Mergi direct la conținut »
Cronica unei morți anunțate. A tuturor morților anunțate
Opinii Libertatea > Opinii

Cronica unei morți anunțate. A tuturor morților anunțate

1984, București. Câteva fete cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani fug de o gașcă de golani din cartier, sar un gard și se ascund în curtea dezafectată a unei fabrici de țesături. De frică, rămân acolo ore bune.

Opinie de
Oana Costea
Toate articolele autorului

Un cetățean vigilent reclamă atentatul la siguranța statului, sosește degrabă Miliția, fetele sunt încărcate în dubă și duse la secție. ”Ce făceați, mă, acolo, vă f….? Așteptați clienții?, urlă sectoristul. “ ‘reați ale dracului de curve…”

12 ani și o palmă grea care-ți zboară capul de pe umeri. Mâna se încleștează în buzunar pe păpușa mică.

Pe atunci, încă ne mai jucam cu păpușile.

Anii 90. Am trecut printr-o revoluție în care Miliția și-a desăvârșit rolul represiv. Dar instituția se scutura de trecut. Se schimbă uniformele. Noua Poliție îl are de-acum în frunte pe generalul Niculae Nițu. E poreclit “tata Nițu”, grație legăturilor strânse cu lumea interlopă din Bucuresti și împrejurimi, clanuri pe care le protejează, nu-i asa, ca un tată.

Prin Secțiile de poliție, victimele tâlhăriilor și ale violurilor sunt sfătuite să se împace cu agresorii.

La Ministerul de Interne încep să se perinde politicienii. Mai toți “reformează” sistemul. Manipulează sistemul. Aliniază poliția interesului de grup. Aruncă praf în ochi pentru angajați, praf în ochi pentru cetățeni. Și unii, și alții, înjură și se injura între ei.

În Secțiile de politie, agenții încearcă să convingă victimele să nu depună plângeri, că-și complică viața.

Anii 2000. Apare sloganul “siguranță și încredere”, e inscripționat pe mașinile de poliție. Pe multe, pe toate. A cui siguranță?

Întrebați de reporteri, an de an, la admitere, de ce au ales “această frumoasă meserie”, mulți dintre proaspeții elevi ai școlilor de agenți sau studenți ai academiei de poliție răspund “pentru că e un job sigur”.

Da, salariile-s bune și se iese la pensie devreme.

Secțiile de poliție rurală se închid la ora 16. În Secțiile de poliție din orașe, polițiștii cu “job sigur” încearcă să convingă femeile violate că ele au fost de vină. Bătuții că sunt bătăuși. Tâlhăriții că și-au expus obraznic avuția…

Și trec anii. Scandalul permiselor din Argeș e uitat de mult. Am uitat si de polițiștii cumpărați de clanurile interlope de la Timișoara. De toate cazurile de corupție de la vârf până la postul de poliție comunal. N-avem cum să fim competenți, n-avem cu ce, se strigă la televizor. Nu-s bani. Se măresc salarii, se angajează din sursă externă. Se mai inscripționează niște mașini.

2017. Un polițist de secție își declină competența când un tată reclamă că fiica lui a fost împinsă de o femeie ciudată la metrou. Niște ore mai târziu, după ce o altă fată moare, ne amintim de toate cele uitate.

Cu toții am analizat dezastrul, cu fiecare nou caz au ieșit la iveală vulnerabilitățile de pe toate palierele. De la mentalitatea elevului de la Câmpina, la polițiștii care împart mita de la interlopi cu procurorii, la STS care nu poate localiza un elicopter prăbușit într-un lac sau un avion în munți, la judecătorii care le ceartă în instanță pe victimele scandalurilor conjugale ori le umilesc pe fragilele victime ale pedofililor.

Și legile strâmbe după care se judecă drept.

Totul e putred, totul se clatină. E un dezastru, da, complet și complex. Al sistemului al cărui rol e protejarea mea, a ta, a noastră, a cetățeanului. Inclusiv a oamenilor care îl compun, cetățeni și ei.

Victime sunt de toate părțile. Au fost polițiști și procurori care s-au sinucis. Au fost si polițiști-monștri. Care au ucis. Sau au agresat sexual copii. Pe de altă parte, sistemul incompetenței generalizate a pedepsit oamenii cu vocație. Că pe Berbeceanu și mulți alții asemeni lui. Politiști care au încercat pur și simplu să-și facă meseria onest și au periclitat sistemul. Polițiști, agenți și ofițeri, a căror muncă e demnă de respect. Care fac cinste meseriei lor. Polițiști eroi. Căci unora sistemul le-a dat brânci spre moarte.

Așa că povestea dramatică a unei copile de 15 ani de la Caracal, cu toată durerea, emoția, revolta pe care ni le stârnește, e doar o cronică a unei alte morți anunțate. A tuturor morților anunțate de până acum și de acum înainte.

La 35 de ani distanță de clipa în care o mână mică se încleșta pe o păpușă din buzunar, unei mame căreia i-a dispărut copila i se spune, într-o secție de poliție, că fiica i-a fugit, probabil, cu un Făt-Frumos.

Nu există Făt-Frumos, mincinoșilor. Doar o altă mână mică, o mână care s-a încleștat pe un telefon mobil înainte ca Alexandra să fie ucisă.

Și voi va înghesuiți să înviați din moartea ei.

Close
Închide
  Close