România, urletele izolaționiștilor și noua cortină de fier

În zilele noastre post-moderne, pline de post-sapienși, de post-adevăr, se face des elogiul stabilității.

Donald Trump, care are vocabularul și capacitatea de a lega idei a entității politice Gavrilă de la POT, s-a autoproclamat geniu stabil. El fiind exact invers.

Dar e vremea de aur a paradoxurilor. Și la români un paradox frumos face să fie stindardul neatârnării un atârnache, un întreținut în Austria din surse misterioase de finanțare.

Oamenii se mai schimbă, Victor Ponta se poate schimba în orice, oricând. Poate chiar acum, Ponta ia alt chip. E un cameleon, e un scamator după două săptămâni în Congo sau după trei zile cu Ghiță la Belgrad. Greu să găsești imagine mai exactă a eșecului sever al statului românesc de a deveni cu adevărat european decât acest Ghiță. Poate Piedone, căutătorul de muște în sarmale. Poate generalul Oprea-Izmană.

În aceste vremuri marcate de mișcările bruște ale bufonului portocaliu (și ale camarilei sale de oportuniști și numeroase lichele), stabilitatea a ajuns mai prețioasă decât aurul.

România stă din nou, poate surprinzător, mai bine decât media regiunii. În Turcia, regimul dictatorial al lui Erdogan se confruntă cu mișcări de stradă. În dictatura din Serbia sunt mișcări de stradă. În dictatura din Ungaria sunt mișcări de stradă. Balcanii fierb (ca întotdeauna). Dar doar pentru că nu o vedem nu înseamnă că noua cortină de fier nu s-a instalat. S-a instalat. 

În România, discursul radical a fost capturat de niște indivizi care n-au alt argument decât urletul. Legitimitatea furiei populare se pleoștește când încape pe mâna „suveraniștilor” noștri cu serioase provocări cognitive. Curat murdar și suveranismul. Neaoș, românesc.

În cartea sa de amintiri (fără să aibă structura unei cărți de amintiri) „Fals tratat de manipulare”, poeta Ana Blandiana pleacă de la figura regelui indian Asoka (273 î.Hr.) care a înființat societatea secretă a celor nouă înțelepți care dețineau toată înțelepciunea din lume. Prima dintre aceste „înțelepciuni” fiind chiar știința propagandei, știința manipulării maselor. Se abuzează de ea în secolul XXI.

Totodată, trăim într-o pagină din Orwell, mai exact în aceea în care suntem informați permanent că pacea e războiul și războiul e pacea. Depinde la care agitprop plecăm urechea, depinde la care agitprop privim.

Adevărul rămâne însă unul și anume acesta: continuă să moară oameni nevinovați în fiecare zi în războaiele lumii, cum au murit întotdeauna și cum vor muri întotdeauna, din pricina dorinței de sânge și glorie și avere a unor neisprăviți care ajung să conducă destine, să mutileze vieți, societăți și epoci. Singura amprentă pe care o pot lăsa, dintotdeauna și pretutindeni, ticăloșii. Ticăloșii ca Putin, de pildă. Stabilitate? Se dau uța-uța Trump și Putin pe o pânză de păianjen! De unde stabilitate?!

Avea dreptate poeta Blandiana să aibă oroare de putere. Greutatea puterii care încape pe mâini nepricepute rămâne strivitoare.

Și oamenii, fiind oameni chiar și acum când se hibridizează cu roboții, nu învață din trecut și mereu lasă puterea pe mâini nepricepute, din lene, din sila de lume, din pofta de răzbunare, din nebunie, din ură și din indiferență. Și asta este istoria. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.