Aspectul de largă implicaţie dintre Saturn, de curând intrat în zodia Scorpionului, şi Neptun, întors doar de câteva luni acasă, în zodia Peştilor, poate duce la o lărgire a perspectivei din care sunt privite şi evaluate evenimentele pe care le trăim.
Venus intră în domiciliul său, zodia Balanţei, şi aduce mai multă diplomaţie, dorinţă de refacere a armoniei conjugale sau din colectiv. Este un aspect bun pentru toate femeile, care îşi redescoperă bunătatea, pot deveni mai generoase în plan afectiv şi mai atente la nevoile celorlalţi.
Berbecii pot descoperi că au un apetit nestăvilit pentru plăcerile trupeşti sau se pot detaşa cu maximă eficienţă de acestea, pentru a-şi redirecţiona energia către un act de creaţie superior, în funcţie de educaţie şi de preocupări.
Taurii au şansa de a privi ceva mai nuanţat toate situaţiile dificile pe care le-au trăit şi chiar de a ajunge la concluzia că au ieşit mai puternici din ele. Pot obţine unele beneficii de la partenerii de afaceri.
Gemenii revin la gânduri mai bune în privinţa relaţiei de cuplu sau a unei asocieri. Sunt consiliaţi corect de cei apropiaţi şi pot redescoperi încrederea în anumite persoane.
Racii au parte de un context favorabil pentru a descoperi cauzele anumitor boli, pentru a se elibera de anumite griji legate de situaţia lor profesională, dar şi pentru a afla multe lucruri care îi vor ajuta să fie ceva mai optimişti.
Leii se ocupă mai mult de educaţia copiilor şi de pasiunile lor de timp liber. Nu pierd din ochi problemele familiale, dar sunt ceva mai detaşaţi, lucru care le este de mare folos.
Fecioarele se sfătuiesc cu familia, au un dialog interior ceva mai intens, corectează anumite atitudini şi vorbesc mai puţin, ceea ce le prinde foarte bine.
Balanţele pot avea întâlniri revelatoare, discuţii deosebit de profitabile pentru noua construcţie interioară la care lucrează acum. Le pot ieşi în cale persoane deosebite, care înţeleg mai bine viaţa şi de la care ar avea de învăţat.
Scorpionii adună informaţii, negociază orice, spun doar ceea ce trebuie şi îşi controlează adversarii, pe care îi ţin în şah, pentru că nu dezvăluie nici una dintre intenţiile lor cu adevărat importante.
Săgetătorii sunt preocupaţi de ceva profund, încărcat de mister şi nu îşi mai deschid inima faţă de oricine. Se cizelează pas cu pas, într-un demers de reconfigurare a personalităţii care le va aduce beneficii importante.
Capricornii trec la o altă etapă, una de informare, de împrospătare cu idei noi şi cu noi atitudini faţă de dificultăţile din propria viaţă. Acest proces va dura câteva săptămâni.
Vărsătorii stabilesc întâlniri cu prietenii pentru a face schimb de păreri, impresii şi idei sau pentru a pune la cale un proiect de afaceri. Este bine să nu se grăbească, pentru că vor reveni de mai multe ori asupra acestor discuţii.
Peştii sunt mai deschişi faţă de lume şi mai puternici ca oricând, pentru că au trecut deja prin mai multe experienţe emoţionale intense, care i-au ajutat să se elibereze de multe poveri inutile.
l Răspunsuri la scrisori l
Mariana Alexandra Anghel, 26 noiembrie 1988, ora 12.30, Slobozia. Săgetător cu ascendentul în Vărsător. Întrebarea pusă vizează domeniul cel mai important și purtător de evoluție din astrograma dv. Singura problemă este faptul că pentru dv. este mai important să petreceți o vreme fără să fiți angajată într-o relație de lungă durată, pentru a vă defini idealurile, scopurile și personalitatea, în așa fel încât o relație pe termen lung să vă găsească matură, stabilă și conștientă de ceea ce vă asumați.
Alternativa ar putea fi să treceți prin câteva experiențe de acest fel și să ajungeți la concluzia că nici una nu vă mulțumește. Este necesar să vă dezbărați de reperele fixe și să încurajați descoperirea celor mai frumoase calități umane: capacitatea de a iubi, bunătatea, toleranța și generozitatea afectivă.
Ion Ghinea, 2 februarie 1949, ora 20.00, Viişoara. Vărsător cu ascendentul în Fecioară. Aveţi o putere de înţelegere şi de pătrundere în esenţa lucrurilor peste medie, ceea ce vă poate permite să intuiţi rostul unor experienţe pe care vi le rezervă viaţa. Aţi acumulat deja înţelepciunea necesară pentru a vă con- ştientiza erorile, mai ales cele din relaţiile cu cei dragi.
Situaţia materială, în special cea din a doua parte a vieţii, vă poate da multe bătăi de cap, ajungând până la soluţii nerecomandabile – de exemplu, să vă folosiţi autoritatea pentru a menţine dreptul de proprietate asupra unor bunuri pe care nu le mai puteţi administra, acţionând chiar cu un şantaj afectiv asupra celor apropiaţi. E dificil, dar veţi reuşi să faceţi sacrificiile necesare pentru a păstra o relaţie echilibrată şi cu familia, şi cu bunurile deţinute.
Doru Anghel, 1 ianuarie 1967, ora 12.00, Bucureşti. Capricorn cu ascendentul în Berbec. Sunteţi o persoană dinamică, evoluaţi într-un ritm pe care un eventual partener cu greu îl poate egala.
Dacă vă preocupă acest aspect, faptul că partenera nu poate ţine pasul cu dv. înseamnă că aţi căzut în capcana unui neadevăr, şi anume ideea că trebuie să vă implicaţi în mod direct în procesul de evoluţie al unei alte persoane, ceea ce nu e nici adevărat, nici recomandabil. Este posibil să se acumuleze numeroase frustrări în cuplu, în principal din cauza unei tendinţe puternice de a proiecta dorinţele dv. asupra partenerei. E o tendinţă nerealistă şi dăunătoare, pentru că vă poate împinge la manifestări agresive, la nemulţumire continuă şi la eşec în relaţie.
Ionela Viteazu, 2 decembrie 1980, ora 23.00, Bucureşti. Săgetător cu ascendentul în Fecioară. Perioada următoare e una de retragere, de reculegere şi de redefinire a principalelor priorităţi în viaţă, pe baza unor noi repere, unele spirituale, pe care sunteţi liberă să le urmăriţi, fără să vă dedicaţi exclusiv lor.
Vă este dat să descoperiţi ce loc trebuie să ocupe dragostea în viaţa dv., care este sursa acestui sentiment ce nu pare să aibă origini omeneşti şi cât de important este pentru oameni să iubească. Primul pas este schimbarea atitudinii faţă de propria persoană, acceptarea imperfecţiunilor şi a procesului de evoluţie pe care îl parcurgeţi acum. Sunteţi o persoană deosebit de adaptabilă şi de dornică de armonie, dar aveţi nevoie şi de încredere în sine pentru a fi echilibrată.