România și progresul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Critica dinspre stânga e necesară. Neoliberalismul așa cum a fost el tradus de români a însemnat să omorâm sectorul public pentru a-l înlocui cu un sector privat costisitor. Cu deplin dezinteres față de costurile sociale. Brutal, dar exact: săracii să moară, dacă sunt săraci!
Nu vreau să spun că românii au întinat numai nobilele idealuri ale lui Hayek, nu sunt un Iliescu de sens contrar.
Politicile publice la români: să tăiem, să tăiem, să tăiem! Bolojan pare un pădurar smintit. Dar de plantat mai plantăm și noi ceva?! Și oricum, copacii cei mari, însemnați de „pădure", rămân de neatins...
Totodată, și critica dinspre dreapta e justificată. Statul e obez și ineficient, bugetărime în exces și supraplătită. Cum să funcționeze acest monstru postsocialist, moștenit de la Ceaușescu și trecut prin Dragnea?
Caraghios e că și unii, și alții ratează, cred, esențialul. Esențialul fiind că românii sunt, dovedit istoric, deasupra ideologiilor. Ei pot face praf și comunismul, și capitalismul cu același entuziasm. Cum s-ar spune, nu e întotdeauna de la ei, mai e și de la noi.
Pe de altă parte, nu cred că e deloc înțelept să privim doar partea negativă a tuturor lucrurilor, oricât ar fi de tentant.
Da, nimic nu pare să meargă chiar cum trebuie în România. Justiția e cum e, sănătatea la fel, educația – nu mai vorbim.
Transporturile scârțâie, iar afacerile interne sunt la pământ (uneori chiar sub pământ). Și nici afacerile externe nu o duc mai bine.
Cultura e locuită de o mentalitate tribală, de comună primitivă, haite își dispută stupid-agresiv un teritoriu care e fix Băicoiul galaxiei. Urletul ține loc de argument. Laudatio în cerc – de valoare individuală.
Avem guvernul pe care îl avem, miniștrii pe care îi avem. Mulți într-o lume normală n-ar fi fost – insist asupra realității – nici mâna a doua la tavan, sunt destui pe care nu mi pot închipui practicând o muncă – oricare ar fi ea, dar cinstită să fie. Pur și simplu sunt inclasabili. Și mai avem și unii care mai mult cotcodăcesc decât să realizeze efectiv ceva. Smintiți întru selfie și live.
Așa este: avem de aproape patruzeci de ani niște politruci de te trec fiori, prea mulți semianalfabeți și violenți, lichele, impostori, lachei și lătrăi, o administrație rămasă în alte vremuri și un fisc degrabă ocrotitor al marilor evazioniști.
În schimb, sula din coaste (Iliescu dixit) ajunge mereu în coastele celor care abia își trec zilele.
Avem bugetărimea pe care o avem, deficitul după cum știm. Au ajuns să conducă România și Marcel de la Buzău, și Viorica (fostă Rodica) – Vasilica de la Videle. A condus-o până și Vela, în geaca lui de piele (simt că l-ați uitat pe Vela – și e păcat). Meritocrația este o glumă proastă. Demografic stăm cum stăm și tot așa.
Cultele sunt finanțate, să fie iertat, în draci. Separația bisericii față de stat e o altă glumă proastă. Și tot așa, și tot așa, și tot așa…
Pe de altă parte, România a parcurs un deșert lung și greu și are câteva domenii în care mai mișcă, altele decât videochat și păcănele. Sunt industrii care funcționează. Avem și o agricultură care nu e chiar ultima găină din cotețul european (și ar fi fost și mai bine dacă nu era invazia rusească din Ucraina).
Macroeconomic nu stăm chiar atât de rău. Există o certă toleranță religioasă în România. Străinii nu găsesc aici iadul pe pământ.
Românii sunt mai prosperi economic decât media regiunii – și atâtea altele.
Au muncit românii cu milioanele de le-au sărit capacele pe toate meridianele și nu merită să fie conduși doar de hoți și bandiți (deși tot românii i-au ales și pe ăștia).
Și nu merită să fie conduși nici de scelerați, de dereglați mintal (cum nu merită să fie conduși nici de reduși mintal și moral).
Merită o clasă politică decentă, merită respect, să fie și ei europeni în rândul lumii. Just! Dar pentru asta e nevoie și de sănătate psihică în rândul electoratului. Iar delirurile de pe rețelele sociale nu sunt de folos.
România a ieșit parcă din epoca de piatră la ieșirea comunismului (revedeți imaginile de arhivă!) și a îndurat o tranziție atroce, după ce a avut parte și de cel mai întunecat stalinism din partea noastră de lume.
Firește, poporul nu a fost inocent, ci complice. Totodată, românii au arătat că pot fi și altfel, mai buni.
Admit: nu am crezut niciodată că se va respecta în România legea care interzice fumatul la interior. Dar uite că sunt aproape 18 ani de când, în general, se respectă. Am puterea să recunosc: m-am înșelat.
Nu am crezut niciodată că vor învăța românii să meargă pe o scară rulantă, prin metrouri sau aeroporturi - sau că voi întâlni și toalete (cât de cât) curate. Dar au mai învățat și am și întâlnit. Rar, dar am mai întâlnit.
România e astăzi foarte departe – în bine! – față de unde era acum treizeci de ani cu Iliescu președinte și patrulaterul roșu călare peste țară. Cu tot cu Nuvulon Simion și papagalul cu nădragii roșii, fără serviciu cunoscut, dar plin de citate și bodyguarzi.
De aceea, cu orice preț, trebuie împiedicată ridicarea unei guvernări cu adevărat toxice PSD-SOR-AUR-POT! O asemenea guvernare ar fi mai rea ca moartea.
Pe de altă parte, are și PNL la uscături în propria grădină, că dacă ar vrea să facă treabă – Bolojan ar trebui să înceapă de acolo! Are de unde. Poate să facă treabă la Iași, la Prahova (baronatul lui Dumitrescu îi dă oricând rușine fostului baronat pesedist al lui Oprișan de la Vrancea) – și tot așa, și tot așa, și tot așa.
Iar USR mai are enorm de mult de învățat până să fie altceva decât un fel de partid de gherilă al democrației.
Democrația înseamnă cooperare, colaborare, compromis. Principiile nu se negociază, în schimb, în politică sunt atâtea de negociat.
Iar stilul USR de a face politică, de parcă ei sunt calul alb, farul, lumina, calea, adevărul și viața, nu i-a dus deocamdată nicăieri. Și nu-i va duce nici de acum înainte. O insuportabilă aroganță de fecioare într-un bordel. De parcă n-ar fi și ei tot politici românești și nu și-ar fi făcut cuib și acolo atâția paraziți solid bugetați…
Parcă sunt, vezi Doamne, aterizați acum de la Oslo și nu le vine să se murdărească de glodul strămoșesc.
Păi, serviciul public nu e obligatoriu! Dar uite că e (prea) bine plătit...
Carevasăzică nu stăm nici așa, nici altminteri. Da, suntem pe buza prăpastiei. Dar măcar am avut și noi realizările noastre și am rămas joviali.
E și ăsta un fel de a trece prin viață și istorie.
