Nu ne mai iubim, dar nu ne despărțim

M-am măritat cu Vlad din dragoste sau, cel puțin, așa am crezut atunci, în urmă cu zece ani. Acum, nimic din ceea ce se petrece între noi doi nu ne mai amintește de vremea când abia așteptam să ne împărtășim necazurile și bucuriile vieții. Totul s-a năruit din cauza ambițiilor noastre nechibzuite și din dorința de a avea mai mult decât ni se cuvenea.

înainte să mă mărit cu Vlad, am fost logodită cu Laurențiu, un fost coleg de facultate, care avea în față un viitor foarte promițător, numai că, după ce a fost un timp directorul executiv al unui trust care se ocupa de comercializarea țigărilor, a ajuns să fie atât de scârbit de toate dedesubturile afacerii, încât și-a dat demisia și s-a hotărât să-și deschidă o pensiune micuță la munte.

Pentru mine, asta a fost o lovitură cumplită; îmi pusesem multe speranțe în ascensiunea lui și n-am putut suporta gândul de a-mi petrece tot restul vieții departe de tumultul vieții de oraș, în vreun sătuc uitat de toată lumea, făcând pe gazda pentru câțiva străini bătrâni, veniți în România pentru că e mai ieftin. Așa că m-am despărțit de Laurențiu cu doar două săptămâni înainte de nunta noastră, dar foarte curând după aceea l-am cunoscut pe Vlad, un avocat de 30 de ani, căruia, deși se afla încă la început de carieră, i se prezicea un viitor strălucit. Cred că asta m-a atras în primul rând la el și abia apoi faptul că aveam aceleași idealuri și pasiuni. Ne-am căsătorit după numai opt luni de zile; el era mulțumit că intrase într-o familie bună, tata fiind un expert contabil foarte apreciat, iar mama, profesoară, și că nu eram forțați de împrejurări să pornim de la zero în căsnicia noastră, ca majoritatea tinerilor din ziua de azi.

Ca dar de nuntă, am primit de la ai mei un apartament cu trei camere, într-un cartier luxos, și eram tare fericiți că avem căsuța noastră. Pe atunci, eu lucram la o firmă de cosmetice, ca economistă, iar Vlad se lupta cu procesele prin tribunale.

Apoi, după câteva luni, un fost coleg de-al lui de liceu, care lucrase câțiva ani în străinătate și adunase un capital destul de impresionant (era de profesie inginer geolog și lucrase în domeniul forajului și al petrolului), voia neapărat să se lanseze în lumea afacerilor (este vorba de două benzinării și câteva ser-vice-uri auto), dar avea nevoie de cineva de încredere lângă el, care să-i rezolve partea cu actele și să se ocupe pe urmă de problemele juridice ale întregului business.

Așa că a apelat la Vlad. Soțul meu a fost foarte încântat, mai ales că Iulian i-a oferit un salariu peste așteptările noastre și, în plus, un anumit procent din dividente.

O vreme, totul a mers ca uns, până când soțul meu a început să se gândească să intre în politică… Nu știu de unde i-a venit ideea asta sau cine l-a sfătuit să devină politician, cert e că, la finele celui de-al doilea nostru an de mariaj, Vlad nu mai visa decât să ajungă celebru în sensul ăsta. Eu, văzându-l atât de îndârjit, n-am comentat, ba chiar l-am încurajat, ca să-l fac fericit. Toate bune până aici, numai că politica costă bani! Iar Vlad a început să se „împrumute” cu acte false din banii lui Iulian… Eu sunt economistă, așa că m-a implicat și pe mine în toată treaba asta, rugându-mă să țin o contabilitate paralelă.

După vreo doi ani de zile, Vlad a devenit aproape peste noapte membru al unui partid parlamentar, iar la primele alegeri, a ajuns deputat. Pentru ascensiunea lui, a trebuit să cotizeze considerabil, dar Iulian nu și-a pus nicio clipă problema că tocmai omul lui de încredere îl fură. Dar într-o zi…

Pentru că afacerea începuse să meargă cam prost, partenerul străin al lui Iulian, un arab care deținea 51 la sută din afacere, a venit să-i ceară socoteală acestuia. După ce s-au verificat toate registrele contabile și toată documentația, arabul a dedus că Iulian a încercat să-l înșele intenționat și s-a retras din afacere. Iulian, după ce și-a plătit toate datoriile față de stat, pentru că altfel risca pușcăria, a ajuns la faliment și a închis totul.

Dădea vina pe unul și pe altul, nici prin cap nu-i trecea că eu și Vlad făcuserăm totul…

Din banii puși deoparte, Vlad nu și-a plătit doar datoriile de onoare, a deschis și două conturi pe numele tatălui meu, pentru ca nimeni să nu-și dea seama de ce s-a întâmplat. Tata oricum câștiga bine ca expert contabil, așa că nimeni nu s-ar fi întrebat de unde are el acești bani. Nici nu-mi amintesc cum l-a păcălit Vlad pe tata când a deschis conturile, cert este faptul că avea și el drept de semnătură, deci avea acces nelimitat la bani. De atunci au început însă și problemele noastre…

Când știi că ai făcut rău cuiva, nu mai poți dormi la fel de liniștit ca înainte. Vlad s-a apucat de fumat; îl găseam de multe ori seara, pe terasă, fumând de unul singur, îngândurat; eu, cum deja aveam acest viciu, mi-am găsit un altul: să beau. La început, beam câte o bere în fiecare seară, ca să pot adormi mai ușor, pe urmă, câte un Martini sau un Campari la culcare, iar după câteva luni,

nu mai trecea o zi fără să pun alcool în gură. Asta l-a îndepărtat destul de mult pe Vlad de mine și l-a aruncat în brațele altei femei…

Relația lor a durat cel puțin șase luni de zile, timp în care Vlad și-a copleșit amanta de doar 24 de ani cu tot felul de atenții (știu asta pentru că în acea perioadă unul dintre conturile noastre s-a golit rapid). Vă dați seama, la cei aproape 40 de ani ai lui era măgulit să fie în compania unei fete tinere și frumoase! Din păcate pentru el și din fericire pentru mine, tipa l-a părăsit pentru un bărbat mai vârstnic, dar și mai bogat.

Eu am cunoscut-o întâmplător, la o recepție. Juna se afla la brațul unui coleg de partid al lui Vlad, numai că privirile disperate ale soțului meu nu puteau să-mi arate decât realitatea… Ba, mai mult, un alt coleg de-al lui, destul de pilit, văzându-i pe cei doi, a început să ne spună cum și el beneficiase de favorurile tinerei domnișoare…

În seara aceea, m-am îmbătat criță. Probabil de necaz și din dorința de a uita totul. Spre miezul nopții, de-abia mă mai puteam ține pe picioare, ba chiar am răsturnat câteva pahare aflate pe masă. Vlad, vizibil jenat de situație, făcea numai fețe-fețe și aproape că m-a luat pe sus la un moment dat și m-a dus la mașină. Acasă, mi-a făcut un scandal monstru, urlând că-l fac de rușine și că sunt o bețivă.

Tot ceea ce fusese cândva frumos între noi, dacă acel ceva existase cu adevărat, dispăruse și nu ne mai legau decât o ură neîmpăcată și complicitatea la fapta oribilă pe care o comiseserăm. Ne aruncam în față cele mai oribile lucruri. Ne acuzam reciproc și ne detestam reciproc. Viața noastră împreună se reducea doar la faptul că locuiam sub același acoperiș.

Eu începusem să iau antidepresive, iar acestea, în combinație cu alcoolul, m-au dus până la urmă la spital. Timp de două săptămâni, cât am stat internată, Vlad nu a venit nici măcar o singură dată să mă vadă. Tata era așa de furios, încât m-a sfătuit să divorțez.

— Nu înțeleg de ce mai stați împreună, dacă ați ajuns să vă urâți! Discută cu el și terminați odată bâlciul ăsta! Chiar dacă e băgat în politică… A ajuns lumea să mă întrebe ce să întâmplă cu voi. E scandalos. Vă știe deja tot orașul, ce Dumnezeu!

După ce m-am externat, am aruncat toate sticlele de băutură din casă și toate flacoanele de pastile. Eram hotărâtă să-mi refac viața. Tot în seara aceea, când soțul meu a venit acasă, am încercat să stau de vorbă cu el și să-i mai acord o șansă căsniciei noastre.

— Vlad, ce se întâmplă cu noi? Nu ducem lipsă de nimic, am putea fi niște oameni fericiți, nu mai ții absolut deloc la mine?

Mi-a râs în nas:

— Ce bărbat crezi că-și iubește nevasta bețivă? Uită-te în oglindă să vezi cum arăți!

— Dar s-a terminat… Am renunțat la băutură. încearcă să faci și tu un efort…

— Crezi că, dacă ai aruncat astăzi sticlele la gunoi, gata, te-ai și lăsat? Greul abia acum începe, iar eu nu sunt dispus să stau la căpătâiul tău, să te veghez.

— Atunci, hai să divorțăm! De ce să mai rămânem împreună, dacă nu ne mai leagă nimic?

— Ai memoria cam scurtă! E normal la cât bei… Vrei să divorțez ca să mă târăști pe urmă în cine știe ce noroi ca să te răzbuni? Nici în ruptul capului! N-ai decât să-ți vezi de viața ta, așa cum îmi văd și eu de-a mea. De divorțat însă… Nu-mi permit!

— Ce interes aș avea să te denunț, doar am fost și eu la fel de implicată ca și tine în toată afacerea aceea?!

— Tocmai de-aia. N-am niciun chef să mă trezesc după divorț că taică-tău își pune în funcțiune relațiile și-mi distruge tot viitorul. îți repet, poți să faci ce vrei, dar de divorțat, eu nu divorțez!

Am stat alte trei săptămâni internată în spital, pentru a scăpa definitiv de tentația alcoolului. Când am ieșit de acolo, i-am cerut lui Vlad din nou să divorțăm, dar el, la fel ca prima dată, mi-a râs în nas. Tata s-a înfuriat când a aflat că Vlad nu vrea să-mi acorde divorțul și a golit cel de-al doilea cont al ginerelui,

la care avea drept de semnătură, dându-mi mie banii. Erau peste 20 000 de euro. O sumă ridicolă ca să repari răul făcut unui om, dar, până la urmă, și suma asta putea însemna mai mult decât nimic. Așa că am început să-l caut pe Iulian. După câteva luni, l-am găsit: își deschisese un mic atelier auto la mar-ginea orașului. Pentru asta vânduse apartamentul în care locuiau el și soția

lui, dar acum le mergea ceva mai bine. Am îngăimat o poveste ticluită în nopțile mele de nesomn, fiindcă n-aș fi vrut să-și dea seama că am remușcări și că de la noi i se trage totul. L-am rugat să primească banii ca pe un fel de împrumut și să mi-i dea când mai scapă de datorii. I-a luat cu greu, dar a făcut-o până la urmă.

— Nu știam ce s-a întâmplat cu voi… mi-a spus el. N-ați mai dat atâta vreme vreun semn de viață! Dar pe urmă am aflat că Vlad a intrat în politică și mi-am imaginat că nu mai are timp de mine. Dar măcar tu să mai fi trecut pe la noi…

Am îngăimat din nou tot felul de scuze și am promis să mai trec pe la ei. Mădălina, soția lui, aștepta un copil. Pe chipul lor, după atâta suferință, se citea fericire. Eu, deși locuiam într-o vilă mobilată ultramodern, cu piscină, eram plină de bijuterii și aveam o mașină de ultimă generație, aveam sufletul gol… Nu știu cum s-a întâmplat, dar Vlad a aflat că am trecut pe la Iulian și mi-a făcut un scandal de zile mari.

— Ai înnebunit? ți-a întunecat alcoolul mințile? Ce ai căutat acolo? Vrei să mă nenorocești? Da, asta vrei! Dacă nu ai nimic altceva mai bun de făcut, umple-ți timpul cu ceva, apucă-te de acțiuni caritabile, du-te și fă voluntariat la un cămin de bătrâni sau mai bine apucă-te din nou de băut, că atunci erai mai liniștită!

Am aflat de la o cunoștință comună că Vlad avea o nouă idilă: intrase în grațiile unei tinere racolate la ședințele de partid de la tineret, pe care probabil se pregătea s-o inițieze în doctrina partidului. Mi-era atât de scârbă de el, încât încercam să-l văd cât mai rar. Când era acasă, nici nu ieșeam din cameră. Rareori se întâmpla să ne ciocnim unul de altul la bucătărie sau în living. Totuși, cu aceste ocazii, nu puteam să nu observ că soțul meu arăta din ce în ce mai bine. Eu, în schimb, mă ofilisem și păream mai bătrână cu zece ani decât aveam în realitate. Brusc, m-am hotărât să fac ceva pentru mine: m-am dus la coafor și la cosmeticiană, mi-am reînnoit garderoba, mi-am reluat întâlnirile săptămânale cu prietenele, iar după ce Ileana a născut, i-am botezat copilul și am deschis un cont pe numele lui. în felul acesta, mi-am recăpătat măcar în parte liniștea pierdută. știam că nu pot da timpul înapoi, dar mi-am promis să le dau o mână de ajutor de câte ori au nevoie.

Vlad a fost furios pe mine o vreme, a trântit și a bufnit, dar, după ce a realizat faptul că n-am de gând să-l denunț și nici să-i spun lui Iulian adevărul (de parcă i-ar mai fi folosit la ceva), s-a potolit și și-a văzut de ședințele de partid, de cele de la Parlament și de pipițele lui.

Trăim așa deja de câțiva ani. Fiecare are viața lui, dormitorul lui, banii lui și viața lui socială. Eu îmi văd de munca mea și fac vizite de curtoazie, m-am implicat, așa cum mi-a sugerat Vlad, în activitatea unor fundații și organisme nonguvernamentale și-mi văd săptămânal finul.

M-am împăcat cu ideea că eu și Vlad ne vom duce viața sub același acoperiș până la final, asta dacă nu cumva mi-l va „răpi” într-o zi vreo tinerică care îl va obliga s-o ia de nevastă. Regret însă foarte mult că nu m-am gândit nicio clipă să am și eu un copil. Sunt sigură că asta m-ar fi ajutat foarte mult.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE