Azi în Oradea, mâine-n toată țara. Cum prinde aripi ofensiva împotriva asistaților social și a instituțiilor de cultură, pe modelul Bolojan
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De câțiva ani, Oradea e noua Meccă a liberalilor și a cam tot ce înseamnă dreapta politică în țara asta, avându-l ca mare oficiant al cultului performanței administrative pe domnul Ilie Bolojan, fost primar al reședinței de județ, actualmente președinte de Consiliul Județean. De acolo se ia lumină și se inspiră cu sârg majoritatea liderilor locali din Ardeal (și nu numai), uitându-se la ce a făcut ca primar și, mai nou, ce face ca președinte de Consiliu Județean, marele far călăuzitor al administrației liberale.
Cuprins:
Domnul Bolojan și isprăvile sale politico-administrative au devenit, cu ajutorul mass-media, o veritabilă icoană a competenței și performanței, încât abordarea critică a activității sale e întâmpinată adesea ca o blasfemie, ca un gest iconoclast și plin de ireverență.
Merită scrutată puțin prestația domniei sale, dincolo de stratul gros de PR în care este îmbălsămată de cele mai multe ori, nu doar pentru că numele său a fost constant vehiculat ca posibil prim-ministru, ci pentru că din acțiunile sale și maniera de comunicare putem desluși paradigma guvernării care a debutat recent.
Imediat după mutarea din fotoliul de primar în cel de președinte de Consiliu Județean, domnul Bolojan a demarat o aprigă reformă care viza reorganizarea a 10 instituții de cultură din subordinea CJ și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, declarând că reducerile de personal din aceste instituții sunt necesare nu doar pentru a face economii la buget, ci și pentru că „nu vreau să belferim sub semnul culturii sau folosind copiii ca scut”.
Aceste reforme și maniera discreționară în care au fost și sunt implementate au fost denunțate ca abuzive de angajați ai instituțiilor vizate, atât în presa locală, cât și printr-o serie de plângeri adresate Consiliului Județean.
Juriștii Consiliului Județean Bihor le-au dat cu Codul Administrativ și Legea 62/2011 a Dialogului Social peste degete sindicaliștilor care susțineau că se încalcă Codul Muncii și un articol din Legea 467/2006, privind cadrul general de informare și consultare a angajaților. Potrivit Codului Administrativ, Legea 62/2011 a Dialogului Social, așa cum a fost croită de Guvernul Boc în anii precedentului val de austeritate și restructurări, nu prevede obligaţia instituţiilor publice „de a consulta angajaţii cu privire la reorganizarea” acestora, ea fiind aplicabilă exclusiv „întreprinderilor care au cel puţin 20 de angajaţi”.
Ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Împărăția Bihoreană a lui Bolojan nu a suscitat prea multe reacții în mass-media națională, nici la nivel de societate civilă, poate și pentru că există o reținere larg răspândită în a critica ceea ce face omul exemplar al noului model de administrație performantă. Au fost câteva postări și reacții în presă în privința situației revistelor Familia și Varad, rezistența la „eficientizare” culminând cu deschiderea de către UDMR Bihor a unei acțiuni în instanță împotriva deciziilor de desființare a personalității juridice a celor două reviste.
Pe de altă parte, extrem de slaba solidarizare a sectorului cultural sau a altor categorii de bugetari cu instituțiile și angajații vizați de ofensiva austerității orădene se poate explica și prin faptul că s-a crezut că e ceva izolat, ce li se poate întâmpla doar altora. Sunt sigur că nu au fost deloc puțini nici cei care au considerat îndreptățite măsurile, chiar și impuse într-o manieră abuzivă, pentru că Bolojan nu are cum să greșească și pentru că s-a crezut că acestea chiar ar fi putut aduce economii semnificative la bugetul local.
Problema e că, după cum era de așteptat, ceea ce s-a petrecut la Oradea a inspirat reforme similare și în alte județe, autoritățile locale (primării și consilii județene) mai vechi sau mai proaspete apucându-se degrabă de organizat și eficientizat instituțiile de cultură din subordinea lor.
Și nu e vorba doar de tradiționalele schimbări de gardă la vârful instituțiilor, determinate de schimbarea culorii politice a administrațiilor județene, ci inclusiv de proiecte ambițioase de reorganizat instituții, prin comasare și înființare de noi structuri (direcții) care să preia din atribuții, personal etc. Frica a început să bântuie prin instituțiile de cultură, din cauza presiunilor la care sunt supuși directori și angajați, după cum lasă să se înțeleagă unele voci din sistem, precum și din cauza a ceea ce deja se întâmplă la Oradea și în alte locuri.
Un exemplu ar fi situația de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, unde Consiliul Județean condus de pesedistul Laurențiu Nistor, unul dintre marii învingători locali ai tranziției prin dezindustrializare, încearcă să demanteleze complexul muzeal prin transferul unor hălci din instituție, cu tot cu personal, patrimoniu și atribuții, către o nouă structură, Direcția de administrare a monumentelor istorice și promovare turistică a județului. Mai multe despre această inițiativă și despre opoziția angajaților muzeului puteți afla dintr-un memoriu pe care aceștia l-au adresat recent Ministerului Culturii, prin intermediul Prefecturii Hunedoara.
Memoriu Forma Finala La 10 Februarie 2021 on Scribd
Comasările și restructurările de personal vizează și alte muzee din țară, într-un fel de circulație a zvonurilor despre care nu știi dacă sunt făcute să testeze reacțiile personalului afectat sau să-i pregătească psihologic pentru ofensiva performanței și eficientizării.
Cum a ajuns sectorul cultural inutil pentru mulți oameni politici
E irelevant dacă sunt reale zvonurile despre comasarea celor trei muzee județene din Constanța, la propunerea președintelui Consiliului Județean, liberalul Mihai Lupu, consiliat în recenta campanie electorală de Aurel Mototolea, manager interimar al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. Sau zvonurile despre iminente planuri de reorganizare și creștere a performanței, care se coc pentru a pârjoli, pardon!, pentru a eficientiza instituții de cultură din alte județe și care au stârnit o reacție firească din partea Rețelei Naționale a Muzeelor din România. Ce e relevant în povestea aceasta este modul în care liderii locali (și nu numai) înțeleg din cultură și instituțiile de cultură de pe moșiile lor.
Firește că în context pandemic sectorul cultural e mai mult decât inutil pentru mulți dintre oamenii politicii și administrației locale, pentru că nu poți ține discursuri despre patrimoniu, dragostea de cultură, rolul identitar al acesteia și importanța ei pentru bla, bla, bla, la evenimente cu ceva public mai consistent. Nici nu poți face poze la evenimente culturale mai subțiri, mai de nișă, pentru a părea cult în media.
Așa că ce să faci cu ele? Plus că instituțiile de cultură, alături de protecția socială, sunt cele mai bune poligoane pentru exersat o nouă rundă de austeritate și construit campanii media de succes despre lupta cu risipa banului public și efortul de impunere a performanței în sectorul bugetar.
Când vezi valul de angajări și numiri făcute prin diverse instituții publice și companii de stat, pentru a răsplăti cadrele de nădejde și clientela de partid, nu ai cum să iei în serios propaganda guvernamentală despre eficientizare, performanță și nevoia de economisire. Cu atât mai mult când se pune lupa pe posturile nou înființate inclusiv la nivel local, pentru a putea umfla ciolanul posturilor publice bine plătite, încât să ajungă la toată coaliția.
Adevărații belferi apar cu o simplă semnătură de pix
Din pix au apărut funcții precum cea de secretar general de județ și s-au înmulțit posturile de subprefecți, chiar dacă aceste posturi remunerate cu salarii mult peste media salarială din instituțiile de cultură și protecție socială nu au nimic de-a face cu performanța administrativă sau cu gestionarea a ceva. Sunt posturi făcute pentru ca unii să primească lunar un purcoi de bani, să aibă un cabinet cu ceva oameni și să contribuie astfel la consolidarea puterii în teritoriu a formațiunii politice care l-a cadorisit cu așa pomană, pardon, poziție.
De aici trebuie să pornească orice analiză și discuție serioasă despre așa-zisa reformă imperios necesară în contextul pandemiei, care, odată dat la o parte vălul fascinației credule față de discursul despre meritocrație și performanță, apare ca nefiind altceva decât un paravan ipocrit pentru un nou val de austeritate și clientelism politic.
Totuși, atât reacțiile și mai ales lipsa de reacție față de modelul reformist inaugurat de Bolojan în fieful bihorean, cât și modul în care sunt asaltate în multe județe muzeele și alte instituții de cultură evidențiază cât se poate de clar că sectorul cultural nu beneficiază de prea multă simpatie și interes în spațiul public. Așa că și acest aspect facilitează ofensiva austerității în domeniul cultural, ca un fel de pandant al vânătorii de asistați social nemerituoși din domeniul protecției sociale.
În ambele cazuri, lupta marilor reformatori și administratori se duce sub stindardul combaterii belferitului pe bani publici. În ambele cazuri, o bună parte din consumatorii de știri și propagandă guvernamentală consideră bine-venite și justificate măsurile, fără a mai examina impactul bugetar real și mai ales fără a mai lua în calcul costurile sociale, economice și culturale pe termen scurt și lung.
„Tăiatul” de salarii, sporuri, ajutoare sociale și posturi are o dimensiune deopotrivă justițiară și exorcistică pentru societate.
Dacă lipsa de interes și inapetitul pentru solidarizare cu angajații din sectorul cultural o poți înțelege și explica prin faptul că cea mai mare parte a populației îi percepe ca pe un fel de privilegiați despre a căror activitate (muncă) nu au o imagine foarte clară, e mai greu de înțeles lipsa de solidaritate din interiorul domeniului cultural și, în sens mai larg, din sectorul bugetar. Adică, nu e greu de înțeles că și comoditatea sau, după caz, lașitatea sunt sentimente umane firești, ci mai degrabă e greu de înțeles mirarea acestora când văd că li se întâmplă și lor și că se întâmplă ceea ce unele voci considerate excentrice și paranoice anunțau de ceva vreme: că se taie și se subfinanțează cam tot ce ține de sectorul public - excepție zona instituțiilor de forță - pentru a redirecționa conductele cu bani publici către sectorul privat.
Fără organizare și solidarizare cu instituțiile luate deja în colimator de autoritățile locale, fără denunțarea abuzurilor și presiunilor nu există șanse de a opri tăvălugul politic pus pe demantelat instituțiile publice și pe transformarea lor în anexe ale partidelor politice, dotate cu sinecuri pentru cadrele de nădejde și inepuizabila castă a experților și consultanților care orbitează în jurul centrelor de putere politică.
Dar asta presupune efort și curaj, o resursă tot mai rară și mai greu de scos la suprafață de sub stratul gros de frică, slugărnicie și comoditate care a acaparat o bună parte din personalul angajat în instituțiile publice, fie ele de cultură, protecție socială sau orice altă categorie profesională.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
