Am întâlnit fantoma României educate. Câteva impresii după sărbătoarea bucureșteană a cărții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Bookfest a revenit în forță, la București, după cei doi ani pandemici, pe durata cărora scriitorii, editorii și cititorii s-au văzut doar online.
Am fost în ultimele două zile la târgul de carte din Capitală, pentru a lansa un nou volum propriu și o traducere din opera gânditoarei franceze Chantal Delsol, participând totodată la evenimente similare, unde prieteni de idei au ținut să vorbesc. Nu ne putem compara – nici prin anvergura ofertei, nici prin apetitul publicului cititor - cu manifestările de același gen din Franța, Germania, Italia sau Polonia, dar experiența își spune cuvântul.
Fiecare nouă ediție a fost parcă mai bine organizată, inclusiv aceasta, abia încheiată. Spațiul expozițional e generos, culoarele de tranzit sunt largi, aerul condiționat estompează disconfortul începutului de caniculă, ba chiar și toaletele au devenit între timp curate, luminoase, cu săpun și hârtie!
Anul acesta, Japonia a fost țara-invitată la Bookfest și ceva din spiritul culturii-vedetă – simplitatea rafinată, de pildă – s-a regăsit în stilistica standurilor. Suprapunerea sonoră a discursurilor n-a părut la fel de supărătoare ca în alți ani, iar oferta de titluri a reușit să satisfacă, prin abundență și calitate, toate gusturile și buzunarele.
Există și note negative, prezente în fundal. De pildă, numărul expozanților a fost vizibil micșorat de pandemie. Din păcate, au rămas pe piață cei foarte mari și editurile luxoase, de nișă. „Clasa de mijloc” editorială a fost probabil decimată de falimente. Prețul hârtiei și al carburanților (pentru distribuție) au crescut.
Noile generații de cititori – cei care locuiesc strâmt, în case cumpărate pe credit – nu mai au loc de biblioteci „tradiționale”, preferând probabil lectura pe Kindle și alte asemenea suporturi digitale. Am remarcat cu tristețe că și elita intelectuală – mai numeroasă la edițiile anterioare – s-a rărit. Uităm deja câți dintre membrii săi sunt invalidați sau au plecat dintre noi în acești ani teribili, când nu puțini au căzut victimele Covid-19 și ale perturbării oricărui act medical, din același motiv.
Astăzi, „poporul cititor” e pretutindeni format din urmașii post-moderni ai burgheziei. Pot și vor să citească mai cu seamă cei nu foarte bogați și nici prea săraci. E imposibil să-i vezi pe parveniții milionari ai tranziției post-comuniste cu o sacoșă de achiziții livrești în țiplă, așa cum n-ai să-i zărești la cozile pentru autografe pe oamenii simpli, izolați cu modestie în lumea lor de mici plăceri fruste.
Or, crizele – fie sanitare, economice sau geopolitice – lovesc mai cu seamă în această pojghiță de persoane educate, dispuse și capabile să caute sensul vieții în compania cărților. Dacă puterea lor de cumpărare, liniștea oricât de relativă și contextul socio-profesional sunt afectate, atunci și consumul cultural scade corespunzător.
S-ar zice că tocmai într-un asemenea moment de reflux ne aflăm, privind cu jind spre primul deceniu de după integrarea în UE, când toți „indicatorii” creșteau anual, prevestind o perioadă fastă, care părea nesfârșită.
Cel mai sincer m-a impresionat o doamnă din Bacău, care – cerându-mi o dedicație – mi-a mărturisit că a sosit cu trenul de noapte, pentru că dorea foarte mult să ia parte la un târg de carte bucureștean. „La noi” - îmi mărturisea această persoană de o admirabilă candoare – „nu există așa ceva”... E greu să o contrazici! În orașele mici și chiar mijlocii ale țării, găsești fie mizerie reziduală, fie elanul dezvoltării unei infrastructuri europene, din care lipsesc însă bugetul și rețeaua unei vieți culturale vioaie, atractive, diverse și de bună ținută.
Edilii se fălesc doar cu cele materiale, iar România ca atare – oricât de „educată” s-ar pretinde în sloganuri – ratează semidoct orice politică națională de refacere a bibliotecilor publice și centrelor comunitare, de stipendiere a publicațiilor culturale, a teatrelor și galeriilor de artă sau de finanțare a întâlnirilor dintre cei care creează cultură și cei chemați să o primească în mintea și sufletul lor.
Dacă adaugi acestei lacune și zgârcenia bogaților – obișnuiți să sponsorizeze cel mult sportul și moda, fără a lua în seamă mult blamata „cultură înaltă” sau patrimoniul - înțelegi de ce evoluează greoi, dacă nu chiar imperceptibil, atât nivelul mediu de instrucție, cât și apetitul publicului larg pentru asimilarea bunurilor simbolice. Aparțin unei generații obstinate, care va continua până la sfârșit să susțină că situația prezentă e încă departe de normalitatea unui stat membru UE. Nu-i mai puțin adevărat că Bucureștiul a fost singura capitală continentală unde, tot într-o lună iunie, s-a strigat cândva „moarte intelectualilor!”...
