Răspunsul pe scurt: e o situație de haos, incertitudine, adică bani mulți de făcut. Adoră situațiile de criză. Că o fi ea economică, pandemică sau de război. Prezența SRI, din mica mea experiență, se acutizează public în două situații: crize economice și momente în care curg necontrolat bani mulți publici (și avem PNRR-uri, cheltuieli de război etc.). Serviciile noastre, care au dreptul să activeze și pe piața economică, după cum se știe, normal că au fost apucate de o neliniște afaceristă: lupta lor e pentru controlul fluxului banilor.

De altfel, teza mea e că statul român nu-și mai controlează cheltuielile decât prin servicii, în rest, priviți ce caricaturi de instituții avem la Curtea de Conturi, ANRE, Protecția Consumatorului și câte altele.

Acum e război, niște porturi se sufocă de la presiunea cerealelor din Ucraina. Niște planuri noi de înarmare promit vânturarea unor fonduri imense și secretizate pentru armament și siguranță strategică. E normal să ai agitație de tip „strategic”. 

Democrația care încurcă

Adevărul e că democrația îi cam încurcă. Ultima oară când serviciile au jucat tontoroiul în spațiul public a fost în perioada unor moguli care câștigaseră prea multă putere: Vîntu, Patriciu, Voiculescu, Sârbu. În numele anticorupției, cu justiția făcută preș, cu un Coldea autoritar despre care presa scria că mai că indica pe la DNA cum să se facă dosarele, am scăpat de oligarhi. Nasol e că i-am aruncat cu tot cu ceea ce se cheamă „stat de drept”. Și adevărul e că ne rămâne de răspuns la o întrebare adâncă: vrem non-democrație cu moguli și oligarhi sau vrem non-democrație cu militarizare puternică? Altă alegere nu pare să fie pe aici.

Divizia „cățeluși ai serviciilor”

Scăparea de oligarhie a condus la fabricarea unor linii de politicieni și funcționari de carton. Fiecare partid are divizia de cățeluși ai serviciilor. De obicei, aceștia aterizează fix în comisiile de control al serviciilor. Cum se face controlul serviciilor? Păi, politicienii întreabă: „băieți, ați făcut totul cum trebuie? Atenție, vă controlăm!”. Serviciile răspund supus: „da, am făcut totul cum trebuie, v-am adus o hârtie cu o anchetă internă care ne arată că suntem ok”. Și comisiile se liniștesc iar vreo 4 ani. 

De ce nu spun mai nimic partidele? Mulți lideri au fost ajutați de servicii să scape de vechii lideri, ăia mai demodați, de tip vechi, care cereau comisioane din afaceri. Acum acele comisioane n-au dispărut, doar că se redistribuie egal pe un lanț mai mare, sub ochii binevoitori ai oamenilor cu legături în aceste zone secrete.

Ciolacu, Iohannis, Drulă (de la Simion, care cred că știe mulți oameni din zona servicii patriotice, divizia Harghita și Covasna,  nu cred că așteaptă vreun naiv ceva) sunt incapabili să atace SRI, SPP, SIE cu niște rapoarte ca lumea sau măcar cu niște politicieni mai guralivi.

Fiecare ar trebui să ne presăm aleșii să dea legi clare cu serviciile. N-o facem, subiectul nu interesează decât o minoritate din populație. Treaba asta cu serviciile e doar un motiv de istericale periodice pentru câteva ONG-uri (nu ONG-urile „bune” care agitau lumea prin Piața Victoriei).

Partidele nu se agită, dimpotrivă, ele sunt vehiculele unor proiecte aberante de lege. Ciucă nu se agită, el e gata să preia totul în numele „strategicului”, nu mai contează că ăștia au trecut tot la „strategic”, de la rachete, la partidele de golf ale președintelui.

Pericolul nu e atât în ce vor să adauge în legi, ci în ce vor să scoată

Presa, în bună parte, e amorțită și ea. E amorțită mai mult de fonduri publice, inerție în servilism și prietenii ale patronilor, nu de frică. Presa care se agită nu face față. Sunt prea multe propuneri prostești: să urmărești oameni pentru credințe politice, să intri iar pe față în justiție, să facilitezi accesul la orice palier fără minim control. Și totuși, protestele vin doar dinspre Libertatea, G4Media, Spotmedia, Profit.ro și alte câteva intervenții individuale.

Adi Moșoianu, unul dintre cei mai buni ziariști pe care-i avem, observa că pericolul nu e atât în ce adaugă legii, cât în ce vor să scoată. Așa se întâmplă că nu mai apărea într-o propunere interdicția de a cerceta cetățeni pentru credințele lor politice, religioase etc. 

Aș face o mențiune specială pentru alte tipuri de voci publice. Ioana Ene Dogioiu sau Cristian Pantazi se dă de ceasul morții că serviciile vor să-și legifereze intervențiile nedemocratice. Ene Dogioiu observa corect că astea sunt strategii de negociere, se aruncă mult praf în ochi și se obțin niște lucruri aparent micuțe, dar importante pentru servicii: noi garanții pentru șefii de acolo, control asupra magistraților, lipsă de control asupra banilor. Întrebarea mea pentru Dogioiu și Pantazi e alta: cine i-a susținut până în pânzele albe? Cine a crezut că „anticorupție” înseamnă dreptul de a susține o falangă coruptă și secretă împotriva oligarhilor? Spălați-vă cu ei pe cap acum.

Alina Mungiu-Pippidi compara situația cu Brazilia, unde în numele anticorupției au distrus și bruma de democrație care mai exista, iar acum au un fascist de toată frumusețea la putere, susținut militarizat. Dar cine a găsit că singura religie valabilă e „anticorupția” și că în numele ei putem distruge orice reflex democratic? Aș mai vrea și niște cenușă pusă în cap pusă.

Îmi place ce scrie doamna Pippidi de când a descoperit nuanțele anticorupției la o reputată universitate germană. Ar fi trebuit să le descopere înainte, aici, pe teren. Puterea SRI de acum a venit și din susținerea fără spirit critic venită dinspre presă și intelectuali.

Soluția doamnei Pippidi ar fi să preia niște afaceriști cinstiți hățurile, „ca-n Bulgaria”. Să fim serioși, astea-s non-soluții cu același final. În perioade de criză, toți afaceriștii preferă o plasă de siguranță, fie ea organizată de servicii și politicieni, numai să fie. Iar până acum, slavă Domnului, mereu le-a mers: taxe mici, ajutoare de pandemie, de criză imobiliară, scăderi de CAS, distrugerea sindicatelor etc.

Serviciile noastre, plătite enorm din bani publici, susțin non-taxare, corporații, business, zici că-s lobbyști cu carte de muncă. Observați enormul conflict de interese: vor tot mai mulți bani publici, în timp ce împiedică tot mai mult colectarea lor. Cu ani în urmă își băgau oameni la ANAF, alături de lobbyști ai multinaționalelor de audit. Care a fost efectul? Trai, neneacă, export la greu de profit, bani publici strânși tot numai de la amărășteni.

Vreți UE sau SUA?

În fine, e și o fatalitate a poziției de „graniță NATO”. Sunt două școli de gândire, europeană și americană, fiecare cu defectele și avantajele ei. NU trebuie să ne ferim s-o spunem. Estul Europei a ales un soi  de statut de state anexă pentru interese strategice americane, sub emblemă NATO. UE își vede de afaceri, iar americanismul se vede în felul în care ne distrugem militar democrația. 

Am văzut proteste când Macron mai împingea ideea cu „Europa cu două viteze”. Numai că noi ne-am băgat singuri într-un modul de tip viteza a doua europeană, prima viteză în strategiile militare americane. Păi, dacă nu vă convine, înseamnă că am ajuns în momentul în care mai trebuie să ieșim din logica de mic jandarm de frontieră, să începem să intrăm în infinit mai complexa „logică europeană”. UE se ține oricum în piuneze, războiul a slăbit-o și mai mult, statele din Est nu știu să-și impună puncte de vedere decât prin alianțe strategice cu hegemonul de peste Atlantic, iar din această situație nu vom ieși decât șifonați. Însă „europenizare” ar însemna măcar intrarea pe o direcție cât de cât mai orientată pe cetățean. 

Noi suntem acum măcinați de două tipuri de inegalități, cele sociale produse de piața liberă, și cele militare, produse de privilegiile strategice. Ori se apucă SRI să militeze pentru salariu minim, ori se apucă piața liberă să urle că SRI a pus mâna pe capitalism și-l mulge doar spre binele unei caste minoritare. Evident, niciunul dintre scenarii nu e plauzibil. 

Agitația cu serviciile are deci și o componentă ipocrită. Practic se bat zone instituționale pentru controlul influenței de business. Nu e nimic nemaivăzut. România s-a împărțit în piață liberă pentru proști și piață controlată și reglementată pentru privilegiați. Criza din Ucraina a sporit tupeul secrețeilor, a sporit și susținerea americană pentru noi și noi mișcări netransparente de fonduri uriașe.

Partidele din România au intervenții timide, au îngăimat ceva cu drepturile omului, când aici e vorba de o opțiune: ori începem să scoatem la vedere și acțiunile acelui guvern din umbră, numit CSAT, și mai punem stop cheltuielilor în numele siguranței, ori vom adânci problema până la insuportabil: din ce în ce mai greu pentru populație și din ce în ce mai multă influență pentru forțe politice și instituționale care nu pot fi controlate. 

Urmărește-ne pe Google News