Planeta Vâl-Cea, o planetă foarte avansată din punct de vedere tehnologic, se afla în pragul colapsului, din cauza modului în care locuitorii săi au exploatat resursele.
Scena 1: Micul Kel-L e trimis să-și facă un rost
Știind ce urmează să se întâmple, unul dintre liderii planetei, să-i spunem Dor-L, care le promisese celorlalți că nu va încerca să se salveze, decide, totuși, să-și salveze fiul. Îl ia pe micul Kel-L, îl îndeasă într-o minusculă navă spațială și-l trimite în universul larg, să-și facă un rost.
După un drum foarte lung, presărat cu multe peripeții, Kel-L aterizează în România, pe un câmp tactic aflat în proprietatea unor oameni de bine, care cultivau sistem pe câmpul respectiv. Oamenii văd nava spațială și-l recuperează pe Kel-L, care pare un copilaș promițător.
Oamenii de bine văd potențialul lui Kel-L și-l trimit la școală în SUA, acolo unde au învățat, dintotdeauna, toți supereroii planetei. Din nefericire, Kel-L nimerește într-un anturaj greșit și nu prea face carte, dar, în schimb, este atras în activități extracurriculare.
Scena 2: Cu dosarele după el, se întoarce în România
Vânătorii de ființe speciale din SUA îl prind pe Kel-L în timp ce executa operațiuni ilegale pe teritoriul țării respective, cum ar fi condusul de mașini pământene în timp ce nu se putea conduce nici pe el însuși.
Dar oamenii de bine care au avut grijă de Kel-L îl ajută să revină pe calea cea bună, în țara sa adoptivă.
Aici, Kel-L descoperă că are puteri supranaturale, dar, pentru că nu are voie să le dezvăluie, se angajează economist la niște bănci și duce o viață absolut banală. Cum nu poate însă ca puterile lui să zacă nefolosite, Kel-L duce o viață dublă: parte economist, parte supererou care face tot felul de lucruri nemaipomenite, pe care românii trebuie să le știe.
În viața de zi cu zi, Kel-L poartă numele de Florinel și este un tip șters, care nu pare înzestrat cu niște calități deosebite. Poate chiar nici nu este.
În viața de supererou, lui Kel-L i se spune Cîțerman, de la litera C, ce iese în evidență pe tricoul său.
Scena 3: Kel-C atacă moneda națională
Cîțerman este un luptător care salvează economia. Sau așa ar vrea el să se creadă despre el. La un moment dat, Cîțerman, împreună cu un prieten de-ai lui (pe care-l știa de la oamenii de bine care l-au crescut) I-Sar, Cîțerman consideră că moneda națională îi face rău economiei românești și încearcă să o distrugă. Pe monedă. Dar nu reușește, din păcate pentru el. Și din fericire pentru cei care au moneda în buzunar.
Cîțerman trece după aia printr-o perioadă proastă, când este vânat de forțele răului de la BNR și trebuie să se ascundă.
Îl ajută foarte mult faptul că Dor-L nu dispăruse, de fapt, cum nu se distrusese nici planeta Vâl-Cea, așa cum credeau toți că o să se întâmple.
Scena 4: E invitat să intre în clasa politică
Continuând să exploateze nemilos resursele planetei Vâl-Cea, respectiv pădurile, Kel-L reușește să supraviețuiască mulți ani, până când I Sar o convinge pe partenera lui A-Lina, să-i dea un job lui Kel-L.
Kel-L/Florinel/Cîțerman ajunge membru în Parlament și abia acum își dezvăluie super puterile pe deplin.
Nu trece mult și Cîțerman le arată românilor care trebuie să știe care sunt cele mai tari puncte ale lui: știe și poate să mintă fără să clipească; poartă tricouri mișto, cu nume de trupe de rock; are un ego gonflat la dimensiunea celor mai înalți munți de pe Pământ.
În plus, își dorește foarte mult să avanseze repede și să acceadă la cele mai importante funcții și este sprijinit constant de oamenii de bine care l-au găsit abandonat pe câmpul lor tactic.
Scena 5: Se întâlnește cu Kla-Us
Cîțerman a avut noroc. Cumva, i-a ieșit în cale unui personaj foarte important. Kla-Us. Cîțerman a fost atât de lăudat, atât de promovat, încât Kla-Us, care căuta un supererou potrivit planurilor lui, l-a îndrăgit imediat. Iar atunci când a putut, Kla-Us l-a împins pe Kel-L în mai multe funcții importante.
Kel-L ajunsese în punctul în care trebuia să dovedească, în sfârșit, că este în stare să îi mulțumească pe toți cei care așteptau de la el mulțumire, satisfacție, o măslină, o atenție, alea-alea.
Scena 6: Cedează tocmai când a ajuns în frunte
Și tocmai atunci Kel-L, zis și Cîțerman, a cedat.
Leana Loiș, nume generic pentru un grup mare de ziariști, a avut tupeul să nu-l proslăvească pe Cîțerman/Kel-L/Florinel și l-a tocat mărunt cu întrebările, punându-l în fața kryptonitei lui. Căci fiecare supererou are kryptonita lui, care-l face slab, în vlăguiește, îl face să se bâlbâie și-l frustrează.
Kryptonita lui Kel-L este adevărul. De fiecare dată când i-l pui în față, supereroul Cîțerman devine o ființă slabă, iritabilă și iritată.
Kel-L rezistă la orice, numai la adevăr nu. Ăsta e punctul lui slab. Principalul lui punct slab.
A crezut că poate să-l acopere cu bani, dirijați cum se cuvine către Leana Loiș și, mai ales, spre șefii ei. A mers, poate mai merge, dar nu la infinit. Leana Loiș s-a trezit din amorțeală și a acceptat adevărul, vizibil și verificabil de cel puțin 5-6 ani. Acum, Leana Loiș (sau cea mai mare parte a ei) îl expune pe Cîțerman adevărului, iar Cîțerman iese prost de fiecare dată. Leana Loiș, dacă am fost eu prea criptic, este presa.
Unii spun că e prea târziu, pentru că premierul e sus. Nu e. Dacă este un proces ireversibil, din care toți să vedem adevărul, nu este prea târziu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04e5246ab8ad78dd6b2419fa96f2056f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dfc46f26217c08ad4dd1ed927e0ea94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ae008224c75fa41485a766aaffc2a727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/09/florin-citu-in-rol-de-superman.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantvicepremieroanaghorghiu03inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-terasa-obor-amza-pelea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.