Am găsit leacul pentru o soție înfumurată

Priveam pe fereastră. Curtea spitalului părea un parc înflorit. Din păcate, nu puteam ieși să mă bucur de aerul primăvăratec. Nu eram prea sigur pe picioare, iar hepatita cu care mă pricopsisem mă ținea în continuare în pat, insensibil la frumusețea de afară. Din visare m-a smuls brusc țârâitul telefonului mobil. Era ea, Amalia:

— Ce faci, iubitule?

— Mă gândeam că mi-ar plăcea să fii și tu lângă mine, să putem ieși în curte, precum doi moșnegi la soare.

— îmi pare rău, dragule, dar nu pot să vin. Mi-e teamă… știi tu…

— Da, înțeleg, am mormăit eu, deși nu înțelegeam cum, din tot salonul, eu eram singurul „hepatist” nevizitat de soție. Oare celelalte nu se temeau că s-ar putea molipsi?

— Te-am sunat să te întreb ce anume ai vrea de mâncare. Mioara o să-ți pregătească ceva și o să vină ea să-ți aducă.

— Da, Mioara ar putea să-mi gătească…

Mioara era femeia care o ajuta pe Amalia la gospodărie. Mai precis, Amalia o chema atunci când avea răbufnirile acelea de orgoliu și emancipare, de genul: „M-am săturat să stau toată ziua la cratiță!”. Nu spun că nu eram de acord ca ea să trudească mai puțin și să petrecem mai mult timp împreună, dar, pentru bugetul nostru destul de modest, acesta era un lux. Marile noastre realizări erau casa, pentru care plăteam încă rate, și mașina, pe care o conduceam cu rândul.

Numai așa, de ciudă, i-am înșirat Amaliei la telefon o listă de „delicatese” pe care cică trebuia să le mănânc pentru a mă însănătoși mai repede. Ea și-a notat totul, conștiincioasă, a spus un: „Te sărut, iubi!”, apoi a închis.

Eram nemulțumit de relația cu ea. Era o femeie frumoasă, chiar prea frumoasă, aș zice, ca să nu-mi stârnească gelozia. Mondenă, preocupată de viața socială, de spectacole, de prietene… și de mine, într-un anume fel. Dar nu în primul rând. însă o iubeam și speram că și ea mă iubește. Iar curtea asiduă pe care i-o făceau ceilalți bărbați, departe de a mă flata, mă obosea.

și acum, asta. Ipohondria ei, teama de a nu se molipsi de la mine erau de-a dreptul jignitoare. Mă simțeam foarte prost, mai ales în fața vecinilor mei de salon. Eram vizitat numai de Mioara, care-mi aducea de mâncare, și de prietenul meu cel mai bun, Cosmin. Mai făcusem și greșeala să le arăt o poză cu soția mea. Nu venise la mine nici măcar o dată. Păi se compara ea cu fata lui Grigore, din patul de la geam?

Georgiana era o fată puțin durdulie, dar îmbrăcată cu gust și cu trăsături destul de frumoase. Avea un chip plăcut, cu obrajii proaspeți și buze roșii, cărnoase. Venea în fiecare zi, și uneori chiar de două ori, să vadă ce face tatăl ei, chiar dacă nu stătea mult. De fiecare dată, ieșeau în curte.

Aproape fără să-mi dau seama, începusem să mă bucur când intra Georgiana pe ușă. De fapt, nici nu știu dacă bucurie era ceea ce simțeam sau mai degrabă un soi de interes amuzat pentru persoana ei. Din câte puteam să-mi dau seama, nici eu nu-i eram chiar indiferent. în zilele acelea eram tare nemulțumit de Amalia și, neavând altă preocupare, mintea mea începuse s-o ia razna. Mă gândeam cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi luat o fată ca asta, de pildă, nu prea frumoasă, dar care să mă iubească sau să-mi arate măcar puțină considerație. și să-și dorească măcar un copil. Pentru că, am uitat să vă spun, Amalia mea iubea doar copiii altora, de la distanță. Ceea ce încerc să vă spun este că, în

zilele acelea, starea mea de dezamăgire mi-a dat o idee pe care n-aș fi avut-o, în alte condiții. Ce era dacă îi făceam Georgianei puțină curte, reușind poate să strecor ghimpele geloziei în inima Amaliei? într-o zi, întâmplarea îmi surâse. încercam să-mi omor timpul citind ziarul, când intră fata lui Grigore, Georgiana. Puțin încurcată când mă vede singur în salon, îndrăznește:

— Bună! Tata…

— E la tratament. Dar poți să-l aștepți aici. Nu durează mult.

— Mda, spuse ea, și se așeză pe patul lui Grigore. Eu sunt Georgiana, zise, și flutură mâna spre mine.

— Iar eu, Laurențiu.

— Ești de mult în spital? Când s-a internat tata, parcă erai deja aici.

— Da, am venit cu două zile înaintea lui.

— Aha! Ce chestie! mai zise, edificată, și puse picior peste picior, studiindu-și pe ascuns poziția și efectul crăpăturii fustei asupra mea.

Mi-a venit să râd. Fata asta era cam prostuță!

— Arăți bine, am spus admirativ, abținându-mă să pufnesc în râs.

Arăta destul de bine, dar felul în care încerca să mă cucerească și temele de conversație erau de-a dreptul mortale.

— Vai, mulțumesc! Mă străduiesc, să știi! zise ea, vrând să pară modestă. Eu cred că, dacă îți respecți trupul, îți respecți și mintea, și sufletul.

— Da, da, cu siguranță, ai dreptate, m-am chinuit să-i răspund, fără să râd. Oricum, te-ai străduit cu folos. Arăți foarte bine.

Venirea lui Grigore m-a salvat. Georgiana insistă să rămână în salon. La plecare, după ce mă privise în nenumărate rânduri, îmi dărui cel mai frumos zâmbet de care era în stare:

— Ne vedem și mâine! Să te faci bine! Pa! Numai bine!

De a doua zi, Georgiana a început să vină din ce în ce mai des la Grigore. Partea comică era că nu mai voia să iasă în curte, ci insista să stea de vorbă în salon. Taică-său s-a prins despre ce era vorba. știa însă că nu se putea înțelege cu fata lui, cam tontuță, dar căpoasă foc. Nu prea cred că-i convenea situația, îi spusesem că am o nevastă frumoasă. Mi-era milă de el, mai ales că plănuiam să mă folosesc de fiică-sa pentru a „stârni” sentimentele Amaliei. Dar, dacă aveam să fiu cu băgare de seamă, nu avea să afle nimic.

Georgiana nu pierdea nicio secundă în care tatăl ei era plecat din salon. Venea imediat la patul meu și, sub pretext că îmi oferă ceva de mâncare sau îmi așază perna, se uita galeș în ochii mei sau mă lua tandru de mână. Am profitat de ocazie și am mințit-o cu nesimțire, i-am „mărturisit” cât de mult îmi plăcea de ea, cât de zgripțuroaică era nevastă-mea și cum îmi dorisem dintotdeauna o soție ca ea. Am avut însă grijă să nu-i fac nicio propunere concretă, nicio promisiune. Georgiana însă nu era atentă la astfel de subtilități și lăcrima de fericire.

— Vai, ce mult mă bucur că mă placi și tu! Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă! Mi-aș dori așa de mult să fim împreună! Dar ce facem cu soția ta?

— Mda, cum îți spuneam, e de un egoism feroce. Imaginează-ți și tu, nu vrea să avem copii, cică își strică sânii și nu mai are timp pentru ea!

— Vai, dar mie îmi plac copiii la nebunie! Cred că ne-am potrivi tare bine…

Azi așa, mâine la fel, am convins-o că până la divorțul meu de Amalia și căsătoria mea cu ea nu mai era decât un pas. O veste neașteptată m-a făcut să-mi pun planul în aplicare urgent: Grigore urma să fie externat peste două zile.

în ziua Z – era într-o joi – am sunat-o pe Amalia și, cu tonul cel mai iubitor din lume, i-am spus că mi-era o poftă teribilă de un Big Mac, unul singur, chiar dacă n-aveam voie, și că o rugam să mi-l aducă ea la poartă, urmând ca eu să trimit pe cineva să-l ia. Nu de alta, dar ca să nu riște să se molipsească de la mine. Mizasem pe faptul că joia era ziua liberă a Mioarei, care, prin urmare, nu-mi putea aduce mâncare gătită. Amalia s-a lăsat înduioșată și a promis că îmi dă un telefon când ajunge la poarta spitalului.

Spre deosebire de alte zile, eram nerăbdător să o revăd pe Georgiana. Grigore mi-a remarcat neastâmpărul cu un zâmbet:

— Ce, vine nevastă-ta, de ești așa nerăbdător?

— Ehei, aș vrea eu!

în sfârșit, cu un zâmbet ce se voia cuceritor, Georgiana își făcu apariția în salon. Săraca, se chinuia din răsputeri să fie sexy și nu-i reușea decât pe jumătate! Am încercat să fiu cât de galant am putut, fără să-i dau prea mult de bănuit lui Grigore.

în preajma orei la care vizita Georgianei lua sfârșit, mă sună Amalia de la poartă, conform înțelegerii, și-mi spuse să nu mă supăr pe ea că nu vine până în salon, la mine, dar îi e teamă să nu se îmbolnăvească. A fost pentru prima oară când nu m-am supărat pe ea pentru asta! Cu aerul că-i cer o mare favoare, am întrebat-o pe Georgiana dacă poate să se ducă până la poartă, să ia pachetul pe care mi-l aducea soră-mea:

— Sigur, cum să nu? spuse ea, toată numai zâmbet.

— Dar, înainte să pleci, îmi aduci și mie un pahar cu apă, te rog?

Georgiana se execută și, când se aplecă să-mi așeze paharul pe noptieră, am apucat să-i șoptesc, să nu mă audă Grigore:

— Sper să-ți placă de sora mea. Nici ea nu o înghite pe nevastă-mea. Ar face orice ca să ne despartă.

Georgiana s-a luminat dintr-odată la față și a țâșnit pe ușă. S-a întors după vreo douăzeci de minute, radiind de fericire.

— Uite mâncarea! Acum plec, tată, că sora lui Laurențiu s-a oferit să mă ducă cu mașina la serviciu.

Eram încântat. Planul meu reușise mai bine decât sperasem. Ghimpele geloziei fusese înfipt acolo unde trebuia, în cel mai ingenios mod posibil. Toată ziua am construit scenarii despre cum se vor fi petrecut lucrurile și despre deznodământul pe care-l va lua toată povestea.

A doua zi, liniște. Prea liniște. Nicio vizită de la Georgiana, niciun telefon de la Amalia. După ce am văzut că trece de ora prânzului, m-am resemnat și am mâncat un pachet de biscuiți, pe care-l mai aveam în sertar. Spre seară, deja impacientat, am sunat-o pe Amalia, dar avea mobilul închis. Am mâncat macaroane și compot de la spital și am adormit frământat de gânduri.

Dis-de-dimineață, Georgiana intră încet în salon, palidă și cu nasul în pământ. Se vedea că plânsese. Se așeză pe patul lui Grigore, nerăbdător să plece acasă, fără să-mi arunce măcar o privire. A stat foarte puțin, fără să răspundă la întrebările tatălui ei. Văzând că se pregătește de plecare, am ieșit strategic în curte. A venit la mine ca un uliu:

— Cum ai putut să-ți bați joc de mine în halul ăsta?

— Dar ce s-a întâmplat? am întrebat eu, senin.

— Mai și întrebi, nesimțitule?! țipă ea, îmi trase o poșetă în cap și fugi.

„E clar!”, am meditat eu. Zarurile fuseseră aruncate. Iar mingea era în terenul Amaliei. și mie mi-era din ce în ce mai foame!

La prânz, ușa se deschise timid. Nu mi-a venit să-mi cred ochilor: Amalia în carne și oase!

— Uite, ți-a făcut Mioara astea, zise și-mi întinse niște plăcintă cu brânză, fierbinte și apetisantă. Ea n-a putut să vină, nu se simțea prea bine, minți ea și mă privi cu un surâs cuceritor.

Rămăsesem fără grai. Așadar, acesta fusese efectul stratagemei mele! Un efect uluitor. Am hotărât să-l testez.

— Nu-ți mai e teamă că te îmbolnăvești? am început s-o tachinez.

— Ba da. După cum vezi, nu stau prea aproape. Oricum, m-am gândit că, dacă ieși peste trei zile, ești deja vindecat.

— ți-a fost dor de mine? am învârtit eu cuțitul în rană.

— Nu, deloc… Cum naiba să nu-mi fie, nu te-am sunat în fiecare zi?

— Poate voiai să mă controlezi, să te asiguri că nu fac prostii!

— Nu cred că te-am controlat suficient de bine, mormăi ea, dar m-am făcut că n-o aud.

Eram nebun de fericire. Nevasta mea trufașă și frumoasă era geloasă. Ura! Fusese nevoie de un astfel de joc pentru a o face să vadă într-adevăr că are un soț care merită apreciat. Amalia a venit la mine până am plecat din spital. îmi aducea mâncare făcută de ea, sub pretextul că Mioara era bolnavă. La externare, mi-a adus o cămașă nouă, călcată la dungă. Nu o mai recunoșteam.

La câteva zile după ce am ajuns acasă, a venit Mioara, să vadă cum mă simt. Amalia era foarte încurcată.

— Dar tu cum te simți? am întrebat-o eu.

— A, foarte bine, dar de ce?

— Mi-a spus Amalia că ai avut probleme…

— Da’ de unde, mi-a dat câteva zile libere, să mă odihnesc!

Am privit-o fix pe Amalia, iar ea a roșit. După ce a plecat Mioara, am întrebat-o direct:

— De ce te-ai schimbat?

— Pentru că nu am vrut să te pierd. Mi-am dat seama că nu ți-am acordat suficientă atenție, că nu ți-am arătat sentimentele mele, așa cum ar fi trebuit.

— și cum ți-ai dat seama de asta? — Așa, analizând viața noastră. Când doi oameni sunt mai mult timp de-parte unul de celălalt, văd altfel lucrurile, mai obiectiv… nu mi-a mărturisit adevărul pe care eu îl știam foarte bine. Dar ce să-i faci, nu pot avea pretenția să renunțe acum și la monumentalul ei orgoliu! Bine că am adus-o cu picioarele pe pământ!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE