Porția de carte. Sete de putere, ce e nou aici? / Vorbim, deci suntem oameni

Rău trupesc (Margaret Atwood, editura Corint)

Dacă vă doriți o lectură în care construcția și suspansul ajung la cel puțin 4 stele și jumătate din 5 posibile și în care forța scriiturii e deja cunoscută din cărți ca Povestea slujitoarei și Testamentele, scrise tot de Margaret Atwood, alegerea de față este una mai mult decât inspirată.

Eroina principală, Rennie Wilford, este o tânără ziaristă de călătorii, suferindă de o boală care amenință să-i distrugă viața. Pentru a-și reface forțele, Rennie alege să-și petreacă perioada de convalescență într-un stat din zona Caraibelor.

Paradisul tropical promis în care ajunge femeia se află, de fapt, undeva pe marginea prăpastiei – în țărișoara insulară e gata să izbucnească o revoluție, iar Rennie află, pas cu pas, că regulile convenționale ale supraviețuirii civilizate, chiar și într-un spațiu care nu îi este familiar, nu se mai aplică.

Deși încearcă  să se țină departe de tumultuoasa viață politică a insulei St. Antoine, Rennie nu scapă de atracția negativă a întâmplărilor din noul său cămin, care se amplifică odată cu relația amoroasă pe care tânăra o are cu Paul, un muzician.

La fel cum Rennie e atrasă de umbrele poftei de putere din universul în care s-a insinuat, dar și de dorințele și experimentele sexuale extreme pe care le trăiește – așa înțelege ea să trăiască la maximum o viață nou, prețioasă pe care a descoperit-o în locul celei pe care a fost gata-gata s-o piardă.

Volumul tradus de Ioana Văcărescu are de toate: intrigă, trădare, sete de ascensiune, senzualitate, bagaje ale trecutului pe care personajul nu le poate arunca în drum, mix-uri surprinzătoare între CIA și facțiuni locale rivale, toate cuprinse într-o carte în care lucrurile se succed cu repeziciune, într-un haos voit creat de scriitoare.

La un moment dat te întrebi dacă nu cumva cartea are prea multe componente, pentru că povestea are părți de-a dreptul exagerate, amețitoare, aruncate într-un malaxor în care eroina care își dorește înțelegere și iubire are parte doar de turbulențe și încurcături serioase.

Vorbește! – Cum limbajul ne-a făcut oameni (Simon Prentis, editura Vellant)

Deosebit de educativ, volumul de față spune povestea comunicării verbale și importanța acesteia pentru dezvoltarea speciei umane.

Tradusă de Cosmin Maricari, cartea este, de fapt, o cercetare amănunțită a fațetelor unui fenomen atât de complex cum este vorbirea și care implică înțelegerea reciprocă, aprofundarea emoțiilor, evoluția societăților, dar și involuția acestora din perspectiva limbajului, mecanismele cunoașterii și ale informației.

Nimeni nu pune la îndoială acest fapt cunoscut prin prisma biologiei: limbajul îi distinge pe oameni printre celelalte mamifere, îi face superiori (uneori asta e bine, iar alteori e rău), îi diferențiază când vine vorba despre cultură, educație, religie, identitate socială.

E un instrument stăpânit în măsuri diverse, rupând bariere, dar și ridicând ziduri. Sociologic vorbind, limbajul și beneficiile sale au făcut omul om mai mult decât orice altă felie de anatomie sau istorie aduse în discuție.

Prentis, lingvist și traducător, are un stil palpitant de a-și expune adevărurile, garnisite pe ici-pe colo cu un sos gros de opinie – rămâne la latitudinea fiecăruia dintre cititori după care dintre părerile autorului se mulează mai bine.

Pe rând, Prentis scrie despre nașterea vorbirii, despre rolul limbajului în trecut și în prezentul dominat de tehnologie, dar și despre cum poți pune mâna pe putere dacă știi să mânuiești limbajul – deși această ultimă parte e cumva ultrasimplificată și nu ține cont de mulți alți factori pe care trebuie să-i îndeplinești dacă ai în servietă vreun plan de dominare a lumii.

Eseurile înșiruite în cartea lui Simon Prentis vorbesc despre diversele limbi pe care le folosește populația lumii, despre regresul limbajului de la texte literare la meme și emoticoane, despre întâlnirea dintre lumea cuvintelor și lumea științei, despre nume și greutatea acestora în diverse culturi.

„Ca și aerul pe care‐l respirăm, limba a fost un dar de la zei și orice altă discuție era degeaba. Însă publicarea Originii speciilor a stricat acest plan: ca și toate celelalte lucruri, a devenit clar că limba trebuie să fi evoluat, dar, deși Darwin a realizat că aceasta era cheia enigmei a ceea ce a numit intelectul nostru divin, nu a știut cum să o explice”, scrie Simon Prentis despre vorbire și comunicare, într-un volum plin de enunțuri și teorii interesante.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE