Clotilde Armand și Ilie Bolojan, de cine se teme cu adevărat Mafia?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Buna guvernare este metoda prin care oamenii simt că se face dreptate. Iar Mafia suferă nu când este certată pe Facebook, ci când este confruntată cu instituții în care oamenii au încredere, pentru că le schimbă viața în bine. De aceea Ilie Bolojan are șanse mici să fie numit premier, pentru că ar încurca Mafia politică și de afaceri, la nivel național.
Cuprins:
În 1993, Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei negociau în secret, la Oslo, un acord istoric de pace. Pentru una dintre rundele decisive, evreii au trimis un avocat, nu un politician. Omul a venit în servietă cu câteva sute de întrebări pentru delegația palestiniană.
Reprezentanții lui Yasser Arafat s-au așezat la masă, iritați, epuizați și suspicioși, așa cum erau și participanții din cealaltă tabără. Care vor fi primele întrebări, cele decisive? Vor fi despre armată, rachete sau despre restricții politice?
Avocatul a deschis dosarul cu cele mai fierbinți teme ale Israelului. „Cine colectează taxele și cine ridică gunoiul în teritoriul pe care îl veți administra?”, a întrebat el. Gunoiul prioritar, curățenia înainte de orice altceva. Mica sală a fost cuprinsă de stupoare. Sacul îndesat din fața casei oamenilor depășise orice miză geopolitică.
A fost o lecție de guvernare. Un stat se validează, nu doar simbolic, ci și concret, prin felul în care adună taxele de la cetățeni și, la schimb, le ia gunoiul din fața caselor.
Întâmplarea, invocată în filmul „Oslo” de Bartlett Sher, a rămas și azi una de viață și de moarte. Fenomenul e valabil din Palestina, unde 4.356 tone de deșeuri sunt generate pe zi și până în Sectorul 1 al Bucureștiului, unde se adună 374 de tone pe zi.
Vine zăpada peste gunoaie
Un nou conflict mocnește în Sectorul 1. Cea mai bogată subunitate administrativ teritorială a României se pregătește de strânsul nămeților, nu cu utilajele, ci prin polemică. E conceptul postmodern, buna guvernare prin Facebook.
Asta pare a fi strategia adoptată de primarul Clotilde Armand. Numai că, așa cum gunoiul nu se ridică dacă ai dreptate în principiu, ci dacă știi să faci un contract bun și operabil, la fel e și cu deszăpezirea.
Cei 250.000 de locuitori din nordul Capitalei simt zilnic mizeria de pe străzi, din parcuri, dintre blocuri. Este și cel mai îmbătrânit sector al Bucureștiului, cu aproape 20% dintre locuitori peste 65 de ani. Dar Clotilde Armand îi consolează, spunând că se luptă cu Mafia.
La 600 de kilometri distanță, în celălalt capăt al țării, un oraș întreg a luptat cu adevărat cu Mafia, în singurul mod care s-a dovedit durabil: prin bună administrare.
Oradea este un reper despre care se vorbește destul de puțin, poate și pentru că e cu adevărat deranjant pentru establishmentul incompetent și corupt al României de astăzi.
Contraexemplul la „Nimic se se poate face în România”
În Oradea, primarul Ilie Bolojan a investit întâi în curățenie, căldură, renovări, nevoile de bază. Apoi a dezvoltat infrastructura urbană. Acum a ajuns la bazele sportive. Asta e viziunea lui și a echipei, că nu lucrează de capul lui. Iar următoarea frontieră va fi educația, zona universitară, întinerirea populației orașului și a județului, în anii și deceniile viitoare.
Între timp, Bolojan nu mai e primar, ci șef de consiliu județean și prim-ministru invocat ori de câte ori țara e la greu, dar numai pentru a fi uitat imediat.
Începând chiar cu colegii săi din PNL, politicienii știu că ar băga-o pe mânecă dacă un lider cu profilul lui Bolojan ar putea lua decizii referitoare bugetul unei țări. Cu prioritizări inteligente, s-ar descoperi, Doamne ferește!, că se poate.
Și dacă ar exista soluții, atunci cum și-ar mai construi cei care ne conduc strategii bazate pe apatia oamenilor, pe resemnare? Ideea că „Nimic se se poate face în România” îi ține în funcții pe cei cărora le convine asta.
Oradea e exemplul că, într-o politică defectă, succesul nu califică.
Poate că mitologia lui Bolojan are și părți necunoscute. Pe o scenă națională, totul ar fi mult mai greu. Neimplicarea lui e, pe datele pe care le avem pînă acum, un mister.
Un „decrețel” ignorat
De fapt, Clotilde Armand îl admiră pe Ilie Bolojan. Armand a folosit, în polemica sa publică, socotelile de eficiență furnizate de bihorean. Primarul USR a preluat ideea comparației costurilor, însă măsurile și rezultatele sunt complet diferite. Cu mare probabilitate, Bolojan s-a hazardat când a pus față în față costul de salubrității în cele două orașe. Traficul din București e incomparabil mai mare, ca să reflectăm doar la un indicator. Însă toate acestea meritau explicate oamenilor de către o administrație bucureșteană care să-și ia în serios datoria.
Reglările de conturi nu sunt treaba primăriei, infracțiunile la acest nivel reprezintă responsabilitatea DNA, iar postările pe Facebook sunt pasiunea politicienilor populiști.
E adevărat că Clotilde Armand are doar un an în fruntea Sectorului 1. Timpul e foarte scurt, la scara atâtor probleme. Numai că a fost un an în care la oameni n-a ajuns nici măcar ce vrea primarul să facă și cum.
În acest timp, Oradea își vede de drum. Ea a lasat deja în urmă reputația unei urbe boeme, dar prăfuite. Bolojan, 52 de ani, un „decrețel” dintre cei despre care propria noastră generație se plânge că nu e reprezentată în politică, a schimbat paradigma de oraș de mic trafic de frontieră.
Acum, traficul de speranță se practică în altă parte.
