de bine situați ca noi își ridi-cau case. Peisajul mi-a plăcut și mie și am cumpărat terenul. Am găsit și un arhitect, iar după asta, Ada a ținut morțiș să se ocupe îndeaproape de restul.

— Draga mea, să supraveghezi un șantier, chiar și pentru o casă care va fi a noastră, nu-i un lucru prea ușor pentru o femeie! Trebuie găsiți muncitori, dar și mai greu e să-i strunești să facă treabă bună, crede-mă!

— Iubitule, pot s-o fac și am să-ți cer ajutorul și sfatul la nevoie! Ai fost mulțumit de cum mă descurcam cu facturile și, după ce-mi găsești tu firmele care să ne furnizeze materiale și să le transporte, am eu grijă ca ele să ajungă pe mâna unor muncitori care vor ști ce să facă cu ele. Ba parcă spuneai că tu știi și ce firmă de construcții vom angaja, cu meseriași buni, așa că eu va trebui doar să verific să respecte contractele încheiate, nu? Trebuie să-mi umplu și eu timpul cu ceva, ce altceva să fac toată ziua?

— Bine, dacă tu simți nevoia să te ocupi de ceva și asta vrei, nu mai am nimic împotrivă. Voi avea și eu vreme să dau câte o fugă la… șantierul nostru, de câte ori voi putea.

începuse totul bine, până ce a fost ridicată temelia casei noastre, trainică și destul de înaltă, fiindcă eu mă temeam de inundații, după câte necazuri văzusem la televizor. Am urmărit muncitorii și când puneau primele rânduri de cărămidă, dar după asta lucrurile au început să stagneze.

Ada se agita în continuare, făcea cel puțin două drumuri, zilnic, la „locul faptei”, dar zidul casei noastre nu mai creștea. Am dat și eu o fugă într-o zi, când am putut amâna niște afaceri ale firmei mele. Voiam să țin muncitorii de pe șantier mai din scurt, să nu mă tragă pe sfoară, că doar îi plăteam regește. Când am ajuns, ei stăteau degeaba. Cică nu aveau materiale.

— De ce stați, ați intrat în șomaj?

— Nu mai sunt saci de ciment. Ieri am pus încă un rând de cărămidă, dar nici din astea nu mai avem. Cineva le-a furat, că abia sosise un transport, dar materialele… au făcut picioare. I-am spus doamnei și acum așteptăm alt transport, ce să facem altceva?

Nu-mi plăcea deloc ce auzeam. Seara, când ne-am întâlnit, am aflat de la Ada că mai comandase un transport, dar nu părea prea afectată de cele întâmplate.

— Ada, ți-am spus că asta nu e treabă de femeie! Cineva o fi văzut că tu supraveghezi lucrările și s-a gândit să te fure. Așa sunt oamenii, de bărbați le e frică, dar prind curaj când e vorba să păgubească o femeie. Nu zic că tu ești de vină, dar nici nu-mi place cum merg lucrurile, înțelegi?

— Sorin, dragule, doar nu ne-om poticni din cauza unor nenorociți de hoți?! Chiar de aceea nu mă dau bătută, am să fiu cu ochii în patru. Ai văzut și tu că sunt atâtea case în zonă, și multe din ele de vacanță. Sigur niște săteni or fi fost acolo și au cărat noaptea materialele noastre. M-am gândit să duc niște câini de pază acolo, niște dulăi fioroși.

— Ce să-ți spun, crezi că țăranii se sperie de niște dulăi?! Voi angaja un paznic, altfel degeaba cheltuim banii! Rămânem ca proștii și fără ei, și fără casă!

Am făcut-o și pe asta. Am plătit paznic, un om din cel mai apropiat sat, care mi s-a lăudat că-l cunoaște toată lumea în zona aceea și îi știe de frică. Am stat mai liniștit, dar după câteva săptămâni iar eram ca meșterul Manole care face și drege, dar rezultate ioc! Ce să fac, să-mi sacrific nevasta ca meșterul din legendă? Ada avea mereu o scuză: duminica paznicul nu venea să stea la pândă, iar hoții veniseră și căraseră toate țiglele! Să înnebunesc, nu alta, știind că dăm de două ori bani pe aceleași materiale scumpe!

— Ada, nu te mai înțeleg: meșterii abia au trecut cu chiu, cu vai, de nivelul feres-trelor, dar tu ai cumpărat deja țiglele și le-ai dus acolo. Unde ți-e capul? Nu ți-am spus că, mai întâi, trebuie să caut niște dul-gheri, că n-am încredere în zidarii ăia care spun că se pricep și la acoperișuri? și dacă zici că știi ce ai de făcut, cum de nu știi că, până să fie nevoie de țigle, e nevoie de lemn și de timp pentru meșteritul structurii de la acoperiș? Câte vrei să mai tolerez eu?

— Nu mă mai certa atâta! Au fost transportate toate materialele astea odată, doar nu era să meargă camionul gol acolo, nu? Câtă lume nu cumpără totul odată, ca să obțină un preț mai bun? Așa am făcut și eu…

— Mă faci să râd! Ai obținut un preț mai bun, mai mic cu un nenorocit de bănuț, dar acum trebuie să mai cumperi o dată toate țiglele! Vai de casa noastră! De acum vei rămâne tu frumușel în oraș și te ocupi de ce vrei tu. Mergi la coafor, la piață, cumperi ce vrei, dar de casa asta am eu grijă, altfel nu ne mai mutăm niciodată în ea, ba ne și ruinăm între timp!

— Am vrut să fac ceva bun. Eu sunt vinovată că oamenii fură? De ce ești atât de rău cu mine?

— Eu, rău?! Te-am lăsat să încerci, ți-am dat banii pe mână, ți-am cumpărat și mașină, ca să ai cu ce merge acolo zilnic, iar acum zici că sunt rău? Nu, nu e pentru femei o treabă ca asta. Mai bine facem un copil și vei avea o ocupație mai plăcută, iubito. Doar n-om locui numai noi doi în căsoiul ăsta, nu?

— Nu, nu e timp acum de copii! Mai întâi vreau să văd cum sperii tu hoții și ridici casa!

Credeam că e supărată pe mine și îi va trece, dar ce copii să vrea Ada cu mine, când cel care ne fura era de fapt un iubit secret de-al ei?! Când am aflat asta, s-a năruit cerul peste mine, iar pământul mi-a fugit de sub picioare!

într-o zi în care mă bucuram că afacerile personale îmi merg strună – întrucât cine-va îmi făcuse cunoștință cu un importator direct de materiale de foarte bună calitate -, am primit și vestea proastă, și anume că soția mea mă înșela!

Supravegheasem eu lucrările la casă și acum eram mulțumit de cum mergeau tre-burile, până când au dispărut și termopa-nele, chiar înainte de a fi montate! Erau aduse de cu seara în casă, acoperișul era gata făcut și el, aveam lacăte pe uși și paznic noaptea, dar totuși muncitorii nu le-au mai găsit!

Am sărit în mașină și m-am dus la paznic să-l iau de guler, dar acesta mi-a spus că fusese bolnav și nu stătuse de pază. Dar cum de au știut hoții? Nu cumva se înțelesese el cu ei? îl credeam vinovat, până ce mi-a zis:

— Domnule Danciu, nu e treaba mea, dar acum vă spun ce se-ntâmplă, că nu vreau să plătesc eu termopanele. Nici n-am de unde să scot atâția bani, păcatele mele!

Soția dumneavoastră mi-a zis să stau acasă noaptea trecută și să vă spun că am fost bolnav. Nu mi-a zis de ce, dar eu știu. Se mai face o casă aproape de asta, o ridică un bărbat pe care soția dumneavoastră îl cunoaște bine… înțelegeți ce vreau să spun? La el s-au dus și materialele, și termopanele. Chiar el le-a luat, că are mașină și remorcă…

Ei bine, nici dacă s-ar fi dărâmat toată casa aia în creștetul meu, nu aș fi simțit ce simțeam în suflet! M-am repezit acasă și, dacă aș fi fost un om violent din fire, mi-aș fi strâns de gât nevasta, până o lăsam fără suflare. Abia după ce i-am dat două palme zdravene, să le țină minte câte zile o avea ea, m-am mai cal-mat.

— Nerușinato! M-ai luat de la început de fraier. Te-ai apucat să ridici case, o cărămidă pentru mine și zece pentru amantul tău, nesimțito! Ce ți-a lipsit de ți-ai ridicat poalele în cap? Erai un nimeni când m-ai cunoscut. Eu te-am făcut om și ai avut tot ce ți-ai dorit, dar nu ți-a fost de ajuns, ai terfelit totul. De acum poți să duci viața pe care ți-o dorești: du-te să stai cu amantul tău, dacă la el e mai bine, târfă ce ești!

— Așa am să și fac! De când l-am cunoscut voiam să te părăsesc, să scap de tine și de aerele tale! Te dai mare și manierat, dar lângă tine orice femeie ar muri de plictiseală, mă auzi?! Ai vrut casă, foarte bine, am mai stat cu tine cât să-mi ridic și eu o casă, acolo unde am vrut eu și el! Să nu te obosești să-mi ceri socoteală pentru casa mea, care va fi gata înainte să apuci să-ți pui tu ferestrele la a ta! Am facturi pentru tot ce am cumpărat, eu am semnat, eu am scos bani din contul meu. Să văd cum le dovedești avocaților că tu puseseși banii acolo, că am golit și am închis contul din ziua în care nu m-ai mai lăsat să mă ocup de lucrări. și mai știi ceva? Pe lângă faptul că ești plictisitor, mai ești și fraier, atât de fraier că nicio femeie cu cap nu va putea sta cuminte lângă tine!

— Am să găsesc eu una fără cap, că am văzut ce poate face o deșteaptă ca tine! Atât de deșteaptă ești, că te-ai tâmpit de tot! în câteva minute, să dispari de aici. Ia-ți ce vrei din lucruri și restul ți le trimit eu plocon la adresa amantului, că tot vom fi vecini…

Am ieșit din casă pentru vreo jumătate de oră. Când m-am întors, Ada împacheta de zor. își luase, desigur, bijuteriile, hainele mai scumpe și alte zdrențe. A plecat fără să se sinchisească de mine, dar știam că se va întoarce imediat.

— Unde mi-e mașina, măgarule?

— Am dus-o la loc sigur. Atâta știu și eu, să sustrag niște chei din poșeta unei boarfe! Uite că nu sunt chiar atât de fraier!

— Nesimțitule, să mi-o aduci pe loc înapoi! în torpedo sunt actele mele, banditule!

— Acolo le țineai? Ce noroc pe mine! Să tot fiu fraier și prost cum zici!

A plecat fără mașină și fără acte, dar m-am ținut de cuvânt: am găsit casa unde se instalase cu neisprăvitul ei de amant, o casă care semăna dubios de mult cu noua mea casă, și i-am dus nesimțitei restul de zdrențe și buletinul. Nu mai sufeream. în mod ciudat, îmi făcea bine sentimentul acela de dezgust și dispreț, care luase locul dragostei în sufletul meu. Când Ada și amantul ei, un tip uscățiv și șters, au văzut că opresc acolo mașina, s-au uitat ca boii, crezând că vin cu scandal, să-i scot afară din casă.

— Uite-ți averea, nevastă! Zi mersi că te-am făcut și cu casă! Să fii sănătoasă de acum, că eu nu vreau o piatră de aici! îmi ajunge că am scăpat de o târfă cu capul sec, vezi să nu dai cu el de pereți, că dărâmi… minune de casă, cadoul meu de despărțire.

Aveam încă actele ei, aveam facturile achitate de ea și numai Ada, în prostia ei, credea că nu se poate dovedi că nu avusese niciun venit înainte să se mărite cu mine. Nu aveam însă niciun interes să-i iau casa, iar altceva n-am împărțit cu ea. E drept, am rămas cu apartamentul din oraș, cu casa mea aproape gata și cu două mașini, dar singur…

Sufletul meu, „amorțit” de primul dezgust, începea să regrete, dar nu pe Ada o regreta, ci cei aproape patru ani în care aș fi putut fi cu adevărat fericit dacă aș fi întâlnit o altă femeie. încă mai sper că voi putea întâlni o femeie de caracter, pentru care dragostea e sfântă. Dacă o voi întâlni pe cea pe care destinul o păstrează pentru mine, vă promit că vă voi istorisi încă un episod al vieții mele, cu un final mai fericit…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE