| Lifestyle

REPORTAJ/ A dormit pe străzi, a cerşit prin trenuri și visa să ajungă dascăl de biserică. ”Eu știu ce înseamnă singurătatea și lipsa de iubire…”

04 nov. 2017, 12:00

Comentează

Povestea unui bărbat din Galați: A stat la orfelinat, a dormit pe străzi şi a cerşit prin trenuri

Abandonat de părinți la o vârstă fragedă, crescut la orfelinat în primii doi ani de viață, bătut adesea de un bunic care nu se sfia să-i reproșeze că-l face de râs în sat, nevoit să doarmă pe străzi şi să cerşească prin trenuri, Gheorge Căluian a cunoscut amarul din plin. A strâns din dinți cu putere și încet-încet şi-a îndeplinit visul de a deveni dascăl. De curând, la cei 41 de ani, a renunţat să mai slujească pentru a se dedica unui alt vis, acela de a construi un centru social pentru vârstnici, femei abuzate şi copii aflaţi în dificultate.

Copilăria chinuitoare la bunici: “Oaia neagră” a familiei

După ce părinții s-au lepădat de el și a crescut până la doi ani într-un orfelinat din municipiul Galaţi, Gheorghe Căluian a ajuns în grija bunicilor materni, care s-au îndurat de el. Despre perioada din casa bunicilor, în satul Scânteieşti, de care toți copiii ar trebui să-și amintească cu duioșie, vorbeşte îngândurat din cauza firii aspre a bunicului, care nu contenea să-i reproşeze că l-a făcut de râs în sat.

„Am crescut la orfelinat, de mic şi până la 2 ani şi jumătate, apoi m-au luat părinţii mamei, până la 14 ani. A fost o perioadă chinuitoare, aşa era pe vremuri. Au apărut divergenţe între părinţi, au vrut să scape unul de celălalt şi fiecare de mine, ca să poată să-şi refacă viaţa. Copilăria la bunici a fost chinuitoare, eram „oaia cea neagră” a familiei. Bunicul era sever, îmi spunea că mama şi tata m-au făcut, iar eu l-am făcut de râs în sat. Astea erau cuvintele care m-au marcat în acest timp”, spune el.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6

După ce a mai crescut, a fost obligat să muncească din greu în gospodăria bunicilor. Făcea curat la animale, îngrijea casa sau săpa în grădină, în timp ce în vacanţă era trimis să lucreze la CAP, la căratul baloţilor sau la culesul porumbului. Deşi muncea cât îl ţineau puterile, își amintește cu tristeţe, aproape nimic nu era pe placul bunicului care-l bătea deseori.

„Tot timpul eram la muncă şi totul cădea în sarcina mea şi a unchiului, cu jumătate de an mai mare, iar când venea bunicul făcea control. Au fost bătăi destule pe care le-am primit de la bunicul, nu mai trăieşte acum. Într-adevăr, dădea totul pentru familie, dar era foarte dur. Eu copilărie nu am avut”, afirmă Gheorghe Căluian.

“Refugiul copilăriei mele era biserica”

De foarte multe ori, ca să scape de jignirile şi bătăile primite de la bunicul său, dormea pe unde se putea, fiind ocrotit doar de bunica lui.

::placeholdeR–>

Astfel, sătul de viaţa pe care o ducea şi sfătuit de bunica sa, la vârsta de 14 ani a decis să plece la Mănăstirea Ciolanu, în judeţul Buzău, cu dorinţa de a deveni dascăl.

„Dormeam prin glugile cu ciocani, prin hambarele cu porumb, numai să pot supravieţui. Bunicul mă gonea, dar bunica mă ocrotea şi trebuia să fiu ascuns când venea”, rememorează Gheorghe Căluian copilăria de coșmar.

Astfel, a ajuns la mănăstire, dar pentru că nu a avut bani a acceptat să presteze tot felul de munci grele pentru a putea urma studiile de dascăl.

::placeholdeR–>

Dormeam pe străzi și cerșeam prin trenuri pentru mâncare: Nu-mi-e rușine să spun!

După doi ani, i s-a eliberat o adeverinţă cu ajutorul căreia putea să dea examen la Buzău pentru a deveni dascăl, însă nu a reuşit să-l promoveze, fiind nevoit să revină la Galaţi. A urmat cea mai grea perioadă din viaţa sa din cauză că acasă la bunici nu mai putea fi primit, astfel încât a ajuns să doarmă pe străzi, să cerşească prin trenuri şi cu noroc să mai găsească de lucru cu ziua.

::placeholdeR–>

A reuşit totuşi ulterior să se angajeze la o fermă de legume-fructe din Galaţi şi chiar să urmeze cursurile şcolii complementare, la Galaţi, dar în acea perioadă a avut parte şi de o minune pentru că a fost luat acasă de o familie, care i-a oferit un acoperiş deasupra capului.

„A început să răsară şi soarele pe strada mea, ca să spun aşa. Un domn pe nume Constantin Carp m-a văzut şi îi sunt recunoscător toată viaţa, precum şi soţiei acestuia, Margareta Carp, care pentru mine a fost ca o mamă. Acest om m-a văzut când stăteam pe străzi cu bagaje, dat afară de la un om. El se ducea spre casă, m-a întrebat de ce stau pe străzi, m-a luat la el acasă şi a spus că de azi înainte am un acoperiş deasupra capului. Am stat aproape doi ani la el, dar, deşi munceam, banii nu îmi ajungeau, nevoile erau mari”, povestește Gheorghe Căluian.

Nu avea ce mânca şi adesea se ducea la culcare flămând, pentru că nu le spunea celor doi binefăcători ai săi despre neajunsurile sale, fiindu-le recunoscător că are un acoperis deasupra capului.

După un timp, a avut şansa să întâlnească altă familie binevoitoare, familia Preda, care i-a pus la dispoziție casa părintească a domnului Preda, unde a stat timp de 12 ani contra unei chirii modice.

::placeholdeR–>

Nu a renunțat la visul de a deveni dascăl, dar acum se dedică altui vis

Fără să renunţe la visul de a deveni dascăl, a urmat în acea perioadă cursurile Liceului Teologic din Brăila, timp în care a întâlnit-o şi pe Cornelia, care i-a devenit soţie şi sprijin în tot ceea ce a întreprins. Cornelia i-a dăruit şi doi copii, pe Andrei Florin, care acum are 21 de ani, şi pe Gabriel, de 19 ani, de care este foarte mândru.

::placeholdeR–>

A renunţat de curând la profesia de dascăl pentru a-și îndeplini un alt vis, acela de a se dedica unui proiect ambiţios pentru realizarea unui centru multifuncţional pentru vârstnici, copii aflaţi în dificultate şi femei abuzate, printr-o fundaţie pe care a înfiinţat-o în urmă cu câţiva ani.

„Eu am foarte multă credinţă. Visul meu era să ajung să cânt în strană. Refugiul copilăriei mele era biserica, visul meu era să devin dascăl, slujitorul bisericii. Am zis că în biserică e iubire, armonie, înţelegere şi oamenii îşi deschid sufletul acolo”, spune el.

Centru pentru oropsiții sorții

Despre proiectul său pentru înfiinţarea centrului de cazare, cu posibilitatea asigurării hranei și a condițiilor necesare pentru vârstnici și copii, dar şi pentru femeile afectate de violentă domestică, povestește că este abia la început.

În final, explică el, centrul va dispune de un cămin pentru vârstnici cu o capacitate de până la 124 de locuri și de o clădire cu o cantină socială la parter și în care-și vor găsi adăpost și liniște, la etajele superioare, copiii aflaţi în dificultate și femeile victime violenţei în familie. Cum a reușit să strângă banii necesari punerii în practică a proiectului? Mergând din uşă în uşă, apelând la sprijinul unor firme şi organizând diverse evenimente festive a reușit să colecteze fonduri și să cumpere deja un teren de 9.800 de metri pătrați la mică distanţă de muncipiul Galaţi, în satul Costi, pe care l-a trecut în intravilan. Astfel, va dispune de un sistem de utilităţi în regie proprie, pentru realizarea centrului pe care visează să-l inaugureze.

Arată deschis toate planurile făcute şi spune că este foarte mulţumit de stadiul în care a ajuns proiectul său.

„Era foarte mult de muncă, nu îmi e ruşine să spun că am muls şi vaci, că am fost şi cu oile, aveam grijă şi de păsări, munceam la hambar, la bucătărie, peste tot unde era nevoie. Unul te lăsa de obosit şi altul te lua de odihnit, aşa era ascultarea acolo”, afirmă Căluian.

Totuşi, este bucuros că a găsit o cale ca să poată porni efectiv construcţiile, iar anul viitor vrea să realizeze din banii strânşi până acum de la oameni un spaţiu cu şase camere pentru cazarea unor persoane aflate în dificultate, astfel încât ulterior să poată accesa şi fondurile europene, iar centrul să devină funcţional în cel mult zece ani.

„Venind din mănăstire nu mă mai puteam duce acasă şi am rămas în Galaţi. A fost o perioadă critică a vieţii mele: ajunsesem să dorm pe străzi şi, nu îmi e ruşine să spun, să cerşesc prin trenuri, pentru mâncare şi chiar să muncesc la unii oameni pentru a-mi asigura mâncare şi un loc de dormit”, spune el.

Problema banilor nu există, ci doar a implicării în societate

Este hotărât să nu renunțe în ruptul capului la acest proiect și speră totodată la susținerea și ajutorul unor oameni de bine.

„E nevoie însă de implicare. Tot ce am făcut a fost pe bază de voluntariat. Problema banilor nu există în final, eu zic că există problema implicării în societate. Noi toţi putem fi puterea exemplului prin tot ceea ce facem, cu implicare, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi a oamenilor cu suflet mare. Proiectul pentru realizarea centrului multifuncţional este doar o chestiune de timp”, spune el.

De aceea, îi roagă pe toţi cei care vor să i se alăture în realizarea acestui vis să îl susţină și spune că firmele pot direcţiona 20% din profit, iar oamenii cu suflet mare cei 2% din impozitul pe venit. Mai spune că toţi cei care se alătură acestui proiect au dreptul să verifice toate cheltuilile asociaţiei sau să ajute prin materiale în realizarea obiectivului.

„Sunt oameni cărora le voi fi recunoscător toată viaţa”, spune cu tărie Gheorghe Căluian.

Duce încă o existenţă modestă, stând cu chirie într-un bloc de locuinţe ANL, fără o casă a lui, dar acest lucru nu îl deranjează, fiind ajutat de soţie, dar şi de către cei doi copii ai săi, care acum lucrează la o firmă din Cehia. Astfel, spune că se poate dedica zi şi noapte realizării centrului, având întipărită în minte perioada grea a vieţii sale, când a trăit fără afecţiunea părinetească.

„Am reuşit să devin dascăl, cu sprijinul soţiei. Nu aveam bani. Ea lucra la un chioşc şi m-a ajutat foarte mult financiar. Aşa am ajuns să termin şcoala şi să devin cântăreţ bisericesc la parohia Sf. Ilie din Galaţi, din 1999 până anul acesta, în iunie”, povesteşte Gheorghe Căluian.

Mărturisește că lui și soției nu le trebuie mare lucru, ci doar să-și plătească dările şi să aibă ce mânca. Și, desigur, să-și îndeplinească cea mai mare dorinţă: realizarea acestui centru pentru oropsiții sorții.