Porția de carte. Iubiri complicate în trei / Între știri și poveste

Iubind-o pe Amber (Christine Leunens, Editura Corint Fiction)

Amber Deering și alegerile sale sunt personajele principale ale acestui volum, tradus în limba română de Mariana Alexandru, care vorbește despre structura ciudată a relațiilor romantice, despre complexitatea și seriozitatea romantismului, despre cum iubirea îți conturează viitorul, despre cum contextul social și politic al anilor pe care îi străbate existența ta își vâră coada și-ți șlefuiește, oarecum pe nesimțite, întreaga viață, ba chiar și pe cea a generațiilor care vin după tine.

Ethan este un tânăr scenarist îndrăgostit de Amber, apropiată de lumea lui: femeia locuiește la ferma de cai a lui Ethan, iar idealurile sale nobile – grija față de mediul înconjurător – o face și mai demnă de îndrăgit în ochii lui. Sunt anii 80, iar locul e unul îndepărtat de noi din punct de vedere cultural și geografic: Noua Zeelandă, în capătul opus al Pământului.

Amber însă pare să tragă mai degrabă spre Stuart, un bărbat care a strâns deja în fusul vieții mai mulți ani decât ea. E veteran de război, face parte din lumea finanțelor și a investițiilor și, pentru Amber, prezintă o un magnetism și o siguranță la care Ethan poate doar visa. Lupta care se dă pentru inima tinerei se ascute însă, iar ea se trezește prinsă între promisiunile și emoțiile modelate de două universuri diferite, cu sufletul tulburat și împărțit.

Secretele fiecăruia încep însă să se dezvăluie, treptat, schimbând din câteva tușe întreaga perspectivă pe care o aveau, până atunci, personajele. Rămâne însă vie o temă veche de când lumea – tema iubirii neîmpărtășite și ravagiile pe care le poate semăna aceasta, în feluri tragice și implacabile.

Personajele sunt solid alcătuite, jucând între bine și rău, între adevăr și minciună, între dreptate și eroare, lucruri care le apropie foarte mult de reala complexitate a umanității și de demarcația fină care se insinuează de multe ori între fericirea totală și nefericirea atotdistructivă.  

„Iubind-o pe Amber” te face să te întrebi cine merită sacrificiul, dăruirea, efortul tău, într-o lume care nu încurajează dragostea, ci face totul ca s-o toace mărunt – de la teste nucleare la rivalități și ambiții orbitoare. 

Permis de presă (Horia Ghibuțiu, Editura Curtea Veche)

Jurnalist experimentat și povestitor atent, Horia Ghibuțiu și-a pus între copertele acestei cărți o parte din suflet, după trei decenii de activitate într-un domeniu colorat și vast, care uneori pare că se autodevorează cu un apetit înspăimântător: presa.

Ghibuțiu vorbește din centrul evenimentelor despre arta întrebărilor, despre fake news, despre kitsch-ul mediatic și despre lumea fotbalului ca mare și etern eveniment consumat de publicat, creând o perspectivă amplă și multifațetată a presei, care reușește să-și trăiască cele mai bune și cele mai rele zile pe parcursul carierei unui singur ziarist.

În pesimismul său profund, autorul mai crede însă în salvarea acestui domeniu, cât timp oamenii din interiorul său vor căuta fără încetare adevărul și-l vor expune răspicat, dincolo de mecanismele aducătoare de ceață și fum care bruiază jurnalismul, mai ales în ultimii ani. 

Conturând evoluția (și involuția) presei după criterii sociale, politice, tehnologice și strecurând considerații de ordin foarte personal în poveste, Horia Ghibuțiu dă și câteva sentințe serioase: o eră întreagă a ajuns la final, luând cu ea temeinicia, onoarea și decența meseriei de jurnalist.

„Avansul tehnologic și acordarea din oficiu a legitimației de presă oricui are un cont pe rețelele de socializare au năruit randamentul jurnalistic și au compromis capacitatea ecosistemelor media de a furniza servicii și bunuri esențiale, cum ar știri corecte și un ambient echilibrat de analize. Este exact cum a făcut încălzirea globală, depreciind aprovizionarea cu apă curată sau periclitând existența aerului rece și curat”, scrie jurnalistul, folosind o comparație pe care s-o priceapă toți, dând mult vina pe graba care guvernează lumea modernă: nu mai avem răbdare nici să citim, nici să scriem.

Întregul volum al lui Horia Ghibuțiu reprezintă o colecție de practici – mai bune sau mai rele ale presei -, în care apar descrise (validate sau contrazise) lucrurile care compun povestea tumultuoasă a jurnalismului din ultimele și fragilele trei decenii ale istoriei. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE