Horoscop săptămânal Săgetător – 28 august – 3 septembrie 2021

Între 28 august și seara zilei de 29 august, evenimente modeste ca impact asupra activității profesionale, dar care îl împiedică pe câte un nativ să predea la timp lucrările. Stările de enervare trecătoare își pot găsi astfel o explicație logică.

Între 29 august, după ora 19:42, și dimineața zilei de 1 septembrie, răstimp destabilizat de ghinioane și complicații la nivelul relațiilor parteneriale. Acestea nu vor compromite relația în sine, dar vor introduce stridențe, ipostaze regretabile, care pot pune sub semnul întrebării continuarea cooperării sau a negocierii. Pentru a evita această capcană astrală ar fi indicat să se reprogrameze aceste întâlniri într-un moment mai convenabil.

Dacă acest lucru nu va fi cu putință, atunci măcar nativii din Săgetător care, prin acest avertisment, sunt deja în cunoștință de cauză vor trebui să vegheze ca întâlnirea să nu cunoască derapaje, iar ei să se abțină de la orice gest, cuvânt sau ripostă, oricât de mare ar fi provocarea sau nemulțumirea lor.

Pe 30 august, Mercur va intra în zodia Balanței, în care va rămâne până pe 6 noiembrie; o ședere lungă, explicabilă prin retrogradarea în care se va afla între 29 septembrie și 20 octombrie, timp în care planeta va tranzita sectorul relațiilor de prietenie. Cât timp va traversa Balanța, Mercur va crea punți favorabile restabilirii unui dialog întrerupt, stingerii unei animozități, reconcilierii părților care au de dus la îndeplinire un proiect comun. Vor prima utilitatea și interesul comun, nu simpatia.

Între 1 septembrie, după ora 8:25, și după-amiaza zilei de 3 septembrie, aspect modest ca sugestii astrale pentru evoluția celor două case ale banilor și bunurilor materiale. Din 3 septembrie, după ora 18:59, și până pe 5 septembrie, bătălie de argumente, revoltă în fața unei atitudini, a unui proiect, a unei intenții, a unui stil de a conduce imperativ.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.