M-am măritat cu fostul meu cumnat

Suntem două surori, Melania și Cleopatra. Eu sunt Cleopatra. Sora mea este cu doi ani mai mică decât mine. Cu mențiunea că ieri, 16 ianuarie 2016, am împlinit 28 de ani. Locuim în Constanța. Separat.

Melania s-a măritat – în 2012 – cu bărbatul pe care îl iubeam și eu, Robert Alexandrescu, pe atunci medic stagiar. În sufletul meu, căci pierdusem partida, va fi rămas o frustrare latentă. Nu puteam să mi-l scot din suflet, deși nu mai aveam dreptul să râvnesc la el.

După doi ani de căsnicie, relația lor s-a deteriorat. Adică… nu mai mergea. Remarcasem asta, dar mă țineam departe de problemele lor, pentru ca nu cumva dragostea pe care i-o purtam lui Robert să se îndrepte împotriva surorii mele.

N-aș strica niciodată o căsnicie și cu atât mai mult n-aș fi făcut-o când era vorba de propria mea soră. Până la urmă, s-au despărțit. Aș fi nesinceră dacă aș afirma că mi-a părut rău (speranța moare ultima). Se hotărâseră, Melania și Robert, să pună între ei trei sute de kilometri, pentru a preveni riscul nostalgiilor, adică al supei reîncălzite. El, teoretic, își găsise de lucru la un spital dintr-un oraș îndepărtat, avea bagajele făcute (se mutase deja înapoi, în garsoniera lui de burlac), însă ezita să plece – sau amâna. Mă înșelam în privința motivului.

După divorțul lor, el îmi telefona mai des ca de obicei și, într-o seară devreme, la început de august, a sunat iarăși telefonul.

— Ai timp? a întrebat Robert.

— Oho…

— Vrei să te scot în decor?

— Așa, fără motiv?

— Ar fi un motiv. Imi este foame și se apropie ora mesei. Puțină companie nu mi-ar strica.

— Mă inviți la cină?

— Te-ai prins.

— Cam pe unde?

— M-am gândit să mergem în Mamaia, pe faleză.

— Perfect.

Ne-am pus de acord asupra orei și locului de întâlnire.

Cred că m-am gătit… o oră, cel puțin. Eram atrăgătoare. Pardon: încercam să devin atrăgătoare. Dacă nu ești pe fază, lucruri, persoane importante din viață pot scăpa „printre degete”, știu din experiența altora. Restaurantul era de o eleganță care se asorta cu ținuta mea vestimentară, dar și cu a lui, căci venise mai ferchezuit ca de obicei. Ce am comandat de mâncare nu vă spun, ca să nu fac victime, mai ales printre doamnele aflate la dietă. De băut: o sticlă de șampanie.

Conversația noastră s-a pornit amical, apoi a survenit un fel de tensiune. I-am zis:

— Voi stabiliserăți că o să pleci departe, dar n-ai puterea să te îndepărtezi. Ai rămas aici… să-i dai târcoale soră-mii. și tot ce-mi ceri e să te ajut… să traversezi. Să treci de noaptea asta, de exemplu. și dup-aia de alte nopți și zile. Aveai nevoie de o prezență feminină lângă tine. Întâmplarea a făcut să fiu eu. Nu, nu protesta, nu-ți port câtuși de puțin pică. Dimpotrivă. Dar de ce nu ai plecat?

— Nu Melania este cea care mă reține.

— Dar cine?

— Vrei să-ți fac o declarație de dragoste?

— Mai bine mai târziu decât niciodată.

— Ei bine, cu ceva timp în urmă, n-am făcut alegerea cea mai bună.

— și te-ai gândit s-o faci acum?

— Am șanse?

— Berechet.

— Oare vrei să mă iei peste picior?

— Peste amândouă.

— Sunt…

„Un bou”, l-am completat în gând.

Așa a început… o poveste, nouă, pentru el, așteptată de multă vreme, pentru mine. La restaurant am stat până-n zori -deja sub alte circumstanțe -, și de acolo, am plecat direct la el acasă, la garsonieră, prinși în jocul amorului.

Când o anume senzație de vinovăție m-a bâzâit, am alungat-o spunându-mi că sora mea este divorțată, ca și Robert. Era destul de rezonabil acest soi de gândire.

0 relație frumoasă, de parteneriat sentimental, s-a înfiripat în mai puțin de o lună, cu mențiunea că ne-am întâlnit zilnic. Iar sora mea, pe deplin în cunoș-tință de cauză, nu părea contrariată sau supărată, căci, după cum o știam, ea nu se crampona niciodată de prejudecăți. Când m-am măritat cu Robert, în primăvara anului trecut, în mai, Melania a acceptat cu naturalețe invi-tația la nuntă, chit că venea la nunta fostului ei soț care se căsătorea cu fosta lui cumnată.

Viața bate filmul. Sau, dacă vreți, viața mea s-a preschimbat într-un film de top. Am rămas (eu) cu Melania, la modul sincer, în relații bune, dar ea și Robert nu prea își mai vorbesc, iar pe mine n-are de ce să mă deranjeze răceala dintre ei.

Am de gând să-i dăruiesc soțului meu cel puțin doi copii, buni și pentru Melania ca nepoți.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE