Nu sunt critic de artă, sunt actor. Misiunea actorului – în afara scenei sau a camerei – este să observe. Împreunǎ, putem să identificăm ceea ce vedem în materie de artă în cele 30 de secunde de „contemplaţie” pe care ni le oferă reţelele de socializare. Putem compara tehnica noilor „isme” în artă cu… noua ordine comercială din hipermarketuri: clienţii intră în „spectacolul comercial” primind rolul de casieri – încasează singuri contravaloarea mărfii, asistați de un automat.
Word art sau text art, ca tehnică a conceptualismului – în care nu obiectul, ci ideea este purtătoare de emoţie – ne restituie literele şi cuvintele, aşezate astfel încât să le vedem. Mai exact, aşezate altfel.
Unul dintre clasicii text art, Barbara Kruger, loveşte plastic cu vorbele în demersul său de a ne deştepta. Alţii „fotografiază” texte ilizibile, dorind să ne atragă atenţia asupra cenuşiului existenţei noastre înecate într-un ocean de vorbe.
TIKTALK. ANALFABETISMUL EUFORIC. Există cultură pe TikTok? Există hapuri de cultură! Le înghiţi şi afli totul despre orice, cât ai clipi. Şi pe TikTok sau mai ales acolo, cultura e prezentată din perspectiva unui analfabetism funcţional euforic. Oamenii au uitat cât de greu se ortografiază un cuvânt. Pe mesaje, cuvintele se scriu singure. Cuvinte… personalizate. Scrii T şi apare TE IUBESC sau orice începe la tine repetat cu T. Ultima idee tiktokerească: să survolezi cărţile cu o dronă. Asta propune o nouă definiţie a culturii, modificată de tehnologie: ceea ce îţi rămâne, după ce ai survolat tot…
@cinequads Flying a FPV Drone trough a library 😅😱 #fpv#drone#fyp#libary#art#architecture ♬ original sound - CINEQUADS
CUVÂNTUL CARE PLUTEŞTE. Este tulburătoare scrisoarea din care vorbele dau să îşi ia zborul, poate în dorinţa de a ajunge mai repede către destinatar. Sau poate că ne aflăm în faţa unei revoluţii a cuvintelor, care s-au săturat să se alinieze obedient, aşa cum le dictează gândirea noastră mărginită de prejudecăţi. Îşi iau sensul în spinare şi ne părăsesc. Ne lasă să inventăm singuri un alt mijloc de comunicare. Unul mai puţin înşelător, un instrument care să ne hrănească spiritual în epoca post-adevărului – a postului de adevăr.
OAMENI ÎN PLIC. Iată ceva cu atât mai dramatic cu cât nu (prea) mai există: scrisorile. În războaiele de acum, nu scrisorile poartă între noi cuvintele de dragoste, ci mediile de comunicare care nu înghit multe vorbe. Într-o scrisoare te trimiţi pe tine însuţi în plic, într-un mesaj îţi trimiţi doar pulsiunile, sub forma emoticoanelor, acest esperanto al sentimentelor. Parabola cu păpuşile este semnul unei supreme revolte interioare – uneori ni se pare că suntem nişte marionete ale destinului. Cântecul acesta mi-a adus aminte de o poveste africană, care spune că oamenii nu sunt altceva decât nişte cuvinte în marş.