Cum este filmul lui Cristi Puiu? Nu ne interesează pentru că trăim în mahala

Ne interesează ce-a spus regizorul Cristi Puiu la TIFF despre purtatul măștii. Să vedem cine l-a criticat, cine l-a înjurat, cine l-a tras de urechi. Să aflăm cine i-a luat partea și cine l-a apărat. Știrea asta este foarte importantă, pentru că ne ajută să ocupăm o poziție: pro sau contra? Apoi, să ne exprimăm punctul de vedere pe Facebook, pe unde apucăm, să-l înjurăm sau să-l lăudăm. Pe Cristi Puiu. Astfel, participăm la viața culturală a României. Atât cât mai există această viață. O viață de mahala.

Filmul prezentat în avanpremieră la TIFF nu ne interesează în această afacere de interes național. Cum este filmul, dacă-i bun, dacă-i mediocru, care-i tema, jocul actorilor, care-i conflictul? Nimic. Cum se numește bietul film? Chiar nu contează, să fie sănătos (filmul), să se ducă la festivaluri internaționale, să ia premii, să reprezinte cu cinste România, țară plină de talente (mândru că sunt român!), oricum n-avem unde să-l vedem pentru că cinematografele sunt închise și pe cine mai interesează filmul în pandemia asta?

Recomandări

Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV

Într-o lume normală, a doua zi după avanpremiera de la TIFF, ar fi apărut niște cronici în presa noastră, ca să știe publicul care mai este interesat de cultură (mare cuvânt, cultură!) ce-a făcut regizorul nostru. A făcut bine sau a făcut rău? Dar noi trăim în mahala. Așa încât ne interesează numai ce-a zis Puiu despre mască.

Nici criticii de film nu mai sunt interesați să vorbească, pentru că nu mai avem cronicari. Au dispărut, s-au pierdut, dar nu din cauza pandemiei care a îngropat viața culturală.

Instituția criticii specializată în artele spectacolului, în literatură, în cultură a dat faliment de multă vreme în România. Mai trăiesc câțiva critici pe la periferia interesului publicului, dar vocile lor nu se mai aud, sunt timide, irelevante, au fost înăbușite de strigăte și înjurături.

Instituția criticii a murit pentru că cei care mai practică (sporadic) această îndeletnicire nu mai au credibilitate, curaj, pasiune și nu mai au autoritatea dobândită prin profesionalism și bună-credință. Toate aceste lucruri se câștigă în timp, cu răbdare și muncă. Dar „timpul nu mai are răbdare”.

Cine „se mai uită în gura” unui critic de teatru sau de film? Lasă că știm noi mai bine! – spun vocile din public.

Băgăm o postare haioasă pe Facebook despre o carte sau un spectacol: „Foarte bun, recomand!”, ca și cum cartea sau spectacolul ar fi o budincă, și adunăm câteva sute de like-uri. Iată cum fiecare idiot poate să ajungă critic în cultură!

Recomandări

Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?

Prăbușirea școlii și educației în România a transformat publicul într-un dictator, care știe ce-a văzut, ce-a citit, nu-și mai pune întrebări, nu mai are îndoieli și nu mai are chef de un ghid competent, pentru că acești critici mănâncă rahat, sunt plătiți ca să scrie cum vor autorii, pe prietenii, pe combinații, fac PR pentru regizorii favoriți, pentru editurile în jurul cărora gravitează, pentru mici favoruri.

Nu mai avem critici de specialitate, ci oameni de Public Relations, care laudă orice prostie, considerând-o „interesantă” (cuvântul magic ce salvează orice inepție).

Într-o lume normală (m-am cam săturat de normalitatea asta), televiziunea publică sau radioul public (Radio România Cultural, poftim!), ar putea organiza emisiuni dezbateri de genul: să invite un critic de specialitate care laudă filmul lui Puiu, de exemplu, și unul care are rezerve la „marfa” lui Puiu.

Să nu-i lase singuri, ca să nu ajungă să se păruiască, Doamne ferește!, ci să pună un moderator.

Nu pe Ionuț Cristache, care stă tot timpul cu gândul la Cristoiu și Dinescu, ci un moderator care se pricepe. De exemplu, Cătălin Ștefănescu. (E deștept, e citit, este pe felie.) Și oamenii ăștia să întoarcă pe toate fețele (secvențele) filmului. Să discute fără morgă, fără ifose, fără ipocrizie, să discute firesc, pe bune, cu pasiune și bucurie. Bucuria că se contrazic pe seama unui film.

Recomandări

Bogdan Doroftei, director medical al Maternității Cuza-Vodă din Iași, cere legislație și un plan de țară pentru creșterea natalității. „În 50 de ani populația României va fi de 9 milioane”

N-ar fi un serviciu al televiziunii publice mai decent, agreabil și mai interesant decât toate inepțiile debitate în prim-time? Ca să aflăm opiniile unor oameni avizați despre un eveniment cultural: noul film al lui Cristi Puiu! Sau noua carte a Ioanei Pârvulescu (alt exemplu).

Și sunt destule evenimente culturale care ar putea fi discutate, pro și contra, cu decență și profesionalism, în avantajul publicului. În absența creatorului. Pentru că autorul „a murit”, dar creația sa trăiește prin criticii săi. Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată în România pentru că trăim în mahala. Orgolii mari, preocupări mici, mize foarte mici.

Urmărește-ne pe Google News