Râdem, râdem. De golful lui Iohannis și de revenirea lui Dragnea. Dar vom sfârși prost
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Trecem printr-o perioadă de hlizeală maximă, de distracție isterică. Și, cum zice și înțelepciunea populară, râsul în exces nu prevestește nimic bun.
Iese Iohannis îmbrăcat ca un personaj dintr-o satiră despre burghezia scandinavă, ne recomandă să băgăm niște golf, că e un sport ieftin, în timp ce COVID a reapărut în știri, prețurile la energie sunt indecente și salariul minim e superminim. O declarație complet inadecvată, venită dinspre un tip care nu vede nimic sub cei 10% cei mai bogați români.
Care a fost reacția? S-a râs. S-a râs mult, am pus meme-uri pe rețele sociale virtuale, am făcut colecții de glume, bancuri. Personal, n-am râs la niciuna. Chiar cred că a venit momentul să nu mai râdem. Am râs de și cu Băsescu, am râs de Dăncilă, am râs de Dragnea, acum râdem de Iohannis. Umorul ăsta e deja reacție nervoasă, simptom al unor boli mai grave, indicator al faptului că nu mai știm să ne indignăm pe bune.
Problema nu e că golful e scump. Să-și facă terenuri și să dea cu bățul în minge până nu mai pot. Problema e, cum a sesizat de ceva timp presa, e că acolo e o zonă de lobby pentru diverse afaceri, construită cu foarte mulți bani publici. Consiliul Județean Alba a cheltuit enorm ca să aranjeze infrastructura (drumuri, heliport etc.) pentru această afacere de lux.
Se râde. Iohannis poate să-și vadă liniștit și de schi, și de tenisul de câmp, poate să-și închirieze avioane de lux, cu escală la Sibiu, în drum spre New York. Poate, în general, să continue și mai strident viața de vedetă mondenă, îmbrăcată ostentativ, să fie o vedetă de care noi râdem până nu mai putem.
Iohannis e învingătorul. A scăpat din niște chestii din care teoretic nimeni nu trebuia să scape, într-o bătălie politică reală. Avem o anticorupție care e specializată în dubioșenii dragniste, nu iohanniste. Deși prevăd un final ca la Băsescu - facțiuni din justiție și servicii își vor aminti, la un moment dat, că a făcut bani cu lopata dintr-o casă care nu era a lui, că au înflorit retrocedările dubioase în zona Sibiu.
Deocamdată, Iohannis își face nume „strategic” mondial cumpărând fanatic echipament militar. Încă de acum 8 ani, un singur lucru a repetat robotizat: să cumpărăm arme!
Iohannis a gândit mereu ca un intermediar de business, ca un comisionar. Cam cum a guvernat și Sibiul. Au înflorit afacerile, pentru că un mecanism bine pus la punct l-au avut pe el drept paravan, un nene înalt și arogant plimbându-se prin centrul vechi cu un BMW alb-bombardier, pus la dispoziție de reprezentanță.
Da, Iohannis e aliatul lumii bune vestice, făcând de fapt un enorm rău prin aroganță și provincialism ambițiilor României la nivel european. În mandatele sale, românul a devenit mai antieuropean decât oricând.
Iohannis nu s-a ascuns niciodată. A afișat mereu un dispreț în funcție de venituri și de statut social. Dar noi nu l-am luat în serios. Fanii lui au considerat în mod naiv că această opacitate îmbrăcată în alb cu papion e cumva superioară combinatoricii primitive de pe la regățenii peneliști sau pesediști.
Dragnea, pierzătorul
L-am văzut pe Liviu Dragnea anunțând un fel de întoarcere în politică. Dragnea a rămas toată viața un afacerist de provincie săracă, varianta anilor ’90. A știut să-și facă rețele de relații, a știut să joace și cu SRI și împotriva unor facțiuni din servicii, a practicat un tradițional joc la două capete, dar nu a prins masa mare a influencerilor la care Iohannis, prin intermediul Partidului Popular European, și a lobby-ului german, a avut acces. A rămas provincial de tip vechi și a fost făcut praf, chiar de prietenii politici și secreți cu care tăia porcul sau cu care pescuia. Apropo, nici pescuitul nu e tocmai ieftin. Însă la pește nu te întâlnești decât cu gușteri mici și medii, nu cu afaceriștii de talie europeană.
E un munte de frustrare. A câștigat niște alegeri și nu a putut niciodată beneficia de acest câștig. Ba chiar a sfârșit în închisoare. Și, probabil, își repetă și acum: eu am făcut închisoare pentru un mizilic, iar Iohannis a scăpat nevătămat cu chestii grele. E clar că din acest complex nu mai poate ieși.
Dar această situație de veșnic exclus, de băiat care dă mâna cu Trump doar pentru că așa știa el că se face la Turnu Măgurele, a generat celălalt discurs, ultranaționalist, de tip „ne apărăm nevoile și neamul”. Cât a fost Dragnea la putere, să fim înțeleși, corporațiile „inamice” au duduit. Le-au scăzut Dragnea și ai lui și taxele, le-au dat noi privilegii. Iar când au vrut apoi să mai urce puțin din taxare, Dragnea a ajuns inamicul Europei și al partenerilor strategici. Din nou, un joc de loser, fără sânge în instalație. A rămas însă cu ideea clară că îl poate salva un patriotism isteric.
Dragnea nu e prost, joacă o carte pe care a văzut-o câștigând în alte zone din estul Europei. Joacă o carte care prinde la un popor din ce în ce mai apăsat de afaceri grele, monopoliste, pe lângă care politicienii sunt niște cățeluși de companie.
Între aceste două fronturi ne vom situa de acum încolo. Nu îi dau vreo șansă lui Dragnea să revină. Ziariștii care l-au lustruit toată ziua pe bani îl scuipă acum. Iar prieteni își va face doar în zona micii frustrări, gestionată de AUR. Dragnea nu câștigă, dar discursul pe care îl practică e din ce în ce mai puternic în piața politică. Pentru că altceva nu e pe piață, nu avem voci critice credibile care să atace și nesimțirea capitalului, și cinismul european acolo unde e. Toate astea au fost astupate strategic timp de decenii.
Cine râde la urmă
Iohannis ne prezintă o Europă și un context global irespirabile pentru România. Orice acces la „lumea bună” trebuie plătit. Lumea bună strategică și europeană nu trebuie deranjată cu revendicări, cu politică adevărată, cu decizii de lider real. Or, România chiar asta trebuie să facă, să devină o Portugalie a estului, cu politicieni locali preocupați de social, și cu voce europeană care să se audă.
Iohannis vede lumea ca pe un club în care intri după ce îți plătesc alții biletul. Dragnea simte nemulțumirea unor români izolați în goana nebună de supraviețuire și bagă un antieuropenism păgubos, de „îmi iau jucăriile și plec”.
De-aia zic că ar cam trebui să depășim epoca glumelor. Pentru că, între acești doi poli, aerul a devenit irespirabil. E un cerc vicios. Nemulțumirea e reală, chiar dacă e exprimată defectuos de AUR&Dragnea. Europenismul unor USR sau Iohannis e un europenism al clubului exclusivist: nu oricine e european, ci doar cei care „merită”. E o situație periculoasă în care tot râdem până o să ne doară burta. De foame.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
