La emisiunea ”Totul pentru dragoste”, prezentată de Mirela Vaida, la Antena 1, împărtășesc povestea de viață.
Cei doi artiști s-au întâlnit prima dată la un spectacol la Sala Palatului și au avut o mică polemică pe seama faptului că el era organizatorul spectacolului, iar ea întârziase. Diana mărturisește că ea nu se consideră o femeie frumoasă și nici pe Marian nu l-a considerat vreodată frumos.
”Nu mi s-a părut niciodată un bărbat frumos şi nu mi-au plăcut bărbaţii frumoşi, deși pot să mă uit la un bărbat şi să recunosc că are trăsături frumoase. Dar eu m-am lipit de el sufleteşte. Am simţit atracţia dintr-o altă zonă. Am comunicat foarte uşor. El are simţul umorului. Și este un om care, dacă ţi-e sete, ştie dinainte că îţi este sete şi îţi aduce cana de apă.

Nici eu nu m-am considerat niciodată o femeie frumoasă. Am avut complexe cu greutatea în adolescenţă. Am slăbit vreo douăzeci şi cinci de kilograme şi am ajuns la o greutate pe care să zicem că mi-am dorit-o. Întotdeauna am avut nişte lupte interioare şi nişte demoni pe care să-i înfrunt”, povestește Diana Matei.
Marian este cu zece ani mare mare decât Diana și avea deja doi copii în momentul în care s-au cunoscut, iar asta nu le-a convenit deloc părinților artistei.

 


Citește și: INVESTIGAȚIE LIBERTATEA. Polițiștii locali de la Sectorul 4 sunt puși de șefi să escorteze camioanele firmelor preferate, ca să nu achite taxe


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.