Până la invazia rusă din Ucraina, Europa scandinavă cuprindea un stat NATO dar nu și membru UE (Norvegia) și două țări din UE, care lipseau din NATO (Suedia și Finlanda). Nu știu dacă Norvegia – cu prosperitatea ei ecologică hi-tech, paradoxal alimentată prin exploatarea hidrocarburilor – va adera vreodată la blocul comunitar, însă vecinele sale, care urcă la 32 numărul statelor NATO, vor beneficia de garanții ferme împotriva oricărei amenințări rusești, consolidând simultan dimensiunea nordică a Alianței. 

Vestea deciziilor anunțate de Stockholm și Helsinki a fost prost digerată la Moscova, acolo unde invazia Ucrainei fusese de la început  ”justificată” tocmai prin ”amenințarea” generată odată cu extinderea NATO.

Sosirea în clubul nord-atlantic a celor două noi state-membre completează spectaculos bilanțul negativ al politicii agresive asumate de Putin. Schimbarea de statut a regiunii este însă mai profundă de atât.

Suedia a fost în secolul XVIII o putere regională de prim ordin, care ținea în șah aproape toată Europa și, în orice caz, Rusia lui Petru cel Mare, căruia Carol al XII-lea i-a administrat, la 1700, o memorabilă înfrângere pe râul Narva. După înfrângerea lui Napoleon și până azi țara dinastiei Vasa a refuzat să se alăture oricărei alianțe politico-militare. 

La rândul ei, Finlanda a fost, între 1809 și Revoluția bolșevică un Mare Ducat relativ autonom, dar incorporat în imperiul țarist. A rezistat eroic asaltului organizat asupra ei de Stalin, însă – odată cu declanșarea Războiului rece – a preferat neutralitatea (consacrând în vocabularul științelor politice noțiunea de ”finlandizare”). Poate că tocmai acest statut a recomandat Finlanda ca gazdă a celebrul Act Final de la Helsinki, al cărui spirit este perpetuat până astăzi în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Și care a grăbit sfârșitul totalitarismului sovietic, după ce Occidentul a putut invoca semnătura URSS pe documentele privitoare la respectarea Drepturilor Omului. 

Până la 24 februarie 2022, Rusia avea graniță NATO doar cu statele baltice și Polonia. După ce procedurile de aderare ale Finlandei se vor fi îndeplinit, Kremlinul se va învecina direct cu Alianța Nord-Atlantică pe o lungime suplimentară de 1340 de kilometri, formați din păduri de taiga în care și-au găsit necazurile și primii beneficiari (sovietici) ai cocktailurilor Molotov.

Sporirea cu o asemenea distanță considerabilă a flancului nord-estic va crește proporțional (și pe termen lung) atenția strategică a NATO față de întreaga regiune, ceea ce reprezintă o veste bună și pentru statele baltice, Polonia, România și Bulgaria.

Pe de altă parte, evoluțiile despre care scriu vor diminua drastic (tot pe termen lung) ambițiile Rusiei de a controla (geologic și strategic) arealul Oceanului arctic.

Poate că tocmai această dramatică schimbare de accent geopolitic a contribuit la reacția Turciei, care s-a grăbit să-și manifeste opoziția față de aderarea la NATO a celor două state scandinave, acuzate (strict retoric) că găzduiesc pe teritoriul lor ”organizații teroriste”. Turcia – un membru major al NATO în Mediterana Orientală – vrea, desigur, să-și negocieze votul. Neprimită în UE (chiar și după ce aceasta a încetat să mai poată fi definită ca un ”club creștin”) Ankara se teme că apariția unui nou centru de greutate NATO, în Nord, ar putea determina eclipsarea ei strategică în Sud. Asta în pofida faptului că slăbirea Rusiei la Marea Neagră – inclusiv prin posibila recuperarea ucraineană a peninsulei Crimeea – oferă Turciei bonusul de a-și proiecta mai ușor forța în bazinul pontic. 

Administrația Biden a făcut imediat anunțul că deschide dialogul cu guvernul președintelui Erdogan, pentru a-l convinge să-și nuanțeze poziția. Sperăm cu toții că cele două diplomații – cunoscute pentru abilitatea și pragmatismul lor – vor găsi o soluție de compromis, de vreme ce lărgirea NATO se face cu votul unanim al statelor-membre, dar mai ales pentru că NATO are – mai mult ca oricând – menirea existențială de a proteja eficient întreaga lume liberă. 

Foto: Ministrul apărării din Finlanda, Antti Kaikkonen, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și ministrul apărării din Suedia, Peter Hultqvist/HEPTA

Urmărește-ne pe Google News