Ce cred eu că ne spun tinerii ieșiți la proteste, în stradă, în aceste zile despre țara în care trăim
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu vă lăsați induși în eroare de figurile revoltei antimască, în bază stau probleme mult mai profunde. Șoșoacă și Lazarus sunt niște apariții mediatice care călăresc un val real de nemulțumire.
Cuprins:
Am urmărit sute de clipuri cu protestele antimască și antirestricții din toată țara. Principalul șoc: nu am văzut acolo doar tot soiul de „pripași” puși să sugă audiență și live-uri, ci, printre alții, și o mulțime de adolescenți și tineri de prin zeci de orașe mari ale țării. NU sunt prototipul tânărului „#rezist”, cu aspirații „creative” și corporatiste. Mai curând prototipul tânărului/ tinerei care lucrează la restaurant, casa de pariuri, magazinul din colț, taxi etc. Vor veni unii și vor spune că e generația crescută de Instagram și TikTok și că pun botul la manipulări.
Nu, nu e asta. De aceea merită o atenție aparte segmentul „tineri” din toată mișcarea împotriva restricțiilor.
Tinerii abandonați
Tinerii sunt categoria lăsată oricum de mare izbeliște. Cu școala am reușit să facem praf totul. Nici învățământ online ca lumea, școli închise fără sens și restrângerea libertății de mișcare ordonată de interese electorale, nu sociale. Joburile pentru tineri sunt puține și proaste.
Acum asistăm la un val de restricții parcă pregătite pentru marele festival de consum și „eliberare” constituit de Paști + 1 Mai. Vă închidem acum ca să vă eliberăm să consumați până nu mai știți de voi de Paști.
Deja toate strategiile anti-Covid par măsuri de business sau pur electorale (anul trecut ne-a adus niște comedii ridicole făcute cu testări în funcție de ce interese electorale aveau guvernanții). Cât despre business, e clar că cei mari (retaileri, companii de energie, telefonie etc.) o duc bine, în timp ce mica afacere e făcută praf. Și când mica burghezie e agresată, se radicalizează înspre extrema dreaptă, nimic nou.
Ce caută tinerii în toată afacerea asta, deci? Ei au cea mai mică legătură cu statul și cu autoritatea în sens larg. Singurele autorități pe care le recunosc, în cazul tinerilor cu educație mică și medie, sunt cel mult patronii HoReCa sau micul comerț pentru care lucrează, de-aia și gândesc la fel ca ei. Adică inamicul e unul multinațional încă vag definit și statul „care ne ia taxele”.
Mulți nu gândesc diferit de Cîțu, doar că și mai radical – statul e un hoț și atât, el nu fură doar taxele cum zicea Cîțu, ci fură mai nou și bruma de joburi prost plătite pe care le aduceau afacerile mici și medii.
S-a dus ultima brumă de contract social
Acești tineri nu au avut nicio șansă și nici nu vor avea să cunoască șansa „jobului sigur”. Ei sunt creația mixtă gig economy (uber-glovo) combinată cu muncile precare tipice „rezervate tineretului” (munci în servicii, ceva bani la negru, șantaj patronal continuu, traiul de azi pe mâine, locuire cu părinții etc.).
Sunt mai precari decât bunicii pensionari (asigurați la sistemul public de sănătate și cu un venit cât de cât sigur), sunt mai loviți decât părinții lor care vor mai fi rămas măcar cu apartamente de pe vremea lui Ceaușescu.
Pentru mulți dintre manifestanți e primul contact cu politica. Și prima lor mare dezamăgire.
Nu poți să-i crești vânzându-le tot timpul gogoșile cu piața liberă, libertatea de mișcare, libertatea de a munci pe rupte pe unde apuci pentru supraviețuire, nu poți să le livrezi iluzia unei economii viabile care trăiește undeva la gri din servicii, turism, peripeții prin UE și înapoi și dup-aia să închizi tot. Acești oameni ies pentru că și bruma de contract social pe care îl aveau s-a făcut țăndări.
Etichetele de AUR sau extremă dreapta sunt insuficiente
Da, regăsim printre cei ieșiți în stradă în aceste zile și votanți tot de pe la dreapta, care erau naționaliști, dar stăteau sub umbrele „europeniste” PNL-USR, iar acum au evadat în aventuri AUR sau se hrănesc din conspirații și radicalism „anticomunist” (prin asta înțelegându-se antireglementări de orice fel). Etichetele de AUR sau extremă dreapta sunt insuficiente, ba chiar induc în eroare după ce am văzut în acest weekend. Protestele reprezintă nemulțumiri mult mai mari decât obsesiile pentru imagine ale unor moderatori sau extremiști de tot soiul.
Se tot cere încredere în stat. Ce încredere să ai într-un stat și în niște elite care îți tot repetă că statul trebuie să se retragă și că trebuie să ai grijă de tine de unul singur? Cu ce autoritate mai vine un astfel de stat, care a făcut tot posibilul să te lase să negociezi singur până și contractul de electricitate, să-ți spună să stai în casă până mori de foame?
Suspiciunea maximă vine de aici, oamenii par a spune: ăștia mi-au vrut numai răul, nu-mi spune că i-a apucat făcutul binelui tocmai cu COVID-ul! Disoluția statului social și democratic este cea care naște suspiciunea, nu doar aici, ci în toată Uniunea Europeană.
Iar noile generații nici nu știu exact ce să mai ceară. Ce să mai ceri salarii mari? – ceri doar salarii, cum or fi ele! Ce să mai protestezi sindical când nu mai ai decât una din 10 șanse să ai dreptul la un sindicat în privat? (De aceea nu mai înțelege nimeni sindicatul Metrorex, ba chiar unii îi acuză pe oamenii de acolo de „îmbuibare”!)
Acei tineri pe care i-am văzut în stradă nu spun altceva decât că există două Românii: una a alergăturii și supraviețuirii unde nu trebuie închis nimic, unde scapă cine poate, că doar așa a fost și înainte de COVID. Și o Românie a îmbuibaților de tot felul – a generalilor, personalului polițienist, pensionarilor de lux, privilegiaților de tot soiul – care nu e decât o Românie-parazit. Aceasta din urmă nu mai are dreptul moral să dea ordine de vreun fel.
Giorgio Agamben, filozoful italian, atrăgea atenția de anul trecut că aceste situații de urgență duc la tendințe totalitariste. El spune dur că totuși starea de sănătate nu e cea mai importantă, e important să construim o societate pe încredere și solidaritate, nu doar pe suspiciune. N-am fost de acord cu el atunci, m-am mai temperat acum. Foarte bine scria antropologul Florin Poenaru, comentând noile tendințe înspre polițienism și supraveghere a populației: „Anul trecut râdeam de Agamben, acum râde el de noi”.
Se confirmă, de fapt, că toate tendințele rele din societate au fost accentuate: și capitalismul supravegherii, și inegalitățile strigătoare la cer s-au accentuat. Iar pericolul ca autorități diverse să se obișnuiască să pună democrația în sertar a fost și va rămâne real.
Ce punem în loc? Aici începe depresia de-a dreptul: dacă te uiți la cerințele celor care protestează, ei nu spun decât că nu le mai pasă de nimic, de moarte, de boală, „lăsați-ne că ne descurcăm noi singuri”. Da, o să ne descurcăm o vreme, iar moartea are oricum un mare avantaj pentru cei care ne conduc: se petrece individual, într-un colț nebăgat în seamă.
Aici rămâne și principalul meu reproș și la Agamben, și la cei care absolutizează libertățile: ei bagatelizează și moartea, am mai văzut momente din astea în istorie, după care s-a ajuns de-a dreptul la cultul morții pentru o cauză nobilă. Ce cauză nobilă? Singura pe care o aud e salvarea economiei: cei antimască spun că-și riscă viața ca să salveze economia; guvernanții spun că te închid în casă tot ca s-o salveze. Lipsa de imaginație politică este, da, dărâmătoare. În curând o să ne închidem voluntar în casă numai ca să nu mai vedem ce e afară.
Păi, și? Au avut conspiraționiștii dreptate?, sunt întrebat. Discuția despre mască e superfluă. Discuțiile trebuie să înceapă de la ajutoare reale pentru cei mai afectați de criză, nu alimentarea continuă a profitului unora. Ne este la toți evident că această criză COVID duce și la o nouă concentrare a capitalului, una fără precedent. Iar aceste concentrări le lasă din ce în ce mai puține șanse de reușită fix celor care trăiau din așa-zisa economie pe orizontală, din micul business.
Cea mai mare greșeală ar fi să băgăm nemulțumirile oamenilor care au ieșit în stradă (se păstrează tradiția cu ieșitul în weekend, se perpetuează ciudata formă de supunere, protestul care nu deranjează, nu afectează, de fapt, mersul orașului) la sertarul cu exotici. Nu e doar atât.
Tot aud acum instituții de forță anunțând, spre plăcerea unor sadici, că manifestanții vor fi urmăriți pe filmări și amendați după proteste: din nou, o decizie mai mult decât greșită. Dați la o parte elementele de carnaval și scălâmbăială și veți rămâne cu realitățile dure ale ultimului an de pandemie.
Foto: Eli Driu
