Elevii din mediul rural care nu aveau posibilitatea să fie școlarizați în localitatea de domiciliu nu vor mai primi cei 200 de lei lunar care fuseseră acordați printr-un ordin de ministru, în decembrie anul trecut.
Să punem lucrurile în context.
Ordinul de ministru elimină bursele sociale pentru elevii din rural în condițiile în care doar 7,8% din populația în vârstă de 30-34 de ani care locuiește în mediul rural are studii superioare, conform World Vision România.
Dacă ești elev în rural, ai o șansă dublă să pici Bac-ul
Ordinul de ministru elimină bursele sociale pentru elevii din rural în condițiile în care elevii din rural care se prezintă la bacalaureat sunt de două ori mai puțini decât cei din urban (35.000 față de 72.000 în anul 2022). Rata de respingere a celor din rural e dublă față de urban – în total, 30% dintre elevii din rural care se prezintă la examenul de bacalaureat sunt respinși.
Ordinul de ministru elimină bursele sociale pentru elevii din rural în condițiile în care rata abandonului școlar în România este printre cele mai mari din Uniunea Europeană, iar în mediul rural e dublă față de media națională. Peste un sfert dintre tinerii din mediul rural părăsesc școala timpuriu, conform Eurostat – un procent de șase ori mai mare decât al tinerilor din orașele cu peste 50.000 de locuitori.
Deloc surprinzător, tinerii care părăsesc școala provin și din regiunile cele mai sărace, cum sunt cea de Nord-Est sau Sud-Est – aceștia sunt de 2-3 ori mai numeroși decât cei din regiunea București-Ilfov, care e cea mai bogată.
Ordinul de ministru elimină bursele sociale pentru elevii din rural în condițiile în care copii din mediul rural sunt supuși unei discriminări structurale și sistemice care le diminuează sever sau chiar le anulează șansele în viață. Din anii 90 și până în prezent, rețeaua școlară din mediul rural a fost cenușăreasa tuturor așa-numitelor reforme făcute în numele eficienței economice. Cifrele vorbesc de la sine – în 1997, 71% din totalul unităților de învățământ erau în mediul rural, reprezentând 21.337 de unități, conform datelor Institutului Național de Statistică. În 2021, doar 44% din unitățile de învățământ existente se regăseau în rural.
Vă gândiți, probabil, că a scăzut numărul de copii în rural – da, a scăzut în cifre absolute, la fel ca și în urban, datorită natalității în descreștere, dar ca și pondere în totalul populației școlare, schimbarea nu e uriașă, iar azi avem 27% din populația școlară în rural, față de 30% în 1996.
Elevii din mediul rural suferă de un dezavantaj educațional sistemic, fie că e vorba de infrastructură școlară, de oportunitățile economice existente pentru familiile din care provin sau de sărăcie.
Un dezavantaj educațional care le afectează dramatic șansele de reușită în viață, care îi condamnă să rămână la periferia societății, supuși riscului de excluziune socială. A vorbi despre egalitate de șanse într-o societate ca a noastră, care penalizează repetat o parte din copiii săi doar pentru că au avut ghinionul de a se naște unde nu trebuie, este o butaforie de prost gust, o inadecvare la realitate. Despre ce egalitate de șanse putem vorbi într-o lume în care sărăcia și lipsa infrastructurii te împiedică să termini fie și 8 clase? Nu pentru că ești mai prost. Nu pentru că ești leneș. Ci doar pentru că statul român nu are instrumente să repare inechitățile produse de loteria pe care o numim viață.
Să fie totuși clar – o bursă de 200 de lei nu rezolvă dezavantajele educaționale sistemice de care suferă copiii din mediul rural. E o măsură menită să repare superficial o nedreptate profundă, care afectează major egalitatea de șanse a tinerilor. Dar e mai mult decât nimic. A o elimina cinic, din condei, fără a anunța public, fără dezbatere, înseamnă a șterge din pix infima șansă la educație și deci la o viață mai bună pe care statul român o acordă copiilor din rural.
Înseamnă a confirma, instituțional și asumat, că în România, vechea vorbă care spune că dacă ai carte, ai parte e fix pe dos. În România actuală, dacă ai parte, ai și carte. România educată nu e pentru toți.