China începe să-și sperie bogații. Ce înseamnă asta

Politicieni care luptă cu tehnologia chineză 5G de zici că suntem atacați de balauri, intelectuali care îți închid gura cu drepturile omului, dar care, când le zici de probleme cu drepturile omului în Europa sau SUA, îți zic că ești agent ruso-chinez, ziariști care văd peste tot complot ruso-asiatic, toate copilăriile astea ar trebui descurajate.

La noi, ele sunt plătite inclusiv de la buget, iar în școlile românești de profil nu știu ce se studiază, dar ce iese de acolo e o rușine pentru gândirea critică serioasă. 

Mo Yan, criticat de Herta Muller și Mircea Cărtărescu

Îmi amintesc și acum cu amuzament momentul în care scriitorul chinez Mo Yan a luat premiul Nobel, în 2012. Au sărit imediat și Herta Muller, și Mircea Cărtărescu să spună că e un scriitor aservit statului chinez. 

Cărtărescu a plusat: recunoștea că nici măcar nu l-a citit (deși era tradus până și în română cu mai multe titluri la Humanitas, aceeași editură care-l publică și pe Cărtărescu), dar că e nefrecventabil, pentru că nu e disident.

Reacția era infantilă nu doar pentru că nu poți judeca un autor doar după faptul că „n-ar fi curajos destul”, dar și pentru că exact scriitori precum Cărtărescu au, de fapt, un talent incredibil în a fi apolitici și escapiști. Iar când se apucă de scris despre politică iese dezastru, explozie de naivități.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Ce intelectual poate pretinde că reprezintă China? Eu sigur nu pretind asta”

În fine, nu doar europeni de-ai noștri s-au comportat infantil, ci și disidenți chinezi care respectă, de fapt, un pattern al disidentului global, foarte apreciat în unele medii artistice, de exemplu, artistul Ai Weiwei.

A sărit imediat după premierea lui Mo Yan și l-a acuzat că-i omul partidului. Mo Yan i-a răspuns sec, atacând un element esențial al retoricii disidente, anume că toți pretind că ei sunt poporul, că știu ei mai bine ce vrea poporul: „Ce intelectual poate pretinde că reprezintă China? Eu sigur nu pretind asta. Singurii care reprezintă China sunt cei care au lucrat pământul și au construit drumuri cu mâinile goale”. Pentru unii, asta ar fi pură propagandă, dar cine a citit Mo Yan va ști că nu e deloc doar atât. Există artiști chinezi obsedați cu adevărat de originile umile, de trauma sărăciei, de inegalități. Și după câte traume au suferit muncitorii chinezi dintotdeauna, ar fi culmea să nu fie astfel.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Uneori se întâmplă deci și paradoxul ăsta. Că fiind atent la arta contemporană poți înțelege altfel și mișcări politice din țara respectivă. Nu pentru că le anticipează, ci pentru că există această calitate misterioasă a artei de a prinde uneori vibrații istorice profunde. 

Un regizor care nu a iertat jaful din societatea chineză

Cultura chineză rămâne însă în umbră, știrile se îneacă rapid în propagandă vestică sau chineză, China rămâne un gigant necunoscut, o fabrică gigant unde se produce tot ce avem în casă, de la oalele din bucătărie la telefoanele smart.

Cel mai complex artist pe care l-am urmărit de-a lungul anilor îmi pare regizorul Jia Zhangke (vă puteți alege zeci de alte exemple, scriitori, artiști vizuali, regizori, eu l-am ales pe cel mai pe sufletul meu). 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Fiecare film pe care l-a făcut a fost un mic eveniment de familie. Nu toate au fost bune, dar toate ne dădeau informații extraordinare despre un ocean de necunoscut. 

Jia ar fi putut intra în retorica facil-disidentă, dar a fost mereu interesat de rădăcini, de provincia săracă de unde a venit, chiar de continuul frecuș cu cenzura de stat.

În 2004 a devenit din artist underground, cu filme plimbate pe DVD clandestin prin China, un artist „aprobat” și de regim. De ce? Nu pentru că ar fi făcut el compromisuri. Ci pentru că se schimbau lucrurile și în partidul comunist. Anii 2000 au fost ani de retorică anticorupție.

Se trecea de la baroni politico-business locali, la capitalism pursânge, mai vioi, dar și mai distrugător. Milioane de șomeri se trezeau în fața pieței libere a muncii. 

Un erou muncitor care ia pușca și începe să lichideze lideri de partid, afaceriști și tot ce prinde părea de neconceput cu 10 ani înainte. Iar acel erou al lui Jia Zhangke exprima și noile viziuni exprimate de elitele Partidului Comunist Chinez.

Tehno-bogătanii, noii inamici

După acea perioadă de anihilare a rechinilor capitalismului timpuriu, China își întărește poziția de gigant tehnologic. De la atelierul lumii ajunge până în 2020 un soi de laborator high-tech al lumii. 

Jack Ma, devenit prin compania Alibaba superstarul chinez al ultimilor ani, a fost un soi de clonă care îi combina pe Musk și Bezos, un personaj vital, fără teamă de ridicol, care a acumulat o putere incredibilă.

Iar Jack Ma a fost expert în asta: campanii de imagine uriașe au împânzit lumea, Jack Ma dansând pe Michael Jackson părea să fie clona supremă a bogăției vestice pe care o oferea China. După ce vezi un astfel de clip îți dai seama că satira nici nu mai are rost, în lumea de azi, eroii zilei au grijă să se ia singuri peste picior.

Acum, Jack Ma e prezentat de unele publicații ca o victimă a regimului chinez. Statul cel rău i-a luat din putere prin reglementări, acțiunile companiilor sale s-au dus în cap. A încercat diverse mișcări strategice, inclusiv întâlniri cu Donald Trump. Se vede bine treaba că strategia n-a fost bună. 

Partidul vânează mogulii tehnologici care nu-i mai convin

Partidul Comunist Chinez a împlinit anul acesta 100 de ani. Pentru specialiștii care cunosc importanța ritualului în astfel de aniversări, nu a fost o surpriză că liderii partidului au demarat o vânătoare a inegalităților. Măcar de imagine și tot o vor face.

Tot așa cum venirea președintelui Xi Jinping la putere s-a făcut cu luptă anticorupție care, colateral, avea și efectul curățării rivalilor puternici din partid, cam cu aceleași ambiguități și falsități va veni și lupta cu bogătanii noi, din industriile high-tech. Nu cu toți șefii numiți peste companii. De pildă, șefa Huawei, Meng Wanzhou (arestată în Canada, i s-a cerut extrădare în SUA), este percepută ca o eroină a Chinei în lupta cu un Vest meschin și invidios pe performanța acestei companii.

Nu e vorba doar de Alibaba-ul lui Jack Ma, e vorba și despre TikTok, și despre multe alte companii care utilizează „big data” și amenință supremația statului.

Toate au primit deja primul buzdugan al reglementărilor dinspre statul chinez. Cu alte cuvinte, semnalul a fost dat: gata cu acumulările individuale, e timpul să returnați mult mai mult din profituri, expansiunea a luat sfârșit.

Statul chinez face ce nu pot face statele vestice cu propriii lor giganți high-tech. Dar ideea opririi ascensiunii lor e pe agenda politică vestică de mulți ani: se tot discută, se tot fac propuneri, însă acțiunile propriu-zise sunt mai curând modeste.

Sigur că Statele Unite rămân leagănul epocii digitale, că de acolo vin toate, iar acest fapt îi include și pe acei magnați cu o forță de lobby uriașă. Însă dorința de taxare și reglementare a acestor giganți e acum foarte puternică și printre cetățenii vestici, care ar putea privi atent și chiar cu invidie la capacitatea statului chinez de a le tăia macaroana celor care încep să se creadă zei.

Mulți analiști economici compară schimbarea de direcție de anul acesta cu schimbarea de paradigmă operată de Deng Xiaoping acum 40 de ani, trecerea spre o lume capitalistă, dar cât de cât supravegheată de un partid comunist puternic. 

„Anii capitalismului sălbatic s-au terminat”, spunea fondatorul unui fond de investiții specializat în piața chineză.

Mesajul principal la centenarul Partidului Comunist Chinez (pe 1 iulie în acest an) a fost tocmai această nouă reglementare. Vânzarea panicată a acțiunilor a dus la scăderi importante. Dar e clar că un nou mandat pentru Xi ar putea însemna o accentuare a politicilor antiinegalități.

Inegalitățile uriașe ale Chinei

10% din familii dețin 50% din avut, o cifră care a devenit de neacceptat pentru China. Dincolo de bătălii de fațadă și propagandistice, lupta e mult mai profundă și se dă pe tot globul: e lupta dintre magnați cu puteri mai mari decât unele state și administrațiile publice.

China își trimite mesaje artistice, politice înspre toată lumea. O lume care își bate din ce în ce mai mult capul să le înțeleagă în toată complexitatea lor. Cu excepția României, unde foarte mulți deștepți știu că chinezii au inventat busola și sunt și foarte periculoși comuniști. E timpul să depășim zodia ignoranței și să luăm lumea în serios, iar lumea chineză, o lume cândva prietenă, atât de diferită astăzi, cu atât mai mult.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News