Creșterea prețului energiei nu e o conspirație, dar nici o glumă. Câteva motive ale unei situații deopotrivă temporare și alarmante
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am căutat o explicație a faptului că prețul petrolului crește, cu urmări imediate asupra cheltuielilor la pompa de benzină și un impact economic global, de vreme ce orice industrie - grea, ușoară, servicii etc. - consumă (tot mai multă) energie. La noi, deși avem - din câte se spune - o mulțime suficientă de specialiști în orice domeniu, explozia prețurilor alimentează frontul complotist, sporind confuzia socială, într-un moment deja critic.
Nu pretind că mă pricep la complicatul mecanism care - de la marele crah petrolier din 1973 - determină fluctuația costurilor la hidrocarburi. Atunci, criza a fost creată de supraproducția petrolieră a SUA și abandonarea acordurilor de la Bretton Woods, care a determinat devalorizarea bruscă a dolarului (singura valută de referință pe piața hidrocarburilor).
Ce mă interesează acum este să pricep, în linii mari, dacă această nouă scumpire a barilului de petrol e artificială, deci generată de cinismul politic și financiar al jucătorilor, sau obiectivă, deci inevitabilă (chiar dacă va fi temporară). Ca de obicei, adevărul e la mijloc.
Primul fapt e obiectiv și invizibil: tulpina Delta a coronavirusului cu care ne confruntăm e foarte contagioasă. Chiar dacă media vaccinării populației mondiale se apropie de 45%, producătorii de petrol (statele din Golf plus Rusia) se tem că răspândirea valului IV va obliga guvernele la noi restricții severe, de tipul „lockdown”, așa cum s-a petrecut în primul val pandemic, din 2020.
Atunci, cererea de energie pe piața Chinei - cel mai energofag actor internațional - s-a prăbușit, forțând limitarea bruscă a producției mondiale de „aur negru”. Tot atunci, Rusia și Arabia Saudită n-au reușit să se pună de acord asupra gradului de limitare a producției, care ar fi menținut barilul la un preț cât mai ridicat.
Moscova dorea să lovească SUA - al căror export al gazelor de șist nu e rentabil decât dacă prețul barilului de petrol e foarte ridicat, în vreme ce Ryad-ul a decis să inunde piața. Așa se face că prețul pre-pandemic (60 $ în ianuarie 2020) a scăzut în numai două luni la 22,89 $ (cel mai modest nivel din ultimele două decenii). Dincolo de aceste crispări, SUA au reușit să stabilizeze prețul mondial, negociind dur cu OPEC (plus Rusia) o reducere drastică a producției lor de petrol.
Comercializarea vaccinului anti-COVID a permis relansarea activităților economice, deci și a cererii pentru petrol, încă de la începutul anului curent, dar mult sub nivelul pre-pandemic, întrucât mobilitatea globală rămâne sub așteptări. Menținerea prețurilor ridicate per baril indispune desigur statele importatoare, consumatorii domestici și economiile emergente (de tipul Indiei).
Din câte vedem, UE caută acum o soluție pentru compensarea, fie și parțială, a facturilor energetice, pentru consumul individual și industriile europene. Cu toate acestea, vom plăti mai mult, cel puțin pentru această iarnă, ceea ce va menține nervozitatea (deja stimulată la noi în țară de o criză politică potențial prelungită). Temându-se că prețul ridicat la petrol și gaz s-ar putea menține și după martie 2022, guvernul Franței, bunăoară, primește deja recomandări parlamentare pentru ajustarea bugetului național al anului viitor, cu luarea în calcul a reducerii taxelor fiscale percepute de stat asupra produselor derivate.
Indiferent de politica UE în această privință, statele-membre au la dispoziție o marjă de solidaritate cu propriii cetățeni. Evident că asemenea măsuri compensatorii (care nu trebuie confundate cu o imposibilă „plafonare” voluntaristă a tarifelor) trebuie adoptate încă de acum, nu după ce scumpirile își vor fi produs efectul în cascadă, asupra întregii economii.
Al doilea fapt care explică situația e legat de accelerarea forțată a „tranziției verzi”, printr-o voință politică menită să exprime o urgență ecologică obiectivă, pusă totuși sub o lupă ideologică. Statele din G7 își pot permite să corecteze incertitudinea pandemică fără a suporta repercusiuni dramatice, dar cele mai multe țări ale lumii n-au cum să „compenseze” scumpirile fără a-și frâna drastic ritmul de dezvoltare, riscând astfel o instabilitate internă greu de gestionat.
Ca și în alte situații tensionate, cei mari și puternici trec mai ușor prin turbulențele de orice natură decât cei mici, al căror „sistem imunitar” e mult mai fragil. Va fi deci nevoie de multă diplomație multilaterală pentru a stopa pandemia, a reveni la prețuri energetice acceptabile social și a relansa economia mondială, în cadrul căreia nimeni - indiferent de PIB și de puterea specifică - nu funcționează pe cont propriu.
