Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a transmis joi, 14 noiembrie, că un tronson de trei kilometri, între localitățile Oșorhei și Cheriu, din inelul metropolitan Oradea vor fi dați în folosință vineri, 15 noiembrie, conform Agerpres.
Această porțiune de trei kilometri va putea asigura începând de vineri accesul rutier între localitățile Oșorhei și Cheriu, spre Oradea. Este parte a lotului 2 al inelului metropolitan, care are o lungime de opt kilometri, între Oșorhei și Băile Felix.
„Am ajuns la peste 60% stadiu al lucrărilor (...). Începând de mâine, cu permisiunea constructorului, riveranii, locuitorii din Cheriu, pot să ajungă mult mai repede în centrul de comună pe această scurtătură", a spus Ilie Bolojan.
Referitor la lotul 1, care are o lungime de 9 kilometri, stadiul lucrărilor depășește 90%, însă se lucrează încă la un viaduct în satul Cordău.
Inelul metropolitan Oradea are o lungime de 17 kilometri și ar trebui finalizat până în luna mai a anului 2025. Acesta face legătura între trei drumuri naționale: Oradea - Cluj, Oradea - Deva și Oradea - Arad. În plus, leagă și centurile Nojorid, Sânmartin și Oșorhei.
„Lucrările au început practic în 20 septembrie 2023, s-a lucrat într-un ritm foarte accelerat, la o calitate bună. Dacă nu am fi avut acel impediment juridic, ar fi fost finalizat cu siguranţă în urmă cu o lună sau două", a declarat Mircea Mălan, primarul comunei Oșorhei.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 289 de milioane de lei. Este finanțat în proporție de 80% prin Programul Național „Anghel Saligny”, iar restul costurile sunt suportate de Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, conform informațiilor făcute publice pe site-ul Primăriei municipiului Oradea.