Medeea Marinescu joacă într-un film alături de fiul ei, Luca. Una dintre cele mai apreciate actriţe de film din România, care încă din copilărie a fost remarcată şi distribuită în pelicule de succes, Medeea Marinescu, traversează o perioadă excelentă.
La Premiile Gopo, atât tatăl, directorul de imagine Ion Marinescu, cât şi soţul ei, George Dăscălescu, au primit premii din partea juriilor şi organizatorilor. „Bucuria e imensă. Recunosc că am avut emoţii mai mari decât anul trecut, când am fost eu nominalizată. E vorba de tata, care a însemnat mult pentru mine, a însemnat mult şi pentru cinemtografia românească şi mi se pare că este o amintire pe care noi, copiii lui tata, o s-o păstrăm multă vreme. Pe de altă parte mi se părea şi important, şi asta face Gopo foarte bine, sunt oameni în spatele camerei pe care spectatorul nu-i ştie, dar care sunt atât de importanţi! Vârful aisbergului suntem noi, actorii, dar câteodată este atât de nedrept! M-am bucurat că e o recunoaştere care vine şi încununează cumva o carieră mare”, a declarat Medeea Marinescu pentru Libertatea.
Actriţa s-a bucurat în aceeaşi măsură și pentru soţul ei, Andrei, care a mai fost nominalizat la Premiile Gopo, dar de data aceasta a primit două distincţii, fiind remarcat pentru contribuţia sa la lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”, cel mai premiat film românesc la ediţia din acest an.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/03/flgh1039-620x451.jpg)
Medeea Marinescu și soțul ei, directorul de imagine George Dăscălescu FOTO: Florin Ghioca
Pe de altă parte, Medeea a terminat recent filmările la un scurtmetraj deosebit pentru ea, pentru că s-a aflat în formulă completă, alături atât de Andrei, în calitate de operator de imagine, cât şi de fiul lor, Luca, cel care îşi moşteneşte mama, cu o apariţie timpurie într-un film.
„Am făcut un scurtmetraj împreună, Andrei ca operator – eu ca actriţă. O să apară, e în regia unui actor, care debutează ca regizor, Anghel Damian. Ne-a adunat cumva aşa pe toţi trei din familie, George, eu şi fiul nostru cel mare, Luca. A făcut un scurtmeraj, eu l-am văzut, aştept să iasă pe piaţă, că nu vreau să laud lucrurile înainte. Filmul se numeşte „Michelangelo” şi este o poveste foarte delicată despre cum îi explici unui copil ideea de moarte. E un subiect pe care noi, ca părinţi, l-am trăit şi îl înţelegem foarte profund”, a mai precizat Medeea Marinescu pentru Libertatea. În filmul care va avea proiecţii în festivalurile de gen, rolul soţului Medeei este jucat de actorul Emanuel Pârvu.
CITEȘTE ȘI
VIDEO EXCLUSIV/ Alexandru Ion a refăcut echipa Atletico Textila. „În fiecare miercuri jucăm fotbal chiar pe bune”
EXCLUSIV/Pavel Bartoș merge la sală, dar… “Nu mai trag de fiare, fiarele trag de mine!” Ar face schimb cu Smiley
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8e3b20f4f638d251e844a6af16af11a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1081fea3fc740476839d782e00ceee4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ea6e727d50b0f2ef4cec910f0d5fb450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a6198d78a2042a3ab418f68728df7c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a725ef5e74ef89f7d6ea2fad415f57d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cca510739e517a3c0593ffc2b66f37e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3754645770b608b722003fd6ab805e41.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_eab3a25d219e3b140adcc89f39913c77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6befc47b71a5c086f3b5fe0bef6a7602.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7e5c3c855c6169114addc6e5108ac33e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c539ee54da1c0ab41941ec5b8412d36a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-guvern.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_447d5b78fe64fa3c7587c501cc49bf9a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_36f654d0c605de8d60b55a5a477c5c01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/horia-brenciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cristiano-ronaldo-si-georgina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c931317e17d9c443eb7d67d5c1889751.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f088d9048617b37b9f46571b5d791188.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_06e2432f95cd043eadc5240774e92b8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5798c2e3d48d8ffdc5cba148ef8ae2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/calin-georgescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5ed3cd3484f66e5b1a525b7cd31329bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbat-cu-mana-la-cap-sindromul-cladirii-bolnave.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/4768356419377844984660197639493330041331173n-e1785906440480.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-scapi-de-tantari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbat-inchiriat-casa-airbnb-mutat-scaun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/muschi-crescut-prin-oras.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pamant-diatomee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hepta8938888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ploaie-torentiala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-omorat-de-caini-marasesti-eli-driu-s-21-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-cu-stragul-tricolor-in-spate-shutterstock2399716471-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/realitatea-plus--sursa-foto-captura-youtube-2026-08-04-at-10-56-39.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/afp20260724c344964v4highresstrandedboatsoutofworkfishermenaseuropesdanubeh-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.