Mici confruntări de opinii, divergențe trecătoare dar enervante, pentru că Balanțele vor constata că respectivele tendințe sunt născute din impresii subiective și nu se bazează pe evidențe iar disputele propriu-zise nu vor duce la nici un rezultat tocmai pentru că va fi vorba de o atitudine mai greu de combătut, în această etapă, cu argumente logice și raționale.

Între 11 noiembrie, după ora 01:18′, și dimineața zilei de 13 noiembrie, regimul banilor și bunurilor va fi pus într-o ecuație astrală dificilă din cauza Lunii Pline în Taur din 12 noiembrie care privește mai ales casa a VIII-a, cea care implică participarea, atitudinea și voința terților în evoluția unei teme ce-i interesează pe cei născuți în Balanță. Nu sunt excluse nici surprizele, sub forma întorsăturilor de situație sau a descoperirilor (demascărilor) care vor schimba datele problemei și, implicit, strategia sau punctul de vedere al nativilor. În preajma datei de 12 noiembrie, nu sunt indicate abordările pe teme salariale ale celor responsabili să le rezolve cererile, pretențiile sau reclamațiile. Momentul este extrem de șubred și, în ciuda unei evidente justificări, demersul nativilor va fi răstălmăcit.

Între 13 noiembrie, după ora 10:46′, și 15 noiembrie după-amiaza, consultări; Balanțelor vor simți nevoia să se confrunte cu opinia altcuiva pentru a se calibra corect față de o chestiune ce privește un fond de idei și atitudini care stau la baza inițiativelor pe care nativul ar fi dispus să le susțină printr-o activitate explicită.

Din 15 noiembrie, după ora 18:15′, perioadă mai dificilă din cauza numeroaselor opoziții și cuadraturi care operează pe cele patru brațe ale Crucii Cardinale din care face parte și semnul lor zodiacal.

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat
GSP.RO

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură