„Logodnica mea mă iubește, dar nu e mulțumită cu un singur bărbat“

Atunci când Ciprian, cel mai bun amic al meu, m-a anunțat că inten ționează să se însoare cu Melania, în loc să mă bucur pentru el, m-am întris tat profund. Asta fiindcă ştiam nişte detalii absolut deloc onorante despre viitoarea sa soție. M-am fră mântat zile în şir, neştiind ce să fac, până am decis să îi dezvălui ceea ce cunoşteam despre iubita sa. Speram să se răzgândească, să nu facă gre şeala majoră. Însă el nu m-a ascul tat. Dar să încep odată povestea… Eu şi Ciprian ne cunoaştem din copilărie; am crescut pe aceeaşi stradă. Ne-am împrietenit de mici şi am păstrat această prietenie peste ani, asta şi mulțumită faptului că am învățat la aceeaşi şcoală şi, apoi, la acelaşi liceu. Abia la facultate dru – murile noastre s-au despărțit, însă asta e numai o formă de a spune, căci, rămânând în continuare vecini, am continuat să ne vedem aproape zilnic.

Prietenia noastră a fost una rară. Autentică. Completă. Nu am avut niciodată secrete unul față de celălalt, iar atunci când am ajuns la vârsta primelor iubiri, mergeam până într-acolo încât ne dezvăluiam chiar şi detalii intime din relațiile idilice, platonice şi, ulterior, fizice, pe care le aveam fiecare dintre noi. Cu atât mai mult, privind retrospectiv, este de neînțeles neîncrederea lui mani – festată față de mine atunci când am tras semnalul de alarmă.

— Ciprian, eu spun să nu te grăbeşti, mai bine mai stai puțin şi te mai gândeşti! l-am sfătuit atunci când m-a anunțat că intenționează să o ceară de soție pe iubita sa, Melania.

— La ce să mă mai gândesc, măi Vali? a ridicat el cu naivitate din umeri. Eu şi Melania suntem împreună de doi ani de zile. Ne iubim enorm şi dorim să rămânem unul cu celălalt până la adânci bătrâneți. Care e problema ta? Ştiu că niciodată nu ai avut o părere grozavă despre iubita mea, însă încercarea ta de mă face să mă răzgândesc este de-a dreptul ridi – colă.

— Bine, prietene, nu mai insist! Faci cum crezi, faci ce vrei! Mai mult decât să încerc să îți deschid ochii nu am ce să fac. Mai vorbim noi…

— Ce îndrugi acolo, prietene? E ceva ce ar trebui să ştiu? Dacă e aşa, spune acum!

— Nu pot să spun mai mult, că văd că sari în sus cum auzi numele Melania! Sper însă să mă înşel, căci tot ce îmi doresc este să te ştiu fericit, însă nu cred că Melania este persoana potrivită pentru tine…

— Ba este, şi mă voi căsători cu ea, Vali! Te rog, termină cu bazaconiile astea! Şi am terminat.

Pentru moment, nu am mai insistat. De ce încercam însă să îl opresc pe Ciprian să se însoare cu Melania?

Cei doi se cunoscuseră în facultate, aveau, ca mine, 27 de ani, formau un cuplu de circa doi ani şi, aparent, toate erau bune şi frumoase în relația lor. Din păcate însă, numai  aparent. Şi afirm asta întrucât era ceva ce prietenul meu nu ştia despre iubita lui. Eu aflasem însă, şi deve – nisem sceptic în privința reuşitei unui eventual mariaj între cei doi. Ei bine, cu totul întâmplător, printr-o cunoştință comună de-a mea şi a Melaniei, am descoperit ceva foarte neplăcut, ceva compromițător. Astfel, Mircea, un coleg de serviciu cu care obişnuiam să anturez de la o vreme şi care m-a însoțit la o întâlnire de grup cu mai mulți amici, o cunoştea pe iubita lui Ciprian. Cei doi copilăriseră în aceleaşi cartier, ba chiar familiile lor erau foarte apro – piate. Aflând că prietenul meu era împreună cu Melania de mult timp, Mircea a strâmbat din nas. Nu-i venea să creadă una ca asta, şi aveam să aflu de ce.

— Valentine, îmi pare rău pentru prietenul tău, dar trebuie să îți  dezvălui faptul că, în copilărie, Melania a fost o uşuratică. Mă mir că a rămas cu el atâta timp… De când o ştiu a schimbat bărbații ca pe şosete! Vreme de vreo trei luni am fost şi eu combinat cu ea, până am prins-o înşelându-mă cu un nespălat din cartier! a turuit Mircea, evident iritat de amintirea infidelității femeii.

Am făcut ochii mari. Eram consternat. Până atunci, nu îmi făcusem o impresie deloc bună despre Melania, cu toate că nu-mi puteam explica de ce. Era ceva care îmi displă cea în mod inconştient la ea, deşi era foarte arătoasă. Şi iată că acum, destăinuirea colegului meu revela faptul că feelingul meu fusese corect. Mi se confirma astfel ceea ce simțisem la nivel subtil. Melania nu era o femeie de soi. Ce era de făcut, în cazul acesta? După cum îl cunoşteam eu pe Ciprian, care, în paranteză fie spus, a fost întotdeauna un tip foarte sen – sibil, sufletist, iubitor, serios şi mono – gam, eram convins că avea să fie foarte dezamăgit de trecutul iubitei sale. „

Asta dacă nu cumva, îndrăgostit lulea, cum este, va refuza să accepte realitatea“

În cele din urmă, după ce am reflectat câteva zile, am decis să încerc a-mi convinge pri – etenul să nu se căsătorească, fără însă a-i expune şi motivul pentru care ar trebui să nu o facă. Zis şi făcut, dar, după cum ați putut afla din scurta discuție relatată mai sus, spusele mele nu au găsit ecou în sufletul lui Ciprian. Aşa cum bănuiam, înduioşat profund, el nu a fost receptiv la sugestia mea, afirmând că spun ,,bazaconii“, deşi habar nu avea cum stăteau lucrurile în realitate. Din păcate pentru el însă, la scurt timp după prima mea avertizare avea să se petreacă un fapt odios, greu de înțeles şi imposibil de acceptat: Melania l-a înşelat pe Ciprian! Cum am aflat? Întâmplător, şi asta numai fiindcă acela cu care neloiala ființă a făcut-o a fost tocmai actualul meu coleg de serviciu şi fostul ei iubit din adolescență, Mircea.

— Vali, ține-te bine! vine acesta în urmă cu câteva luni la mine, mustăcind. Cu cine crezi că am pus-o azi-noapte?

— De unde vrei să ştiu eu cu cine umbli şi, mai mult, cu cine faci tu amor, Mircea? l-am întrebat, amuzat de îndrăzneala sa de a mi se confesa cu privire la ceva atât de intim.

Chiar dacă, de ceva vreme, mai ales de când Ciprian era vrăjit de Melania, fiind acaparat de relația cu ea, mă întovărăşisem cu Mircea şi ie – şeam uneori împreună în oraş, nu eram totuşi aşa de apropiați încât să ne povestim intimități.

— Ei bine, dragul meu, am o veste nasoală pentru prietenul tău, dar nu e problema mea, căci nu eu va trebui să i-o dau, ci tu! a continuat să se hlizească Mircea. Află că azi-noapte m-am culcat cu iubita lui, Melania! Deh, eu ți-am zis că nu a fost niciodată uşă de biserică…

Auzind una ca asta, am sărit ca ars. Țineam prea mult la prietenul meu de o viață pentru a putea digera o asemenea veste.

— Ce-ai făcut, nenorocitule? am strigat, furios la culme şi apucându-l cu putere de rever. Cum ai putut să faci aşa ceva când ți-am spus că Ciprian o iubeşte nebuneşte pe Melania şi urmează să se însoare cu ea?

— Hei, calmează-te, Vali! Mai bine vezi partea bună a lucrurilor: dacă nu aş fi fost eu, ar fi fost altul, şi nu ai fi ştiut niciodată ce poamă a fost şi a rămas Melania… Măcar aşa, îi poți spune amicului tău, ca să stea în banca lui şi să nu se însoare cu o pațachină!

— Aşa vorbeşti tu despre cea cu care tocmai te-ai culcat noaptea trecută? Pațachină? Nu îți e ruşine, nu ai niciun pic de respect față de ea, măi Mircea?

— Nu, de ce aş avea respect pentru ea? Melania este o curviştină! Am întâlnit-o aseară din întâmplare într-o cafenea, am flirtat un pic în amin tirea relației pe care am avut-o cândva, iar după aceea a venit la mine acasă. Restul se subînțelege: am făcut-o pe săturate, iar dimineață i-am dat papucii!

Mda… Faptele erau consumate, aşa încât, oricât aş fi ținut la Ciprian, nu mai puteam schimba nimic. M-am înmuiat deodată, conştient că, de fapt, Mircea avea dreptate. Dacă iubita prietenului meu este rea de muscă, nu avea ce face. Era evident că, în cazul ei, proverbul potrivit căruia ,,năravul din fire nu are lecuire“ se potrivea mănuşă. Femeia cu care prietenul meu urma să se căsătorească era nimfomană, dupli – citară, mincinoasă. Pe scurt, era o persoană de evitat. O loază umană. În aceste condiții, trebuia să acțio – nez de urgență, şi asta am şi făcut, nu însă înainte de a medita câteva nopți înainte.

Ştiam deja cât de mult o iubeşte Ciprian pe Melania şi că are încredere oarbă în ea, astfel că abordarea chestiunii infidelității viitoarei sale soții era extrem de delicată. Cu toate acestea, trebuia să o fac până nu era prea târziu. Trebuia să îi spun totul.

— Ciprian, prieten drag, ce se mai aude cu căsătoria ta cu Melania? l-am luat eu pe ocolite, într-o seară. Te-ai hotărât să te mai gândeşti după discuția pe care am avut-o noi doi?

— Nu, nici vorbă de aşa ceva, Vali! a răspuns el fără ezitare. De fapt, chiar voiam să te anunț că am stabilit data nunții: peste două luni, eu şi Melania ne căsătorim, iar tu vei fi cavalerul meu de onoare, desigur.

Ce momente chinuitoare! Aş fi dat orice ca să nu trebuiască să trec prin aşa ceva. Dar nu aveam ce face. Realitatea crudă mă obliga să dau cărțile pe față.

— Prietene, îmi pare rău că trebuie să îți ruinez fericirea, dar nu voi fi niciun cavaler de onoare şi, mai mult decât atât, nu cred că va avea loc nicio nuntă! i-am zis, dintr-o su flare.

— De ce spui asta, Vali? s-a oțărât el, imediat. Tu chiar ai înnebunit de-a binelea?

— Nu, din păcate, nu am înnebunit, deşi, sincer să fiu, aş fi preferat să o iau razna decât să fiu nevoit să îți dau o veste aşa groaznică…

L-am văzut devenind deodată preocupat. Era clar că reuşisem să îi stârnesc interesul cu vorbele mele, aşa că am continuat fără pauză:

— Prietene, Ciprian dragă, află că Melania nu este corectă cu tine. Să nu o crezi când afirmă că te iubeşte, căci te înşală. Deunăzi, a făcut amor cu colegul meu de serviciu, Mircea. Ştiu totul chiar de la el. Dacă nu mă crezi, îl aduc aici să îți confirme totul.

Deşi îmi cunoşteam prietenul prea bine, ceea ce a urmat avea să con – stituie una dintre cele mai mari surprize din viața mea. Astfel, turbat precum un taur căruia i se agită o manta roşie în fața ochilor, Ciprian mi-a tras un pumn în față, apoi a răcnit cât a putut:

— Nenorocitule, aşadar Melania s-a culcat cu colegul tău de serviciu, aşa zici?! Cum de te pretezi la aşa ceva? Am simțit de mult timp că eşti invidios, fiindcă în viața ta nu ai avut o iubită atât de frumoasă şi de sexy! Încerci să îmi distrugi fericirea inventând asemenea mizerii de care nu te-aş fi crezut în stare niciodată.

— Bine, dar ăsta e adevărul, crede-mă! am făcut eu o ultimă încercare de a-i deschide ochii celui orbit de o dragoste mârşavă. Vrei să îl aduc pe Mircea ca să îți confirme că a făcut sex cu iubita ta?

— Nu te cred şi nu am nevoie de nicio confirmare! O cunosc bine pe Melania şi ştiu că mă iubeşte. Nu m-ar înşela pentru nimic în lume. Halal prieten! Dispari din fața mea!

Era clar că nu pot să-l trezesc la realitate, aşa că m-am uşchit degrabă, înciudat că bietul meu prieten se va căsători cu o pațachină.

Cu toate astea, deşi după ce aflasem adevăruri murdare despre Melania şi nu puteam să o sufăr, am acceptat să fiu cavalerul de onoare al lui Ciprian. Asta întrucât în perioada ce a urmat, constatând că nu l-am mai asaltat cu insistențele mele privind oprirea căsă toriei, el şi-a amintit că totuşi ne leagă o prieteni de o viață şi a revenit la sentimente mai bune. M-a rugat din nou să îi fiu alături la cununie, şi i-am fost. Din păcate – sau, mai corect, din fericire… – pentru prietenul meu, după numai câteva luni de căsătorie, Melania avea să-şi dovedească încă o dată caracterul urât, duplicitar, înşe – lându-l pe Ciprian cu nimeni altul decât curierul de pizza.

— Iartă-mă, te rog, prietene! Ai avut dreptate, am greşit că nu te-am ascultat! mi s-a confesat el zilele tre – cute. Am trecut pe acasă la amiază, ca să iau nişte acte pe care le uitasem, şi mi-am găsit nevasta călare pe tipul care îi livrase pizza…

— Îmi pare aşa de rău… mi-am com pă timit eu amicul de o viață. Dar mai bine că s-a întâmplat acum, şi nu mai târziu, după ce ați fi avut copii. Ai întrebat-o de ce a făcut-o?

— Desigur, şi ştii care a fost explicația ei halucinantă? Ei bine, japița a pretins că e nimfomană! Cică mă iubeşte în continuare, dar nu se poate abține! Nu îi ajunge amorul cu un singur bărbat, se plictiseşte şi are nevoie să varieze cu alții.

Ce mai puteam spune? Zarurile fu se seră aruncate. Mi-am compătimit sincer prietenul, după care, pentru a-şi îneca amarul, am mers împreună în cârciumă, la ,,una mică“. Unde, după ce s-a îmbătat mangă, Ciprian a înce put să plângă ca un copil, iar eu l-am îmbărbătat din suflet:

— E în ordine! Sunt aici, prietene!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE