Mă iubește în pofida trecutului meu

Astăzi am toate motivele să fiu mulțumit de viața mea: am o meserie bună, adică sunt mecanic auto, am casa mea și sunt împlinit atât material, cât și sufletește. Dar nu am fost dintotdeauna așa. Copiii care mă văd mă trag de mânecă și sunt impresionați de tatuajul pe care-l am pe brațul stâng. Este simbolul vechiului meu stil de viață. L-am făcut pe la optsprezece ani, pentru că aveam certitudinea că, într-o zi, voi fi găsit mort cine știe pe unde și nimeni n-o să știe cine sunt. Credeam pe atunci că sunt un tip al naibii de rău, îmi plăcea să fac tot timpul pe durul, așa cum făcea și tata, înainte de a divorța de mama. Acum realizez că, de fapt, pe tata nici nu am avut timp să-l cunosc. îl auzeam certându-se mereu cu vecinii și cu cei din jurul lui și-l credeam un fel de Superman. Când era acasă, îmi făceam de lucru pe lângă el și îi puneam tot felul de întrebări, încercând să-i atrag atenția asupra mea. Mi-aduc aminte cum mă străduiam să-l fac să se uite la mine, iar el pufăia dintr-o țigară, privind într-o parte sau în tavan. Mă gândeam că-i așa de impresionant, cu sprâncenele lui stufoase și cu privirea pierdută în depărtări. Mă atrăgea ca un magnet.

După divorț, i-am simțit acut lipsa. Plângeam aproape în fiecare seară pe înfundate, ca să nu mă audă mama, implorându-l parcă să mă ia cu el. Dar tata nici măcar nu s-a uitat înapoi. A trântit ușa în urma lui și dus a fost. De atunci, nu l-am mai văzut niciodată.

Când aveam vreo șapte anișori, mama s-a recăsă-torit cu un bărbat care nu mă prea înghițea.

— Nu mi-ai spus că ai un băiat, se certa el cu mama. Dacă știam că ai copii, te lăsam în pace!

— Mai ai și pretenții! Nu vezi că-i doar un copil?

— Dacă tot vrei să-ți adopt plodul, mai bine l-ai convinge să-mi zică tată…

— Dar nu pot. E destul de mare și înțelege că-i ești tată vitreg. Dacă nu-ți convine, poți să pleci. Nu mă judeci tu din cauza copilului meu!

M-aș fi bucurat să dispară pentru totdeauna din viața mea. Dar el nu pleca și rămânea să-mi facă zile negre în continuare. 0 dată, pentru că nu-mi scrisesem temele, m-a lovit atât de tare peste față, că mi-a dat sângele pe gură. II uram. Dacă aș fi fost mai mare, ce mamă de bătaie i-aș fi tras… îl învățam eu minte să se poarte cu copiii altora!

Din cauza lui, am fugit de multe ori de acasă. Mă înhăitasem cu golanii din cartier și m-apucasem de făcut măgării. Furam găini din cotețele gospodarilor, pe care mai apoi le frigeam într-o poiană, la foc de lemne. Preferam să bat maidanul toată ziua decât să merg la școală sau să mă duc acasă, unde, cu siguranță, tatăl vitreg m-ar fi bătut iar.

Vreo trei zile am dormit într-un ham-bar, în curtea unui om, fără ca acesta să știe că mogâldeața care mișca lângă căpița de fân nu e animal, ci un biet copil fără acoperiș deasupra capului. Apoi, mi-am mutat domiciliul în sala de așteptare a gării, unde speram să găsesc măcar un colț de pâine pe la coșurile de gunoi. Dar m-au săltat polițiștii după scurt timp și m-au dus acasă forțat, unde am primit o mamă de bătaie soră cu moartea.

și pentru că la școală nu mă mai primeau din cauza comportamentului meu agresiv, căci uneori mă răzbunam cumplit pe colegii de clasă și pe doamna învățătoare, am fost înscris la o școală de corecție cu regim de internat. Aici eram pedepsit sistematic, mai mult preventiv, ca să nu mai greșesc pe viitor.

M-am acomodat foarte greu cu regimul de detenție, căci asta și era în realitate, un fel de închisoare pentru minori, dar am învățat și multe tertipuri golănești de la colegii mei mai mari.

Când am împlinit vârsta de optsprezece ani, pentru că mama nici nu mai voia să audă de mine, am fost somat să părăsesc insti-tuția și să-mi caut un alt adăpost. Mi s-a pus pe umăr o sacoșică cu de-ale gurii (cei de la bucătărie ce mai aveau milă de noi!) și m-am trezit dincolo de porțile internatului, singur, fără să știu ce aveam să fac cu viața mea de atunci încolo. 0 dată ajuns în stradă, m-am înhăitat din nou cu golanii cu care copilărisem și m-am apucat de furat laolaltă cu ei. Mai întâi din buzunarele oamenilor, apoi din magazine, case și chiar mașini. Furam piese de schimb, pe care mai apoi le vindeam unora la jumătate din prețul de piață.

0 perioadă, afacerile au mers destul de bine, am reușit să-mi închiriez o garsonieră în oraș, să-mi cumpăr ceva haine, până când am fost descoperiți de polițiști. împlinisem douăzeci și trei de ani când am fost arestat pentru prima oară și dus în Penitenciarul Gherla. De atunci, condamnările s-au ținut lanț. Pot spune, dar nu ca să mă laud, că mi-am petrecut mai mult timp din viață în închisoare decât în libertate. Penitenciarul devenise casa mea, gardienii – prieteni și, oricât de mult mi-ar fi îngrădit libertatea, tot aici mă simțeam în largul meu.

împlinisem 26 de ani când, eliberat din închisoare din motive de bună purtare, m-am hotărât să-mi caut norocul în Capitală. Așa că, împreună cu un prieten, am împrumutat o mașină din cartierul în care locuisem pe vremuri cu părinții mei, și pe-aici ți-e drumul. Am ajuns la destinație tocmai a doua zi dimineața, când, lihniți de foame, am tras pe dreapta la un snack bar, ca să ne cumpărăm câte un hamburger. Am parcat mașina lângă mașina unor fete, cu care am intrat în vorbă. Le-am poftit la masa noastră, am glumit și apoi, nici nu știu când, ne-am trezit pe bancheta din spate a mașinii lor, un Logan roșu.

Ce să zic, amicul meu era un adevărat expert în materie de femei. Se pricepea să le îmbrobodească, așa că îl lăsam pe el să vorbească.

— Singurele, singurele, unde vă plimbați puicuțelor la ora asta?

— La agățat bărbați bine ca voi, au răspuns ele, hohotind de râs.

Eu eram un pic mai timid cu sexul opus, nu reușeam de fiecare dată să le stârnesc fetelor interesul. în timp ce el s-a cuplat rapid cu micuța blondă care conducea mașina, eu o vrăjeam pe Diana, o fată de douăzeci de ani, drăguță, cu ochi mari și blânzi, dar mai ales interesată de mine. M-a cucerit încă de la început cu aerul ei drăgălaș și protector. Nici nu îndrăzneam s-o abordez parcă, atât de nevinovată îmi părea.

Când ești închis, te obișnuiești cu ideea că sunt femei care cred că ești un ratat și nu vor să aibă de-a face cu tine. Dar experiența mă învățase că mai sunt unele cărora le place la nebunie ideea. Le fascinează. Te văd mare și rău și devin al naibii de seducătoare încercând să te îmblânzească. Sau cred că ai avut parte de o mare suferință și te compătimesc, ba chiar vor să te ajute.

Diana era o fată tare bună. în timp ce amicul meu făcea dragoste cu prietena Dianei pe bancheta din spate a mașinii, noi ne-am plimbat sub clar de lună și am pălăvrăgit. Voia să știe totul despre mine.

— știi, aș vrea să ai încredere în mine… Nu trebuie să te ferești.

— Dar nici nu încerc să o fac, am replicat eu, făcând pe omul sincer.

Mi-am periat puțin povestea, ca să n-o sperii prea tare, și i-am înșirat o mulțime de lucruri triste: cum mă ura tatăl meu vitreg, cât de greu mi-a fost la casa de corecție, apoi la închisoare etc. M-a strâns de mână în timp ce vorbeam și m-a mângâiat. Avea lacrimi în ochi.

Eram îndrăgostit de ea până peste urechi când ne-am spus la revedere în noaptea aceea. Amicul meu voia să-mi povestească fiecare detaliu picant al aventurii lui cu blondina, dar eu nici nu voiam să-l ascult. Diana îmi dăduse adresa (locuia prin cartierul Crângași) și numărul de telefon. Cu siguranță aș fi sunat-o a doua zi dacă, la una din inter-secțiile din zona gării, nu ne-ar fi oprit Poliția, căci mașina era furată, iar ei și-au dat imediat seama de asta. Când am fost trimis cu duba înapoi la Gherla și arestat din nou, nu mă gândeam la nimeni altcineva decât la ea. Eram sigur că n-o să mă ierte, pentru că îi povestisem cum mă străduiam eu din răsputeri să rămân „curat” și s-o țin pe drumul drept.

Cu toate acestea, m-am hotărât să-mi încerc norocul și să-i scriu. Să-i spun că m-a arestat Poliția pentru că aveam cazier și nu i-a plăcut polițistului de mutra mea. Spre surprinderea mea, Diana mi-a răspuns imediat la scrisori și, timp de doi ani, mi-a scris aproape în fiecare zi. Nu ne spuneam decât că ne iubim foarte tare, că ne e dor unul de celălalt și așteptam să ies din închisoare ca să-i dovedesc că mă voi schimba. Nu era o prefăcută. Spera din tot sufletul ca eu să mă întorc și să mă schimb, ca să putem rămâne împreună.

Când am ieșit din închisoare, eram așa de emoționat la gândul că o s-o revăd, dar și tare speriat. Cred că mă temeam că n-o să mă mai vrea. Așa că, nesimțindu-mă în stare să dau ochii cu ea, în loc să mă îndrept spre București, ca să o întâlnesc, m-am dus să-mi caut vechii amici din Pitești, cu care am petrecut vreo două nopți prin baruri. După ce m-am liniștit (trecuseră vreo patru zile de când mă eliberaseră), am luat trenul spre București și, hotărât, am sunat la ușa ei.

Recunosc că, înainte de asta, a trebuit să iau ceva la bord ca să-mi fac curaj să apar în fața ei, așa de frică îmi era că o să-mi spună să-mi iau tălpășița. Dar Diana a ieșit zâmbind în întâmpinarea mea, bucuroasă că mă vede și mi-a spus:

— Dragul meu, de acum înainte nimeni și nimic nu ne va împiedica să fim împreună…

— îți promit că mă voi schimba, am îngăimat eu, nehotărât parcă.

și eu voiam să nu mai fiu închis, dar se întâmplase de atâtea ori, că nu știam să fac altceva. Simțeam că nu mă mai pot opri. Nu aveam niciun ban, dar n-a părut s-o intereseze asta, nici atunci, nici mai târziu.

Am intrat și am ieșit din închisoare ani la rând, dar ea tot s-a măritat cu mine și mi-a rămas alături la bine și la rău. Din cauză că furam, mama ei nu mă prea avea la inimă. 0 dată, când fusesem arestat pentru falsificare și deținere ilegală de cecuri, a încuiat-o în casă, ca să nu mă mai viziteze. Dar Diana a fugit de acasă și tot ne-am căsătorit. Aveam douăzeci și nouă de ani pe atunci, iar ea, douăzeci și cinci.

Ne-am mutat cu chirie la o bătrânică prin cartierul Rahova și ne-am iubit ca doi porumbei. Cu banii stăteam mai prost. Eu nu munceam, iar ea, din salariul ei de chelneriță, căci lucra la un restaurant din zonă, nu reușea să plătească decât cel mult chiria. Așa că m-am hotărât să-mi iau și eu o slujbă.

Am căutat luni de zile un loc de muncă, chiar și ca gunoier, nu mă deranja să-mi câștig pâinea în felul ăsta, dar, din cauza cazierului impresionant, eram refuzat la interviuri. în tot acest timp, Diana m-a încurajat și, prin firea ei blândă și înțelegătoare, m-a făcut să devin mai bun. Parcă mă împăcasem cu toată lumea din jurul meu.

într-o vară, în timp ce ne drămuiam banii de mâncare și de chirie, care se împuținau văzând cu ochii, ne-a fulgerat prin cap o idee: ce-ar fi dacă ne-am muta undeva la țară, departe de București și de cei care ne cunosc? în felul acesta, ne puteam trăi viața în tihnă, fără să trezim suspiciuni asupra trecutului meu dubios.

Am ales ca destinație orașul Câmpina, pentru că acolo aflasem eu de la un prieten că m-aș putea angaja la o cunoștință de-a lui, ca ajutor de mecanic auto. Cu experiența căpătată în anii trecuți și cu îndemânarea mea, am devenit expert în numai câteva luni.

Câștigam binișor, o vreme Diana nici nu a mai fost nevoită să muncească, stătea acasă și-mi pregătea bunătăți. Am locuit o vreme tot cu chirie, într-o căsuță modestă, de la marginea orașului. Sincer să fiu, suma pe care o plăteam era aproape simbolică, iar asta ne-a ajutat mult. Acum avem un apartament cu patru camere în centrul orașului, pe care l-am mobilat așa cum a dorit nevastă-mea, și suntem fericiți. Nu mai zic că luna viitoare așteptăm o fetiță, pe care ne-am gândit să o botezăm Mihaela.

La opt luni după ce ne mutaserăm în noul oraș, am făcut împreună o vizită la Pitești.

Nu voiam decât s-o văd pe mama, să-i cuprind în palme mâinile zbârcite de vreme și s-o implor să mă ierte.

— Tu trebuie să mă ierți, copilul meu! a izbucnit ea, acoperindu-și ochii plânși cu palmele. Am ascultat un nemernic și m-am purtat ca o ticăloasă.

— Lasă, mamă, am uitat. Mi-a fost greu, am tâlhărit oameni, mi-e rușine s-o spun, dar datorită soției mele am redevenit om. Acum, am venit să ne împăcăm.

Ne-am îmbrățișat toți trei și am plâns de fericire. Când mă gân-desc acum prin câte am trecut până să o cunosc pe Diana, îmi vine să plâng. Cu blândețea ei, cu felul ei de a fi, a dat sens vieții mele.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE