Mergi direct la conținut »
Lupta împotriva săracilor, singurul program de eradicare a sărăciei
Opinii Libertatea > Opinii > Lupta împotriva săracilor, singurul program de eradicare a sărăciei

Lupta împotriva săracilor, singurul program de eradicare a sărăciei

Citesc: “O nouă forță de protecție și pază face ordine la Cluj! Au curățat autobuzele de cerșetori” (sursa).  Citesc: “Măsuri radicale de la USR Botoșani: Scoatem romii din Centrul Vechi” (sursa). Citesc: “Suntem oameni, nu suntem câini”! Cum nu sunt acceptați romii în unele curse auto din România săracă” (sursa). Aceste informaţii te înspăimântă.

Opinie de
Vasile Ernu
Toate articolele autorului

Acum câţiva ani eram la Timişoara. Acolo, poliţia şi primăria au pus în tot oraşul plăcuţe: “Azi cerşetor, mâine agresor! Îţi doreşti asta?”

Această inscripţie m-a oripilat şi m-a trimis cu gândul la însemnele pe care le purtau obligatoriu pe mână evreii în perioada fascistă. Aceasta nu este deloc o întâmplare când ideologia de bază propagată la toate nivelurile (de la preşedinte şi până la jurnaliştii şi intelectualii establishmentului: epoca Băsescu a instaurat dominaţia acestui discurs) împarte cetăţenii unei ţări în “buni” şi “răi” pornind de la statutul economic şi social.

Astăzi, săracul, cerşetorul, şomerul, pensionarul etc sunt priviţi ca o plagă a societăţii şi sunt marginalizaţi  şi reprimaţi prin diverse mijloace. Cauzele acestor fenomene nu sunt căutate undeva în zonele sociale, a inegalităţilor, a lipsei de şanse, a lipsei de acces la educaţie şi muncă etc. Aceste categorii sociale defavorizate, ne vor explica “elitele” noastre, sunt aşa pentru că sunt leneşe, lipsite de iniţiativă, beţive, necivilizate etc. Pentru ele, sărăcia e o alegere. Nu, dragilor: sărăcia nu este o alegere, ci are cauze sociale, economice, politice. Asta ţine de abc.

Acest tip de fascism social şi economic este tot mai des întâlnit şi capătă proporţii îngrijorătoare. Iar acum, când în toată Europa accesul la job a devenit un lux, viitorul arată foarte sumbru.

Am căutat în presa locală să văd dacă cineva ia atitudine faţă de aceste campanii agresive şi nedrepte şi în loc să găsesc texte care să sară în apărarea acestor categorii sociale, găsesc texte în care nemulţumirea nu e legată de astfel de campanii, ci de ineficienţa ei.

Avem o problemă gravă, pentru că, practic, avem o lege prin care încadrăm juridic sărăcia la caz penal şi o pedepsim. Ceea ce ar trebui să ştim şi mai ales să ne revolte este faptul că în acest moment cerşetoria, conform Codului Penal, este o infracţiune (articolul 326) care se pedepseşte cu închisoarea între o lună şi trei ani.

Iar conform Legii 61/1991 (articolul 3, punctul 3), cerşetoria este considerată contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 100 la 500 de lei. Pentru că ce este în esenţă cerşetoria dacă nu ultimul, sau poate singurul, mecanism economic prin care omul exclus din câmpul social şi economic mai poate presta o formă de muncă ultramarginală.

Cerşetoria este munca aceluia fără nici o şansă.

Să nu uităm că în toate culturile şi civilizaţiile pe care le cunoaştem, cerşetorul era protejat. În cultura creştino-iudaică, cu care Europa se mândreşte, cerşetorul avea un loc aparte, era protejat. Singura excepţie o face comunismul de stat (cei fără joburi erau penali: vagabondaj), capitalismul privat, care acceptă doar oameni eficienţi şi fascismul, care vrea oameni puri, curaţi, superiori. Pentru aceste regimuri, săracul are un statut social, care este condamnat penal. Şi ăsta e doar începutul. „Azi cerşetor, mâine agresor! Îţi doreşti asta?„, ne întreabă Poliţia şi puterea locală de la Timişoara. La Cluj se fac razii de “curăţenie”, iar la Iaşi şi alte oraşe, “cei ce miros” sunt aruncaţi din transportul public.  Observaţi: tonul este dat de “fruntea ţării”.

“Civilizaţia” şi  “curăţenia” aceasta  ce are la bază ura antisăraci care merge mână în mână cu doleanţele  puterii ce indică “duşmanul”, “ţapul ispăşitor”, care azi îţi murdăreşte oraşul, iar mâine va fi agresorul care îţi va pune viaţa în primejdie.  Violenţa, însă, nu este aici, ci în cu totul altă parte.

Violenţa se află în mâinile puterii economice şi politice, ce face ca aceia care nu mai au acces la o minimă formă de educaţie, sănătate şi muncă să cerşească: pentru că acesta e singurul lucru care le-a mai rămas. Şi să fie săraci.

Iar sărăcia, cum spunea marele Gandi, este forma maximă de violenţă. Cine produce şi reproduce această sărăcie? Cine sunt principalii vinovaţi? Iar această reprimare şi violenţă se acumulează şi se va întoarce ca un bumerang.

Close
Închide
  Close