Ride-sharing versus „înainte era mai bine”. Câteva gânduri după o conversație pe roți

Dacă punem cap la cap diverse fragmente de conversație cu acest tip uman (larg răspândit) putem schița portretul generic al gândirii sale. Omul acestei categorii adună sub frunte o combinație variabilă de indignare, idealizare a trecutului (sau a oricărui parcurs național contrafactual) și resentiment față de „elite”.

E o persoană pe care viața reală a umilit-o în fel și chip: afaceri moarte din fașă, din cauza unor parteneri neserioși sau vicleni, poziții profesionale precare, schimbate alert, de voie ori de nevoie, ambiții de prosperitate confirmate chinuit, comparații dureroase cu „alții” (vecini, prieteni, colegi de școală sau de serviciu militar care „s-au ajuns”) – iată tabloul psihologic din care decurg atât respingerea în bloc a clasei politice, ispita opțiunilor electorale „antisistem” și tendința de a susține, reflex, că „înainte era mai bine”. 

Mulți ajung astfel să profeseze un anume nihilism candid: ei „nu au nimic cu nimeni”, însă sunt simultan convinși că în România post-comunistă „nu s-a făcut nimic” (adică s-a distrus totul), că țara a fost jefuită continuu, că integrarea în NATO și UE nu ne-a adus mare lucru, ba chiar dimpotrivă, ne-a supus „străinilor”, care ne exploatează resursele în mod egoist, comandă de la distanță niște lideri locali fără coloană vertebrală și ne tratează ca pe o plantație de sclavi, puși să „tragă” pentru profiturile lor exorbitante.  

Recomandări

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume

Forța acestui narativ de tip „România Mare” nu trebuie subestimată, mai ales că impactul ei crește, paradoxal, direct proporțional cu puterea de cumpărare și nivelul de trai evaluat obiectiv. Rețeta e irațională și tocmai asta o face irezistibilă, în cheia autocompătimirii agresive.

Acest „român mediu” a încasat de la naștere temele propagandei național-comuniste, a călătorit puțin (abia de curând) și nu a fost învățat să-și cultive discernământul – ca să nu devină cutia de rezonanță gratuită a teoriilor conspiraționiste și a știrilor false. În mintea sa, disonanța cognitivă se simte ca acasă. 

Deunăzi, bunăoară, am stat de vorbă cu un șofer Bolt, fiind amândoi dispuși să trăncănim amabil, pe durata traseului. 50 de ani, grizonant, ochelari fără rame, destul de coerent și îmbrăcat mai mult decât decent. Deține un mic parc auto second hand, ale cărui vânzări au fost afectate de pandemie. Practică ride-sharing cu un Volkswagen Golf (2018), superechipat și confortabil. Mi-a spus că a ales asta ca să-și mai rotunjească venitul, că „are și un master” (la o universitate neprecizată) și că a visat mereu să fie independent (deci, s-ar spune, un aliat al capitalismului). 

În surprinzător contrast cu amintitele date, „filosofia” sa politică dezvăluie un teribil radicalism. Ceaușescu a fost adevăratul și unicul patriot, care izbutea să trateze de la egal la egal cu mai marii lumii. N-am construit nimic de la revoluție încoace, nici măcar o autostradă. Înainte de 89 aveai un job sigur, UE și NATO sunt apă de ploaie și tot așa. I-am amintit că PIB-ul actual al României e de circa cinci ori mai mare decât cel din anii 80. Nu contează! I-am spus că însuși Nicolae Ceaușescu nu avea (cel puțin în public) o mașină de nivelul celei pe care el și-o permite astăzi, lejer.

Recomandări

„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului

Pe măsură ce-i prezentam argumente concrete (libertatea de mișcare și toate celelalte drepturi câștigate după comunism) interlocutorul meu de ocazie se simțea mai nesigur și… mai îndârjit în apărarea „tezelor” sale înghițite de-a valma.

Nu am evocat aici această forma mentis (stare a minții) pentru a o persifla și nici pentru a-l face vinovat de ea (doar) pe compatriotul cu Waze & telefon inteligent, dar atât de profund nemulțumit, ci doar pentru a reaminti că respectiva imagine asupra istoriei contemporane alimentează „natural” populismul eurosceptic al partidelor extremiste și discordia socială produsă prin acumularea unor frustrări adânc sedimentate.

Sunt aceste frustrări inevitabile? Poate că întrebarea nici n-ar conta, dacă purtătorii lor n-ar vota chiar mâine – cu ochii închiși – un program politic autoritar, direct inspirat de faimosul „unde ești tu, Țepeș Doamne?”, de filmele lui Sergiu Nicolaescu (redifuzate generos) și de mitologia antioccidentală fabricată în „fermele de troli” din Rusia lui Putin. 

foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News