Nu este normal ca fructele și legume să reziste zile întregi în frigider ca și cum ar fi proaspăt culese. Revista L’Espresso prezintă în ultimul număr riscurile legate de ele.

Fructele şi legumele din supermarket au suferit tratamente chimice pe câmp, apoi fizice şi chimice în timpul depozitării şi din nou fizice în momentul vânzării. Din toate acestea rămân urme care nu ar trebui să constituie un pericol pentru sănătate.
„Până în anii ’90, în Europa au fost autorizate aproximativ 800 de substanţe, printre care insecticide, fungicide şi erbicide, dar reglementările introduse treptat au redus numărul lor la circa 200, eliminându-le pe cele mai controversate şi făcând în aşa fel ca produsele să fie egale pentru toţi ca dozaj. Începând din 2005, a avut loc o ajustare graduală a filierelor. Aceste limite, pe baza prevederile europene, sunt încă foarte mici şi de o sută până la o mie de ori sub dozele care pot provoca prejudicii sănătăţii”, a afirmat Daniele Spadaro, expert în tehnologia pentru controlul integrat în cadrul Facultăţii de Agronomie a Universităţii din Torino.
Specialiștii recomandă să învățăm să citim etichetele înainte de cumpăra un produs.
„Cel mai bun sfat care se poate da este să se cumpere produsele de acolo unde există claritate cu privire la controale, fiind indicată pe etichetă. Apoi se recomandă furnizori de încredere, ţinând seama de faptul că cu cât lanţul este mai scurt cu atât sunt mai puţine tratările. În plus, consumatorul trebuie să se informeze cu privire la caracteristicile fiecărei vegetale şi să nu se aştepte la lucruri care nu există în natură: căpşunile şi cireşele durează câteva zile în timp ce portocalele şi merele câteva săptămâni”, recomandă Hrobat.
prezenţa lor pe piaţă este în creştere”, spune Spadaro, potrivit Agerpres.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
FANATIK.RO
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI