Răspuns Celor Care Fac Mișto. De Ce Românii Au Dreptul Să Fie Interesați Așa De Mult De Criza Din Afganistan?

Să vă spun una dintre cele mai șocante relatări pe care le-am citit despre Afganistan, de la un ziarist important, credibil și experimentat în calitate de corespondent inclusiv pentru Financial Times, un titlu greu de suspectat de perspective antisistem.

În articole se arăta că mulți contractori și reprezentanți ai lor stăteau bine baricadați în centrele păzite de companii de securitate vestice. Investițiile în Afganistan erau inspectate tot de localnici, plătiți să le facă treaba oamenilor din birourile de la Kabul.

Inspecția se desfășura cu poze și videoclipuri filmate la fața locului, iar apoi corporatiștii „de război” raportau mărețe realizări pe frontul afgan: s-a mai făcut o fermă de pui, s-a mai deschis un centru de îngrijire etc.

Ei bine, niște localnici întreprinzători au făcut un adevărat studio de filmări, angajau figuranți, montau decoruri și trăgeau adevărate producții despre cum se lucrează la diverse firme fictive și în locuri inventate.

Banii dispăreau în neant, corporatiștii primeau ce doreau, toată lumea era mulțumită.

Răspuns celor care fac mișto. De ce românii au dreptul să fie interesați așa de mult de criza din Afganistan? — Patrick Cockburn . Foto Facebook

Recomandări

Războiul din Ucraina povestit de un etnic român din Cernăuți, un profesor întors de pe front după 14 luni: „E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior”

Povestea e luată din nenumăratele relatări ale unuia dintre cei mai mari jurnaliști din vremea noastră, Patrick Cockburn, un cunoscător în profunzime al războaielor și tensiunilor din regiunile Irak, Pakistan, Afganistan, Siria. Dacă citești cărțile sau relatările lui Cockburn nu ai cum să te mai miri de rapiditatea cu care s-a produs restaurația talibană.

Pe de altă parte, ce ne miră este surpriza unora dintre liderii noștri vestici. Când vezi analiști sau lideri din Casa Albă „luați prin surprindere”, abia atunci trebuie să te apuce panica, observa bine ziaristul Matt Taibbi.

Cum să fii luat prin surprindere când toți ziariștii serioși – adică ziariști pe bune, nu ca 90% dintre ai noștri care au mers să se pozeze cu militari și s-au întors „experți” – au avertizat că administrația creată și sponsorizată de vestici era o fantomă?

Despre corupție

Mulți s-au grăbit să facă paralele grăbite între „state corupte”. Despre corupția din Afganistan e ridicol să vorbești fără să amintești de corupția ocupanților. Trebuie să împărțim corupția pe categorii. Există o corupție determinată de sărăcie. Familiile care își trimit băieții în armată nu le spun „luptă pentru cutare sau cutare”, ci luptă și tu ca să câștigi un ban, pentru oricine ar fi la putere. Normal că niște talibani, deja văzuți învingători, au câștigat fără luptă într-un timp record.

Recomandări

Din 47.000 de profesori de la clasele I-IV, 60% au peste 50 de ani. De ce mă solidarizez

Pe de altă parte, vezi sumele și te crucești. 2,3 trilioane de dolari cheltuite pentru ridicarea noului Afganistan. Multe zeci de miliarde alocate armatei. Unde-s banii, că la soldatul afgan n-a ajuns decât o fărâmitură? O altă fracție a ajuns la un președinte corupt și anturajul său.

Banii pentru Afganistan care n-au văzut niciodată cum arată țara

Dar bună parte a ajuns în altă parte: consultanți vestici de război și firme de securitate!, mare parte din bani nici n-a ajuns în Afganistan, scrie același Cockburn.

Acesta e și motivul pentru care comparația cu Vietnamul nu-și are rostul: acolo aveam o armată mult mai bine organizată în Nord. În acest caz, liderii talibani, cu tot sprijinul direct pakistanez, și indirect din alte direcții, nu sunt cine știe ce strategi, doar au intrat ca în brânză într-o armată de fantasme întreținută cu trilioanele din Vest.

Recomandări

Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național

Alte forme de corupție au fost alimentate de ipocrizia propagandei de război. Un exemplu este sursa unor fonduri pentru talibani: taxarea convoaielor cu resurse, inclusiv cele pentru taberele vestice; toate firmele de transport plăteau taxă de protecție patrulelor talibane, cu știrea autorităților și în indiferența vesticilor care luptau cu talibanii.

De ce ne-a apucat interesul?

Încă văd ironii mai ales dinspre „specialiști” care au prezentat timp de 20 de ani doar abureli de propagandă cetățenilor români: fraze goale cu „parteneriat strategic” în ele și cam atât. Nu e cazul să râdem. În fond, atâția oameni se întreabă pe rețelele de socialiizare ce-am făcut noi, vesticii, împreună cu soldații români, acolo? De ce am pierdut zeci de soldați, de ce au fost răniți atâția, pentru ce, mai exact?

O parte o înțelege oricine, designul geopolitic al anilor 90 nu lăsa decât alegerea cu o singură opțiune: NATO și apoi UE, ce altceva să faci în deșertul de după căderea comunismului? Dar ce nu mai e de înțeles pentru publicul român e fanfaronada militar-politică a unor figuri publice de la noi, de la intelectuali care se exprimă de parcă au uniformă sub sacou, până la președinte.

Cu ce ne împiedică asta să ne depășim provincialismul „strategic”? Cu ce ne împiedică să ne întrebăm ce-am făcut așa bine în Irak când am lăsat o țară mai devastată decât am găsit? Ce ne împiedică să întrebăm cum am reușit să producem dezastrul afgan, să susținem un guvern de paie care n-a rezistat nici măcar acei câțiva ani cât au rezistat cei susținuți de comuniști și URSS în anii 80.

A, știu pericolul. De la astfel de întrebări ne pot veni și altele, de ce tot cumpărăm armament mai mult decât ne permitem? De ce participăm la tot felul de misiuni și nu dezvoltăm măcar câțiva anticorpi de luciditate. La astfel de întrebări se găsesc rapid „idioții foarte utili” să vă răspundă că sunteți vânduți rușilor. E o apărare infantilă și plină de cruzime de apărare pe care statul român o practică prin tot soiul de mercenari geopolitici.

Eu mă bucur că apar astfel de întrebări. E semn de democrație. Așa cum m-aș fi bucurat ca figuri publice mai multe să fi făcut un zid acum 10-15 ani și să fi întrebat serios cum e posibil să avem închisori în care se torturează oameni din Afganistan (este un fapt deja dovedit, încă nerecunoscut de România, dar publicat negru pe alb în raportul Congresului American).

Neliniști suplimentare

Aiurăm de ceva vreme prin visul româno-american. Poate ne mai și trezim. Nu vorbim despre celebra intervenție a lui Macron care spunea că NATO e în moarte „cerebrală”. Scopul românesc al afacerii ar fi să mai stopăm tiradele ridicol-triumfale ale lui Iohannis și ale unei întregi armate de „experți” care și-au găsit vacă armată de muls bani și capital simbolic.

Când cheltui atâția bani pe fantasmele armate ale unora treaba devine nu doar falimentară, ci și periculoasă. Comisioanele secretizate din aceste afaceri sunt bombe antidemocratice.

Să ne găsim resurse europene

Mai citez un expert cu o voce extrem de clară, poate ne e de folos. A dat recent un interviu, după evenimentele de la Kabul.

Este Bernard Bajolet, fost ambasador al Franței la Kabul și apoi 4 ani șef peste o direcție din serviciile secrete franceze. Bajolet subliniază tocmai lipsa de legitimitate: ce le spunem familiilor morților noștri în Afganistan (ca să nu mai spun că avem multe de explicat și familiilor morților civili din respectiva țară)? Bajolet trage apoi câteva direcții de la care trebuie să plecăm: rolul de jandarm al lumii exercitat de SUA este sfârșit; europenii trebuie să înțeleagă că NATO a murit, mai spune francezul. E din ce în ce mai clar că are loc și o „vasalizare” a Rusiei de către China. China face ce-ar face oricine, spune Bajolet cu cinism geopolitic ca la carte, are afaceri (minereuri de exploatat), graniță comună de apărat, așa că, în loc să ne mirăm, am face bine să ne căutăm resurse europene de traversat și această criză.

În loc de concluzie

Nu știu dacă ați vorbit vreodată cu soldați care au fost în Afganistan. Am făcut-o, fără microfon, fără intenții jurnalistice, acei oameni nu voiau să se expună riscului de a rămâne fără o pensie doar pentru niște impresii personale.

Un singur lucru le unea respectivele impresii ultrasubiective pe care le povesteau de pe front: incredibila stare de incertitudine, de derută, de „ce caut eu aici”, cu cine lupt? I-a ascultat cineva pe bune? Niciodată. Mai curând, am văzut lucrând perfect mașinăria de propagandă și de vopsire eroică a unor aventuri fără sens ale „oamenilor noștri” prin Afganistan sau Irak.